Locul unde criticii de artă fac alergie, iar vizitatorii cu umor se destind
V-ați săturat de capodoperele din marile muzee? Vreți să vă puneți la încercare simțul frumosului? De curând, s-a deschis în București, un loc în care prejudecățile - și rigorile estetice - au fost aruncate în aer. Un spațiu în care criticii de artă ar face, probabil, alergie, însă orice vizitator cu umor poate găsi ceva care să-i însenineze ziua.
„Oferim o experiență de 15-20 de minute, în care garantăm cel puțin trei sau patru râsete, ca să nu zic hohote de râs. Oferim și posibilitatea ca vizitatorii să-și facă propriul kitsch și să intre, astfel, cu exponatele pe care ei le creează, pe loc, în galeria noastră de exponate”, promite Cristian Lică, proprietarul proaspătului Muzeu al Kitsch-ului deschis la București.
Kitsch-ul perfect are trei caracteristici: este creativ, este ridicol și trebuie să fie și ostentativ. Muzeul Kitsch-ului ne dezvăluie preferințele românilor, în toată splendoarea lor. Intrăm într-o lume în care prostul gust devine un concept viu, vibrant, nemuritor.
Reporter: Românul are ambiții clare: să deschidă o shaormerie, un bar, o farmacie, să ia o franciză pentru o casă de pariuri... A înființa un muzeu particular pare o întreprindere vag falimentară.
CRISTIAN LICĂ, proprietarul muzeului: Se poate să fie așa, nu vă contrazic! Noi sperăm să fie altfel și, după începutul fulminant (...), aș zice că suntem departe, deocamdată, de varianta falimentului. Dar, într-adevăr, inițiativa de a deschide un muzeu privat nu e foarte... nu te întâlnești în fiecare zi cu ea, în România. Noi am vrut să facem în Centrul Vechi un muzeu, un obiectiv pentru turiștii străini, pentru că, făcând câteva ture prin Centrul Vechi și dându-ne seama că există un potențial, sunt mulți turiști, și români, și străini, care circulă pe-aici, „oferta turistică” pe care Bucureștiul o are constă în special în locuri unde poți să mănânci, să bei și, bineînțeles, mai sunt și cabinetele de masaj. Aș zice că primele trei lucruri pe care le vezi în Centrul Vechi sunt mâncarea, băutura și masajele. Noi am vrut să facem un boutique museum pentru că credem că există o părticică mică de oameni care ar fi interesați, cumva, și de altceva.
Reporter: „Lumea bună” luptă pentru combaterea kitsch-ului, pentru eradicarea lui, dacă s-ar putea. Aici nu doar că-l găsim în cadru organizat, ci și instituționalizat.
CRISTIAN LICĂ, proprietarul muzeului: Noi iubim kitsch-urile! Nouă ne plac foarte mult și ne bucură, de fiecare dată când vedem un kitsch nou, la care nu ne gândisem. Ne bucură și exercițiul de a aduce noi kitsch-uri în muzeu și de a ne imagina, a observa ce alte kitsch-uri mai există. Am avut o bucurie sinceră, când ne-am dat seama că uitasem un kitsch elementar, aș zice, respectiv telecomanda în țiplă. Am expus-o și pe asta și, de fiecare dată când avem o revelație, în legătură cu un nou kitsch, care poate fi adăugat în colecțiile noastre din muzeu, suntem foarte bucuroși.
Realitatea din teren atestă un fapt cert: kitsch-ul este la mare preț, oriunde ai întoarce privirea. Cea mai mare galerie de profil funcționează pretutindeni și are program non-stop.
CRISTIAN LICĂ, proprietarul muzeului: Niciunul dintre conceptele pe care le vedeți aici nu a fost inventat de noi. Noi am făcut doar niște decupaje, pe care le-am luat și le-am expus în muzeu, pentru ca alți vizitatori să le observe și să-și dea seama, de fapt, cât de mult kitsch este în jurul lor. Noi n-am făcut decât să ne uităm pe stradă, să ne uităm la televizor, să ne uităm și în casele oamenilor. (...) Toate conceptele care există aici, inclusiv cocalarul și pițipoanca, ele sunt inventate de societate, ele există.
Nu-i frumos ce e frumos, e frumos ce-mi place mie. O veche mostră de înțelepciune popular-egocentrică stabilește criteriile după care un obiect capătă statut de giuvaer ori este privit ca o marfă banală.
Reporter: Aș vrea să știu mai multe despre selecția exponatelor: mă întrebam dacă există ceva din colecția personală, vreun obiect pe care l-ați salvat din ghearele vreunui estet al familiei, cu mari sacrificii.
CRISTIAN LICĂ, proprietarul muzeului: Da, avem o mare parte. Eu colecționez kitsch-uri de vreo 20 de ani, întotdeauna am avut o pasiune pentru ele. Și le colecționam pentru că-mi plăceau, mi se părea incredibil că anumite obiecte există în forma în care există, cum ar fi veioza-acvariu, este unul dintre cele mai vechi exponate, și am ținut la ea, mi se părea că e un lucru care nu trebuie distrus, nu trebuie pierdut. Gioconda noastră, pe care am afișat-o, este, pe gustul meu, cea mai urâtă copie la care am avut acces. Pe aia am ales-o!
Cum alege un trecător muzeul căruia să-i treacă pragul? Uneori, curiozitatea se combină cu dorința de a verifica propria competență.
VIZITATOR: Auzind la radio, pe programul România Actualități, de muzeul acesta, am fost interesată să văd dacă mai am și eu ceva, din ce-a rămas de la vechiul regim. Și am destule!
- Ce fel de obiecte ați mai păstrat?
- Bibelouri, vitrine cum este aceasta... Mai am, mai am! Mileuri, croșeteuri, televizor alb-negru, chiar vorbeam, să vină, să le ia... Radiouri Albatros, cum erau odată.
- Un pește de sticlă n-aveți?
- Să mă mai uit, cred că e posibil să mai am ceva... Pește de sticlă nu știu sigur, dar s-ar putea să mai am.
CRISTIAN LICĂ, proprietarul muzeului: Îi rugăm pe oameni să ne doneze kitsch-urile, să nu le arunce, e păcat de ele, pentru noi sunt niște artefacte, nu sunt niște vechituri de la bunica, pe care le înfășurăm într-o carpetă și le aruncăm la gunoi. Nouă ne pare rău, ne pare rău cum le pare rău arheologilor, atunci când se distrug artefactele lor. Noi ținem la acest obiecte și credem că am creat aici un loc în care ele pot exista și oamenii se pot bucura de ele.
Goblenul cu Mona Lisa ne place în mod special. Licităm pentru un alt goblen, cu Arsenie Boca, însă e un exponat foarte scump.
Reporter: Ați studiat fenomenul, cum stă treaba cu kitsch-ul: are niște coordonate clar stabilite, geografice, geopolitice? Peștele de sticlă e un bun de patrimoniu universal sau e doar un apanaj est-european? Care-i situația?
CRISTIAN LICĂ, proprietarul muzeului: Acest cuvânt, „kitsch”, a ajuns în exprimarea internațională foarte târziu, în 1970. (...) Toată lumea înțelegea, deja, conceptul de kitsch, dar termenul e relativ recent. Nu există, bineînțeles, o știință a kitsch-ului (...) și, din cauza asta, kitsch-ul, la fel ca și arta, e subiectiv. (...) Eu cred că kitsch-ul poate să fie universal, fiecare poate să se exprime exact așa cum vrea, fără a fi judecat și fără a fi etichetat.
- Lăsați kitsch-ul să circule liber!
- Lăsați kitsch-ul să trăiască, iubiți kitsch-ul!
Kitsch-ul circulă liber. Și este apreciat pe toate meridianele. Instituții care-l onorează s-au deschis în toată lumea.
CRISTINA LICĂ: Noi avem propria viziune despre kitsch: că sunt două categorii de kitsch. Există o categorie care nouă ne place în mod special, categoria kitsch-urilor creative, noi le numim „de tip curry”. Curry, condimentul indian, este un amestec de condimente, curry nu crește în pom. Și, dacă te uiți la lista de ingredinte și cantitățile din fiecare, poate să ți se pară un amestec nepotrivit. (...) Însă gustul poate să-ți placă. La fel este și rochia de seară cu paiete, purtată la coadă la shaorma. Este un amestec care, în teorie, poate fi considerat nepotrivit, dar, probabil, vor fi acolo, la coadă, niște bărbați cărora le-ar plăcea această apariție.
Deci, în prima categorie, kitschurile creative sunt realizate de oameni foarte curajoși, care au o doză mare de încredere în ei înșiși. Cei care nu au îi copiază pe ceilalți, de cele mai multe ori. Și ajungem la cea de-a doua categorie, a kitsch-urilor repetitive, clișeice. Răpirea din serai, peștele de televizor și toate kitsch-urile cu care noi facem conexiuni sunt, în general, kitsch-uri repetitive. În opinia noastră nu sunt spectaculoase, ele sunt celebre, dar nu spectaculoase, toată lumea a văzut o Răpire din serai, toată lumea a avăzut această colecție de pești de televizor. Însă ele devin kitsch pentru că au fost copiate, copiate, multiplicate, la fel ca Gioconda și statuile lui Buddha, în milioane de exemplare.
Vin vremuri grele pentru peștele de sticlă, care a stat decenii întregi pe televizor. Televizoarele sunt din ce în ce mai subțiri, astfel această specie decorativă este amenințată cu dispariția. Poate că, într-un viitor oarecare, întreaga categorie a kitsch-ului va dispărea.
CRISTIAN LICĂ: Eu cred că ar fi păcat să scăpăm de kitsch, nu vreau să-mi imaginez acest scenariu, nu vă supărați pe mine. Cred că kitsch-urile se schimbă și se adaptează.
Reporter: Ce părere aveți despre ce ați văzut aici, în jur?
VIZITATOR: Sunt lucruri frumoase, lucruri care nu se mai fabrică. Lucruri pentru oamenii care nu sunt așa studioși. (...) Lucrurile astea chiar nu le pot găsi nici la țară, în magazinele de la țară. Zic eu că și kitsch-urile astea i-ar ajuta să-și facă un ambient după gustul lor.
REPORTER: DIANA POPESCU
IMAGINE: ANDREI CAPTARENCO
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
