Angajat al unei multinaţionale, Marius a venit la Sibiu tocmai din Satu Mare, pentru o şedinţă cu restul colegilor din ţară. La finalul întâlnirii, a ieşit în oraş şi s-a trezit, din spectator al unui show oferit de doi actori-acrobaţi din Statele Unite, gladiator. Din fericire, cele mai periculoase arme au fost baloane umplute cu apă.
“Spectaculos, n-am mai participat la așa ceva, chiar mi-a plăcut și o să mai vin și anul viitor”, a spus Marius Cucta.
Soţ şi soţie, creatorii spectacolului cu gladiatori au o poveste demnă de un film.
„Ne-am întâlnit în Afganistan, în timp ce lucram în circ, apoi ne-am căsătorit în China, iar România este cea de-a 20-a țară în care prezentăm acest spectacol. Așa că este o piatră de hotar foarte importantă pentru noi și suntem foarte fericiți să fim aici”, spune Christina Gelsone, actriță.
La Sibiu, spectatorii au avut ocazia să vadă, în premieră naţională, şi reprezentaţia autentică a unor apași din Arizona. Dansul indienilor americani le-a adus multora aminte de cărțile copilăriei și de Winnetou, dar i-a cucerit şi pe cei mici.
Cele mai multe spectacole din sălile de teatru s-au jucat cu casa închisă, în a şaptea zi a festivalului. Printre ele, și reprezentația Macbeth, după Shakespeare, pusă în scenă de Academia Centrală de Artă Dramatică din China, în care toate rolurile au fost jucate de actriţe.