Pastila de limbă | Indicativul sau imperfectul unor verbe

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București

Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu

Theodor Stolojan acuză USR de lipsă de profesionalism. „Pune pe masă o hartie cu 8 cerințe și apoi pleacă. Nu e o metodă de negociere”

Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”. Parchetul General a deschis dosar penal

35 de ani de la Revoluție: Balconul Operei din Timișoara s-a umplut de oameni

Surse: PNL ar putea relua vineri discuțiile cu PSD și UDMR. Ciprian Ciucu nu va mai merge la negocieri

Radu Paraschivescu: Dacă vă aduceţi aminte, am mai vorbit despre scăpările de acest tip când am abordat problema verbului „a trebui”. Am spus atunci că, dintr-un spirit de iniţiativă nelalocul lui, unii vorbitori scornesc forme de indicativ prezent care nu au ce să caute într-o exprimare corectă. Verbul „a trebui”, de exemplu, păstrează forma „trebuie” la toate persoanele indicativului prezent: eu trebuie să plec, tu trebuie să înveţi, el/ea trebuie să dea examen, noi trebuie să ne achităm datoriile, voi trebuie să filmaţi, ei trebuie să culeagă porumb.

Forma de persoana a treia singular „trebuieşte” şi formele de plural „trebuim”, „trebuiţi” şi „trebuiesc” sunt incorecte. Prin urmare, vom spune „Mihai trebuie să lucreze de la 9 la 5 în fiecare zi”, nicidecum „Mihai trebuieşte să lucreze de la 9 la 5 în fiecare zi”. La fel, vom spune „Trebuie evitate conflictele şi discuţiile aprinse” şi în niciun caz „Trebuiesc evitate conflictele şi discuţiile aprinse”.

Un caz interesant este cel al verbului „a vrea”, al cărui indicativ prezent este vreau, vrei, vrea (la singular), respectiv vrem, vreţi, vor (la plural). La imperfect, conjugarea este următoarea: vream, vreaţi, vrea (la singular), respectiv vream, vreaţi, vreau (la plural). La perfectul simplu, avem formele: vrui, vruşi, vru (la singular), respectiv vrurăm, vrurăţi, vrură (la plural). La perfectul compus, verbul se conjugă astfel: am vrut, ai vrut, a vrut (la singular), am vrut, aţi vrut, au vrut (la plural). În fine, la mai mult ca perfect avem: vrusesem, vruseseşi, vrusese (la singular), respectiv vruseserăm, vruseserăţi, vruseseră (la plural).

Recunosc, lucrurile sunt ceva mai complicate la imperfect. Din două motive. Pe de o parte, fiindcă imperfectul de la persoana a treia singular sună la fel ca indicativul prezent al aceleiaşi persoane (vrea), iar imperfectul de la persoana a treia plural e identic cu indicativul prezent al persoanei întâi singular (vreau).

Pe de altă parte, fiindcă în ultimele decenii s-a constatat că vorbitorii preferă formele de imperfect ale verbului „a voi”, care are cam acelaşi sens cu „a vrea”, diferenţele fiind mai degrabă de nuanţă. Iar aceste forme sunt: „voiam”, „voiai”, „voia” (la singular), respectiv „voiam”, „voiaţi”, „voiau” (la plural).

Urmarea este că formele de imperfect „vream”, „vreai”, „vrea”, „vream”, „vreaţi”, „vreau” sunt folosite foarte rar astăzi, iar lumea a ajuns să le considere ieşite din uz sau chiar arhaizante. Enunţul „Vream să trec pe la tine aseară” este corect, bietul de el, dar sună învechit. Oamenii au optat pentru formele de imperfect ale lui „a voi” şi au rămas la ele. Iar aici apare greşeala. Unii vorbitori amestecă formele de imperfect ale verbului „a vrea” cu cele ale verbului „a voi” şi produc o serie de forme incorecte, în ciuda insistenţei cu care sunt folosite. Acest hibrid sau chiar carcalete lexical a intrat în limbă sub formele „vroiam”, „vroiai”, „vroiau” (la singular), respectiv „vroiam”, „vroiaţi”, „vroiau” (la plural). Toate aceste ultime forme sunt greşite.

Să exemplificăm contrastiv:

Variantă greşită: Vroiam să-ţi spun ceva, dar am uitat ce.
Variantă corectă: Voiam să-ţi spun ceva, dar am uitat ce.
Variantă greşită: Dacă vroiaţi să plecăm mai devreme, trebuia să spuneţi.
Variantă corectă: Dacă voiaţi să plecăm mai devreme, trebuia să spuneţi.

La final, o precizare despre alte două verbe care uneori ne joacă feste: „a înşela” şi „a (se) aşeza”. La persoana a treia singular a indicativului prezent, forma corectă este „înşală” şi „(se) aşază”, nicidecum „înşeală” şi „se aşează”. Confuzia e întreţinută pe de o parte de substantivele de tip „greşeală” sau „învălmăşeală” (cu un „e” în penultima silabă), iar pe de alta de faptul că în trecut formele greşite de astăzi erau considerate corecte.

Oricum, e bine să conchidem acum, în 2016, că enunţul „Vânzătorul din colţ înşală la cântar” e corect, pe când „Vânzătorul din colţ înşeală la cântar” e greşit. La fel, e corect să spunem „Studenţii se aşază în amfiteatru” şi e incorect să spunem (sau să scriem) „Studenţii se aşează în amfiteatru”.