PASTILA DE LIMBĂ. Diferența dintre „a investi” și „a învesti”

Circul continuă în Parlament: Becali spune cum a făcut facultatea fără prezență. Șoșoacă jignește jurnaliștii. AUR îl atacă pe Iohannis

Influencerul Makaveli, amenințări din Parlament cu limbaj suburban: „Ascundeți-vă soțiile. Fiți cuminți, mergeți pe vârfuri”

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

VIDEO: Incendiu puternic la Piața Matache din București

Răspunsul Elenei Lasconi întrebată dacă l-ar vota pentru funcția de premier pe Marcel Ciolacu

Theodor Stolojan acuză USR de lipsă de profesionalism. „Pune pe masă o hartie cu 8 cerințe și apoi pleacă. Nu e o metodă de negociere”

Agresiune în Parlament: Jurnalistă, hărțuită de Șoșoacă și Makaveli. „Mamă, cum a fugit!”. Parchetul General a deschis dosar penal

35 de ani de la Revoluție: Balconul Operei din Timișoara s-a umplut de oameni

Surse: PNL ar putea relua vineri discuțiile cu PSD și UDMR. Ciprian Ciucu nu va mai merge la negocieri

Am discutat data trecută despre anumite cupluri paronimice, mai precis despre perechile ale căror componente au un sens dacă se termină cu un „r” şi un alt sens dacă se termină cu un „l”. Tot despre perechile paronimice voi vorbi şi astăzi, dar poate că n-ar fi rău să dau mai întâi o definiţie a paronimelor.

Prin paronime se înţeleg cuvintele care seamănă între ele ca formă, dar care au sensuri diferite. Pedanţii susţin că există trei tipuri de paronime: 1. Cele care au acelaşi număr de foneme (sau de sunete, ca să dăm un sinonim aproximativ), dar se deosebesc printr-o metateză (adică o inversiune sau o schimbare de loc în interiorul cuvântului): antinomie-antonimie, menaj-manej, areometrie-aerometrie; 2. Cele cu foneme vocalice sau consonantice corelative (abuz-obuz, orar-oral, a adapta-a adopta); 3. Cele în care unul dintre membrii perechii are un fonem în plus (rost-prost, a simula-a stimula, spic-aspic, cor-corb, a mesteca-a amesteca).

Vă propun să ne oprim asupra celei de-a doua categorii, fiindcă ea cuprinde mai multe cuvinte care ne pot induce în eroare.

Una dintre perechile paronimice expuse confuziilor este cea formată din verbele „a emigra” şi „a imigra”, însoţită de perechea de substantive „emigrant-imigrant”. Situaţia e ceva mai delicată decât în alte cazuri, fiindcă aici diferenţele nu sunt abisale, ci mai degrabă de nuanţă. „A emigra” înseamnă „a-ţi părăsi patria pentru a te stabili, temporar sau definitiv, într-o altă ţară”, iar sinonimul posibil al acestui verb este „a te expatria”. În aceeaşi ordine de idei, „emigrantul” este „persoana care emigrează”. În schimb, „a imigra” înseamnă „a sosi într-o ţară străină pentru a te stabili aici”, iar „imigrantul” este, fireşte, „persoana care imigrează”. Mai simplu spus, „a emigra” se leagă de verbul „a pleca”, pe când „a imigra” se leagă de verbele „a sosi” sau „a veni”. Primul are de-a face cu locul de unde pleci, al doilea, cu locul unde ajungi.

Odată rezolvată această problemă care, cum spuneam, predispune la confuzii, celelalte perechi paronimice (a adapta-a adopta, calitate-caritate, pronume-prenume) sunt mult mai simple.

Există, ce-i drept, unele dileme în ceea ce priveşte dubletul „a investi-a învesti”. Să le risipim. „A investi” înseamnă „a plasa, a aloca sau a cheltui fonduri, capital sau diverse mijloace materiale într-o întreprindere sau într-o afacere”. „A învesti”, în schimb, are sensul de „a acorda cuiva în mod oficial un titlu, o funcţie, un drept, o atribuţie sau o autoritate”. În aceste condiţii, vom spune „Patronul a investit enorm pentru ca echipa lui să câştige campionatul”, dar „Ionescu a fost învestit ca preşedinte al corporaţiei”.

Desigur, lista acestor perechi paronimice e lungă şi nu poate fi epuizată în câteva minute. Să menţionăm totuşi alte câteva cupluri. De exemplu, cel format din cuvintele „eminent” (însemnând „care se distinge prin calităţi deosebite, excepţional, superior, remarcabil”) şi „iminent” (care este pe punctul de-a se produce şi nu poate fi oprit, sau „inevitabil”). Sau dubletul „diferenţă-deferenţă”, unde „diferenţă” înseamnă „deosebire” sau „element care deosebeşte un lucru, o fiinţă sau un proces de altul”, pe când „deferenţă” are sensul de „respect, stimă sau consideraţie deosebită”.

Pe aceeaşi listă intră şi perechea „solidar-solitar”, unde „solidar” are sensul de „unit” sau pe cel de „legat de cineva prin răspunderi sau interese comune”, în timp ce „solitar” înseamnă „singur, izolat sau singuratic”. Sau dubletul „complement-compliment”, unde „complement” este fie „o parte secundară de propoziţie care determină un verb, un adjectiv sau un adverb”, fie „ceea ce se adaugă la ceva spre a-l întregi”, fie „o substanţă de natură proteică prezentă în serul sangvin şi care participă la procesul de imunizare”. Asta în condiţiile în care „compliment” este, bineînţeles, sinonim cu „laudă” sau „măgulire”, pentru ca la plural „complimente” să poată însemna şi „salutări sau gânduri bune exprimate la adresa unei persoane prin intermediul altcuiva”.