Pastila de limbă | Criptonim, „middle name” și alte probleme de identitate a celebrităților

Data publicării:
paraschivescu

Radu Paraschivescu: Într-o emisiune anterioară, am vorbit despre diverse prenume care pot induce în eroare din punctul de vedere al identităţii, precum şi despre anumite prenume preluate greşit şi transmise ca atare. Şi fiindcă am promis că vom continua discuţia şi vom aborda mai în amănunt şi chestiunea pseudonimelor, vă invit să trecem la fapte.

Înainte de asta însă, să ne întoarcem puţin la prenumele care pot pun probleme de identitate. După ce am văzut că Gigi poate fi un prenume feminin (Gigi Marga), că George poate fi tot un prenume feminin (George Sand) şi că Evelyn poate fi un prenume masculin (Evelyn Waugh), să subliniem şi prezenţa prenumelui „Maria", cu varianta franceză „Marie", în componenţa unor nume masculine. Există o serie de bărbaţi cunoscuţi, chiar celebri, care îl au pe Maria sau pe Marie ca „middle name" sau ca al doilea prenume.

Printre ei se numără actorul şi regizorul austriac Klaus Maria Brandauer, celebru pentru rolul principal din filmul Mefisto, poetul Cassian Maria Spiridon, preşedintele filialei ieşene a Uniunii Scriitorilor din România, compozitorul şi dirijorul german Carl Maria von Weber, întemeietorul operei romantice germane, din a cărui creaţie se distinge Freischütz, politicianul francez de extremă dreaptă Jean-Marie Le Pen, fostul mare portar Jean-Marie Pfaff, semifinalist al Cupei Mondiale din 1986 cu naţionala Belgiei, scriitorul şi iluministul francez François-Marie Arouet, mult mai cunoscut sub numele de Voltaire, de la care ne-au rămas Candide şi Zadig, revoluţionarul francez de la 1789 Jean-Marie Collot d'Herbois, mort de friguri galbene în Guyana Franceză, după ce s-a salvat pe sine şi a scăpat-o şi pe Madame Tussaud de ghilotină, savantul francez André-Marie Ampere, considerat părintele electrodinamicii, scriitorul francez Jean-Marie Gustave Le Clézio, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 2008, şi în sfârşit - ţineţi-vă bine! - Marie-Joseph Paul Yves Roche Gilbert du Motier sau, mai pe scurt, marchizul de Lafayette. A se observa că, la acesta din urmă, „Marie" nu este al doilea prenume, ci primul.

Trecând la pseudonime, să începem prin a da definiţia de dicţionar a termenului. Un pseudonim este, conform dexonline, un „nume creat sau adoptat, sub care cineva îşi ascunde adevărata identitate şi care este folosit mai ales de autorii operelor literare sau de artişti". Sinonimul pseudonimului este „criptonimul", adică „un nume împrumutat, imaginar sau reprezentat prin iniţiale (adică un acronim), cu care un autor îşi semnează o lucrare, o operă de artă etc.”

Probabil că deţinătorul recordului mondial de pseudonime în pictură este japonezul Hokusai, care şi-a început drumul artistic la doar şase ani, pentru a cunoaşte adevărata faimă abia la bătrâneţe, în jurul vârstei de şaptezeci de ani. Printre pseudonimele lui Hokusai se numără Takitaro, Gakyo Rojin Manji (adică „bătrânul nebun după pictură") şi Iitsu.

Un alt pseudonim celebru este cel al pictorului italian Caravaggio, care se numea în realitate Michelangelo Merisi, Caravaggio fiind localitatea din Lombardia unde pictorul a venit pe lume în a doua parte a secolului al şaisprezecelea.

Iată şi alte pseudonime de pictori italieni: Canaletto (adică Giovanni Antonio Canale), Correggio (adică Antonio Allegri), Perugino (adică Pietro di Cristoforo Vannucci), Giorgione (adică Giorgio Barbarelli Zorzo da Castelfranco) sau Pinturicchio (adică Bernardino di Betto Betti).

În ce-i priveşte pe scriitori, recolta de pseudonime e şi mai mare. De exemplu, în spatele pseudonimului George Orwell se ascunde numele Eric Arthur Blair, Mark Twain e de fapt Samuel Longhorne Clemens, Lewis Carroll se numeşte în realitate Charles Lutwidge Dodgson, Dan Kavanagh îl camuflează pe Julian Barnes, iar Anne Rice e pseudonimul scriitoarei cu nume masculin - da, e ciudat, dar asta e realitatea - Howard Allen Frances O'Brien, unde doar „Frances” indică o identitate feminină. Iată şi alte pseudonime scriitoriceşti: Tudor Arghezi (adică Ion D. Theodorescu), Jean Bart (adică Eugeniu P. Botez), Gala Galaction (adică Grigore Pişculescu), George Eliot (adică Mary Ann Evans), Italo Svevo (adică Ettore Schmitz), Tristan Tzara (adică Sami Rosenstock) sau Moliere (adică Jean-Baptiste Poquelin).

În fine, trebuie spus că pseudonimele circulă şi în lumea muzicii, a filmului şi a sportului. De pildă, Bob Dylan e de fapt Robert Allen Zimmerman, Toni Curtis e Bernard Schwartz, Bo Derek e Mary Cathleen Collins, Pelé e Edson Arantes do Nascimento, iar Zico e Artur Antunes Coimbra.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...