O cabană de peste 100 de ani, transformată în centru cultural cu 1,2 milioane de euro

Data actualizării: Data publicării:
reabiliitare cabana vadu crisului

O cabană din Bihor, construită acum mai bine de un secol, va fi transformată în centru cultural. Ajunsă într-o stare deplorabilă, Cabana Vadu Crișului va fi reabilitată cu fonduri europene, după ani întregi în care s-au căutat surse de finanțare. Clădirea se află în defileul Crișului Repede, o arie protejată unde turiștii pot vizita, printre altele, peștera Vadu Crișului şi cascada cu același nume.

Construită în 1915, cabana Vadu Crișului a avut de-a lungul anilor mai mulți proprietari. Înainte de 1989 a aparținut statului, iar după Revoluție aceasta a fost retrocedată moștenitorilor foştilor săi stăpâni. De atunci a început și degradarea treptată a clădirii.

"Pereți scorojiți, uși și ferestre smulse, țigle sparte și un acoperiș care stă să cadă. În această stare a ajuns cabana Vadu Crișului după ce mai bine de 20 de ani nu s-a efectuat nicio reparație. Accesul în clădire este interzis, pentru că reprezintă un pericol pentru turiști", a explicat Bianca Firezar, jurnalist Digi24 Oradea.

Până acum 15 ani, în cabană se puteau caza până la 130 de turiști, iar la parter exista un restasurant.

"După 1990 prin locații de gestiune, au fost diferite firme private care au lăsat-o în paragină. Chiar în ultimii zece ani a fost dezastru. Era singura locație unde putea avea cazare, masă și traseele turistice din zonă. Se făceau și concursuri de alpinism", îşi aminteşte Dorel Cosma, primarul comunei Vadu Crișului.

Clădirea este situată în Defileul Crișului Repede, iar singurele căi de acces sunt o potecă prin pădure şi calea ferată. Locul este vizitat şi acum de turişti care vin pentru peștera Vadu Crișului, cascada cu același nume, dar şi pentru alte obiective spectaculoase din zonă.

"Lungimea peșterii e de 1,5 kilometri, din care 680 de metri se pot vizita - e iluminat, amenajat. Temperatura aerului este de 10 grade, e o temperatură constantă. Peștera e vizitată mai mult (...) în weekend", susţine Mihai Geczi, ghid.

Cabana a revenit în proprietatea Consiliului Județean Bihor în 2007, iar primele planuri de a reabilita construcția au apărut în urmă cu cinci ani; nu s-au concretizat însă, din cauza lipsei banilor. Anul trecut, însă, conducerea județului a obținut finanțare printr-un proiect transfrontalier al cărui start a fost dat joi.

Cabana va fi transformată într-un centru multifuncțional de protecție a naturii. Lucrările vor începe după organizarea licitației.

"Am obținut această finanțare pe fonduri transfrontaliere, pe RO-HU, și în sfârșit, după mulți ani, încercăm să punem în valoare Cabana Vadu Crișului", a spus Traian Bodea, vicepreședinte al CJ Bihor.

"Domnul vicepreședinte ne-a vorbit despre cum o să ajute renovarea cabanei la promovarea turismului local, însă eu vă spun că (...) o să contribuie efectiv la dezvoltarea turismului regional, la un nivel mai mare", a precizat László Bulcsu, vicepreşedintele autoguvernării judeţului Hajdu-Bihar, Ungaria.

Transformarea clădirii va costa 1,2 milioane de euro.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Norbert Hegedus

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digistoria - cele mai importante evenimente petrecute pe 21 noiembrie
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...