Liiceanu, revoltat de faptul că românii nu citesc: Îmi vine să urlu!

Filosoful și scriitorul Gabriel Liiceanu s-a declarat revoltat, duminică, la Bookfest, de faptul că românii nu citesc, în condiţiile în care cartea este un bun la îndemâna tuturor.

„Noi nu suntem conştienţi de lucrurile pe care le trăim zi de zi, pentru că intră în rutina traiului nostru. Nu suntem conştienţi de faptul că mâncăm şi avem ce mânca, nu suntem conştienţi de faptul că ne putem cumpăra o haină sau că putem citi o carte. Nu suntem conştienţi absolut deloc. Asta intră în firescul vieţii. Acum suntem într-un loc care oferă, bănuiesc, cam 100.000 - 200.000 de cărţi. Ne mişcă treaba asta? Privim, ne plimbăm, ne bucurăm, luăm cărţi, citim. Luăm mult mai multe decât putem citi, cărţile nu se vând şi cu timpul necesar pentru lectură la pachet, dar le luăm. Le luăm şi înotăm în ele. E un dezmăţ, târgul ăsta de carte e un dezmăţ. De ce un dezmăţ? Pentru că după ce citeşti capitolul 'Lectura', îţi dai seama în ce risipă spirituală trăim. Ce bucurie, evident. Ce lucru minunat să poţi să plonjezi în oceanul cărţilor şi să ieşi de acolo transfigurat”, a spus Liiceanu, duminică, la lansarea volumului „China în zece cuvinte” de Yu Hua, desfăşurată la standul Editurii Humanitas de la Bookfest.

El a prezentat drama din timpul Revoluţiei Culturale din China lui Mao, relatată în paginile cărţii scriitorului chinez, în care „un popor de 900 de milioane de oameni nu citeau nicio carte”, pentru că „lectura se suprimase, nu se citea”, copiii de 14-15 ani copiind noaptea cărţi scăpate de prigoana regimului.

„Citeau Cărticica roşie şi dacă voiau mai mult, aveau, în patru volume, Operele lui Mao, pe care nu le deschidea nimeni. Autorul spune că atunci când, de disperare, nemaiavând ce să citească şi înnebunit să vadă litere sub ochi, a luat cele patru volume, n-a putut citi niciun rând pentru că i se făcea rău, dar a profitat de note, care dădeau mici informaţii istorice şi s-a hrănit cu ele, aşa cum am mânca noi oasele unui pui, nu puiul. Şi-apoi e o poveste absolut fabuloasă. Copii de 14-15 ani se întrebau unii pe alţii: 'Ai mă cumva o carte, rătăcită, rămasă din scăpările istoriei?' Şi unii mai aveau ceva, dar niciodată o carte cu început şi sfârşit, pentru că fusese citită de atâtea sute de persoane încât îşi pierduse din grosime. Şi când apărea o asemenea carte, ea era copiată de mână. În cât timp trebuie să o copiezi de mână? Într-o noapte. De ce? Pentru că se dădea de la unul la altul”, a dezvăluit scriitorul.

Filosoful a relatat cum, după sfârşitul Revoluţiei Culturale, cei care nu mai apucau să-şi procure o carte livrată pe bonuri aşteptau în faţa librăriei pentru a mângâia cărţile celor care avuseseră şansa de a şi le lua.

„Şi, după ce Revoluţia Culturală s-a încheiat şi s-au dat unele bonuri de cărţi, bonuri - 50 de bonuri pe zi - şi oamenii veneau noaptea să le ia, veneau la 2,00 - 3,00 noaptea, cum stăteam noi la iaurt sau la lapte şi puneau mâna pe un bon pentru o carte. Şi veneau a doua zi şi cu bonul în mână veneau la rând. Şi credeau majoritatea că dacă vin la 5,00 - 6,00 fac parte din primii 50 care au câte un bon pentru câte o carte.Şi constatau că veniseră alţii la 2,00 - 3,00 noaptea. Drept care, ieşeau, când librăria se deschidea, la 9,00, 50 de oameni cu câte un exemplar din cărţile care începuseră să se traducă şi să apară. Cei care rămâneau afară, mofluzi, ştiind că nu vor obţine cartea, îi înconjurau şi le cereau voie să mângâie cartea şi s-o vadă”, a spus Liiceanu.

El s-a declarat revoltat de faptul că lectura nu a devenit o deprindere a românilor.

„Vă spun toate astea ca să ştiţi ce avem aici şi ca să vă spun revolta mea împotriva oamenilor care nu citesc. Îmi vine să urlu gândindu-mă că o experienţă de genul ăsta ar face poate dintru noi un popor care ar avea mai puţin decât 42% de analfabeţi funcţionali şi un prim-ministru care ar putea să pună laolaltă două-trei cuvinte într-o propoziţie. Ei bine, aici suntem. Bucuraţi-vă de acest târg de carte! Vă rog foarte mult!”, a mai spus Gabriel Liiceanu.

Apărută în traducerea sinologului Mugur Zlotea, cartea bine-cunoscutului scriitor chinez Yu Hua, autor al bestsellerurilor „În viaţă” şi „Cronica unui negustor de sânge”, „China în zece cuvinte” oferă, potrivit Humanitas, „pornind de la zece cuvinte-cheie, o perspectivă curajoasă asupra Chinei din ultima jumătate de secol, de la Revoluţia Culturală şi cultul pentru preşedintele Mao la protestele din Piaţa Tian'anmen şi boomul economic din zilele noastre”.

Yu Hua s-a născut în 1960 în oraşul Hangzhou din provincia Zhejiang, într-o familie de medici. Vreme de cinci ani a fost dentist, profesie pe care a abandonat-o în favoarea scrisului fiindcă „nu-i plăcea să se uite în gura oamenilor toată ziua”. Este primul scriitor chinez căruia i s-a decernat James Joyce Award (2002), mai multe premii, titluri şi distincţii naţionale şi internaţionale fiindu-i acordate de-a lungul timpului. Cărţile lui au fost traduse în peste treizeci de limbi. În prezent, Yu Hua trăieşte la Beijing, iar articole semnate de el apar în „The New York Times”.