PASTILA DE LIMBĂ. A 29-a literă din alfabet și dificultățile pe care le pune

Ciolacu, criză de furie

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Președintele Klaus Iohannis va fi chemat în Parlament (surse)

Primele reacții ale lui Simion și Piedone după înregistrarea audio în care ce se alintă cu „Satana” și „Sătănel”

Amendă uriașă: 45.000 de lei pentru un timișorean care a dat foc deșeurilor în spatele curții

Rafael Nadal s-a retras

Primul dintre ele este că „x" are o importantă valoare de simbol - matematic şi nu numai: X majusculat înseamnă „zece" în sistemul roman de scriere a numerelor, cromozomul X intervine în determinarea sexului, iar radiaţiile sau razele X sunt radiaţii de natură electromagnetică de mică lungime de undă. Asta în timp ce „x" mic este echivalentul lui „ori" în operaţiunea matematică pe care-o cunoaştem drept înmulţire şi figurează în acelaşi timp ca semn algebric (de pildă, în ecuaţii sau în regula de trei simplă) cu sensul de „neştiut" sau „nedescoperit".

Al doilea motiv pentru care „x" este o literă complicată ţine de echivalările fonetice ale formei grafice, în care specialiştii văd o combinaţie dintre o consoană velară şi o consoană frictivă. Luat separat, „x" face să se audă un „i", un „c" şi un „s".

În schimb, când litera „x" face parte din începutul unui cuvânt pe care-l rostim în integralitatea lui, sunetele care se aud sunt fie „c" şi „s" (expresie, exorbitant, explozie, expoziţie, exterior, extemporal), fie „g" şi „z" (exemplu, examen, exact, exasperat, exasperant, existenţă). Cât despre „x" aflat la final de cuvânt, el va corespunde întotdeauna sunetelor „c" şi „s" (pix, fix, lax, lux, prolix, index).

Probabil că tocmai aceste complicaţii fonetice au dus la anumite inexactităţi în ceea ce priveşte scrierea cuvintelor care au în componenţă litera „x". Mai mult, există cuvinte între care se constată o apropiere de sens, dar care se scriu diferit: unul cu „x", altul cu „sc". Este cazul verbelor „a excita" (plus „excitare", „excitaţie", „excitant", sau „excitator") şi „a surescita" (plus „surescitare", „surescitat" sau „surescitant").

Iată şi câteva exemple - ca de obicei, cu varianta greşită şi apoi cu varianta corectă:

Variantă greşită: „Gusti e un tip pe care scenele de violenţă fizică îl escită".

Variantă corectă: „Gusti e un tip pe care scenele de violenţă fizică îl excită".

Variantă greşită: „Am observat o anumită surexcitare la Filip ori de câte ori e înconjurat de mulţi oameni".

Variantă corectă: „Am observat o anumită surescitare la Filip ori de câte ori e înconjurat de mulţi oameni".

Şi cuvântul „escroc" (plus „a escroca" sau „escrocherie") provoacă frisoane în rândul unora dintre vorbitorii de limbă română. Aceştia au tendinţa să pronunţe un „x" în locul lui „s" şi să creadă că forma corectă a cuvântului este „excroc". Or, nici vorbă de aşa ceva! După cum am mai spus cu o altă ocazie, un „ex-croc" nu este decât un fost „croc", cineva care a fost „croc" (indiferent ce-o fi însemnând asta) şi şi-a pierdut această calitate sau a renunţat de bunăvoie la ea. Forma corectă este numai şi numai „escroc", la fel cum formele corecte ale cuvintelor din familia de cuvinte a lui „escroc" sunt „a escroca" şi „escrocherie".

Iată şi câteva exemple:

Variantă greşită: „Gică este un excroc sentimental fără pereche".

Variantă corectă: „Gică este un escroc sentimental fără pereche".

Variantă greşită: „E a cincea oară că Andrei se lasă excrocat de o femeie".

Variantă corectă: „E a cincea oară că Andrei se lasă escrocat de o femeie".

Variantă greşită: „Jocurile piramidale sunt de fapt nişte excrocherii uriaşe".

Variantă corectă: „Jocurile piramidale sunt de fapt nişte escrocherii uriaşe".

În fine, să ne oprim şi asupra cuvintelor „espresso" şi „expres".

„Espresso" este o cafea concentrată care se prepară cu ajutorul unui aparat care se numeşte „espresor". Cuvântul „expresso", pe care-l întâlnim în vocabularul unora dintre semenii noştri, este o scorneală fără temei gramatical, un cuvânt care nu face decât să căpuşeze forma corectă „espresso" (Ca în exemplul „Italienii beau un espresso în fiecare dimineaţă, înainte să plece la serviciu").

„Expres", în schimb, este fie substantiv („Expresul de Praga va pleca din gară peste cinci minute"), fie adjectiv („Coletul expres ajunge la destinaţie mai repede decât cel normal"), fie adverb („Faci lucrurile astea expres, fiindcă ştii că mă enervează). În acest ultim caz, sinonimele lui „expres" sunt „înadins", „intenţionat" sau „cu bună ştiinţă".