Problemele au început la jumătatea lunii mai. După o ploaie torențială, dealul de sub lăcaşul de cult a început să o ia la vale. Acum, biserica este crăpată de la fundaţie până la acoperiş, iar găurile din ziduri se măresc pe zi ce trece.
O parte din casa în care locuiau măicuţele s-a desprins efectiv de restul clădirii şi se poate prăbuşi în orice moment.
Autorităţile au oprit curentul electric şi gazele de frica unei nenorociri, iar cele 40 de măicuţe au fost mutate temporar la aşezământul construit în vecinătate.
„Deşi a fost început proiectul de consolidare şi restaurare a mănăstirii pe fonduri europene acesta nu poate înainta atâta timp cât nu se va stabiliza versantul”, spune Dragoș Olteanu, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Buzăului.
În toamna trecută, mănăstirea obţinuse o finanţare europeană nerambursabilă de 4 milioane de euro pentru reabilitare, fiind primul aşezământ de cult din România care urma să fie reparat cu bani europeni.
„Este un ansamblu istoric arhitectural destul de vechi. A fost pictată de renumita școală de zugravi de Subțire, condusă de pictorul Nicolae Teodorescu”, explică Ionel Stănuț, consilier superior la Direcția pentru Cultură Buzău.
Localnicii sunt întristați de ceea ce se întâmplă cu mănăstirea, de care îi leagă multe amintiri și care atrăgea numeroși turiști.
În zonă nu au mai avut loc alunecări de teren de aproape 200 de ani, spun autorităţile locale.