Norman Manea a povestit că a insistat să rămână în România, deși părinții săi ar fi vrut să plece din țară, iar o mare parte din familia sa emgirase deja după ce-l de-al Doilea Război Mondial.
„Mă simțeam extraordinar de legat de limba română, de formația mea culturală. (...) Am avut la un moment dat ideea asta puerilă că trăiesc într-o limbă și nu într-o țară, ceea ce e un infantilism”,spune scriitorul.
Totuși, în 1986 a părăsit România comunistă.
„Nu poți să trăiești numai într-o limbă, trăiești și într-o țară, în cotidianul ei. Iar cotidianul ei în 1986 devenise absolut insuportabil”, își explică Norman Manea decizia.
Scriitorul povestește că i-a fost greu să ia această hotărâre și că nici după ce a ajuns în America nu a fost sigur că va rămâne acolo.
„A fost un foarte mare șoc. Exilul este, în general, un foarte mare șoc, în special pentru artiști și în mod deosebit pentru scriitor, care își pierde limba. Devine surdo-mut”, spune scriitorul.
„Nimeni nu vrea să plece în exil. Nu te duci în exil dacă ți-e foarte bine”, adaugă el.
În ceea ce privește revenirea în România, Norman Manea spune că i s-a părut că limba română este mult mai vugarizată. Despre literatură, scriitorul spune: „Literatura română, ca și România, suferă de faptul că e neglijată, ignorată, neînțeleasă. Trebuie să înțelegem că nu toată lumea are grija noastră. Ei au grijile lor.”