Pastila de limbă | Ce înseamnă de fapt „A auzi câinii din Giurgiu”

Ciolacu, criză de furie

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Președintele Klaus Iohannis va fi chemat în Parlament (surse)

Primele reacții ale lui Simion și Piedone după înregistrarea audio în care ce se alintă cu „Satana” și „Sătănel”

Amendă uriașă: 45.000 de lei pentru un timișorean care a dat foc deșeurilor în spatele curții

Rafael Nadal s-a retras

Radu Paraschivescu: O expresie folosită mai rar decât „A nimerit orbul Brăila”, dar găsibilă nu doar în vorbirea de zi cu zi, ci şi în unele texte literare, este „Azi aici, mâine-n Focşani”. Şi astăzi, ca şi data trecută, e nevoie să apelăm la sprijinul lui Caragiale. În textul „Cronică”, din care am citat şi în „Pastila” anterioară, există următorul îndemn: „Fereşte-te a acorda credit aventurierilor cari sunt azi aici, mâine în Focşani”.

Sensul expresiei vizează neseriozitatea şi lipsa de cuvânt a anumitor oameni care par incapabili să-şi respecte promisiunile şi care nu sunt, din această cauză, vrednici de încrederea semenilor. În „Azi aici, mâine-n Focşani” se aud, în acelaşi timp, ecouri ale formulei „pretutindeni şi nicăieri”, care se referă tot la instabilitatea şi superficialitatea unora dintre noi.

Expresia apare însă şi în piesa „Conu Leonida faţă cu reacţiunea”, o comedie politică a lui Caragiale în care Leonida filozofează în faţa unei Efimiţe căzute în admiraţie. Vorbind despre luptătorii fideli lui „Galibardi” (o stâlcire a numelui lui Giuseppe Garibaldi), Leonida declară: „Ăi mai prima, domnule, aleşi pe sprânceană, care mai de care, dă cu puşca-n Dumnezeu; volintiri, mă rog: azi aici, mâine-n Focşani, ce-am avut şi ce-am pierdut!”

Sigur, în acest context, sensul expresiei nu pare să mai fie cel din „Cronică”. De fapt, sunt mai degrabă cuvinte puse unul lângă altul, ca în orice manifestare a beţiei de cuvinte, când preaplinul de vorbe ascunde golul de idei. Ca o ironie a sorţii, „Azi aici, mâine-n Focşani” a ajuns, cu nişte ani în urmă, şi titlu de manea. De ce? Cum, de ce? Fiindcă „Focşani” rimează cu „bani” şi cu „duşmani”.

O expresie folosită frecvent este „A auzi câinii din Giurgiu”, care, deşi conţine un nume de oraş, nu are conotaţii geografice (observaţia este valabilă şi pentru „Azi aici, mâine-n Focşani”). Expresia trimite la suferinţa provocată de o agresiune fizică: „I-a tras o palmă de-a auzit câinii din Giurgiu”. Întâlnim această expresie exact în aceeaşi formă şi în literatura română, mai precis în basmul „Aleodor împărat” al lui Petre Ispirescu, dar şi în „O noapte furtunoasă” a lui Caragiale”. Adrian Bucurescu, pe care l-am pomenit şi săptămâna trecută, pune în discuţie pe blogul lui o ipoteză interesantă şi absolut logică, potrivit căreia expresia ar apărea şi într-o variantă buzoiană a „Mioriţei”: „S-aud din mormânt / Meii mehăind / Şi câinii din giulgiu / Cum latră a giurgiu”.

Din câte se pare, în zona de unde a fost culeasă varianta, adjectivul „giurgiu” ar însemna „grozav”, „zburlit”, „fioros” sau „zborşit”. Oricum însă, poţi să auzi câinii din Giurgiu şi dacă primeşti o palmă zdravănă la Sibiu, Dorohoi, Satu Mare sau Caracal. Iar expresia ca atare e destul de apropiată ca sens de expresia „a vedea stele verzi”.

În fine, o altă expresie care conţine un nume de oraş şi pe care o întâlnim destul de des este „A o întoarce ca la Ploieşti”, sinonimă cu „A o da la întors”. Sensul expresiei este „a susţine exact opusul a ceea ce susţineai cu foarte puţin timp în urmă”, „a-ţi modifica brusc atitudinea” sau „a te dezice de o afirmaţie anterioară”. N-o să credeţi, dar şi aici tot Caragiale este referinţa principală. Iată ce scrie el în schiţa „Întârziere”: „De la Ploieşti, trenul de Predeal ca să apuce spre Bucureşti schimbă frontul şi, ca şi cum ar vrea să se întoarcă înapoi, locomotiva se pune acolo unde până aici era coada trenului”.

Realitatea confirmă arta. Trenurile care opreau odinioară la Ploieşti mergând spre Ardeal sau, dimpotrivă, spre Bucureşti erau supuse unei manevre stranii pentru călători. Ea implica decuplarea locomotivei de vagoane, intrarea ei pe o linie de manevră şi recuplarea la celălalt capăt al garniturii cu ajutorul unei plăci turnante acţionate manual. În acest fel, ultimul vagon devenea primul, trenul îşi continua drumul făcând o buclă, iar călătorii aveau pentru o vreme sentimentul neplăcut că se întorceau de unde plecaseră.

Din această manevră feroviară s-a distilat sensul expresiei „a o întoarce ca la Ploieşti”, care, cum spuneam, denotă o schimbare bruscă de atitudine sau de punct de vedere.