Istoria timbrelor româneşti. Cel mai scump, vândut cu 860.000 de euro
Prima marcă poştală de pe teritoriul Ţărilor Române a fost tipărită la Iaşi în 1858, deşi ne aflam sub suzeranitate otomană. Istoria timbrelor româneşti este una lungă şi fascinantă. După Primul Război Mondial ţara noastră tipărea hârtii de valoare pentru Imperiul Japonez şi pentru Regatul Danemarcei, pentru state şi companii europene, africane şi sud-americane. Chiar dacă astăzi nevoia de mărci poştale este mult mai mică, fabrica naţională de timbre funcţională chiar şi după 144 de ani.
Povestea timbrelor a început în mai 1840, când Regatul Unit al Marii Britanii a emis "Penny Black": prima marcă poştală din lume! După numai 18 ani însă, în selectul club au intrat şi românii. La Iaşi a fost tipărit primul timbru poştal gumat din Europa Centrală şi de Est: „Capul de bour", cu valoare în parale. Un simbol al identităţii româneşti şi un imens gest de frondă faţă de Imperiul Otoman care controla administrativ Ţările Române.
Ion Barbu - directorul Fabricii de timbre: „Nu erau timbre care să aibă putere circulatorie pe întregul teritoriu al României, nici măcar din acea perioadă. Primele timbre cu adevărat româneşti sunt timbrele care au fost tipărite ulterior datei înfinţării fabricii de timbre. Dată care este considerată ca fiind data de 29 februarie 1872. Este data când a fost adoptată Legea timbrului şi a înregistrării”.
Primele mărci tipărite în baza acestei legi au fost... timbrele fiscale, colile încrustrate şi poliţele. În anul 1873 a început producţia cărţilor poştale, iar din anul 1876, după ce fabrica a fost dotată cu echipamente şi prese aduse de la Viena, Bucureştiul a început să producă şi timbre poştale. Ion Barbu - directorul Fabricii de timbre: „Timbrele tipărite în Principatele Române după anul 1872 au avut putere circulatorie recunoscută şi pe plan internaţional. Au impulsionat, dacă vreţi, într-un fel sau altul şi idealurile de independenţă ale Principatelor Române”.
Fabrica de timbre a avut cei mai glorioşi ani imediat după Primul Război Mondial: a tipărit hârtii de valoare pentru imperii, regate, republici şi companii private de pe toate continentele lumii.
Între anii 1920 şi 1940, România a fost unul dintre cei mai importanţi jucători de pe piaţa mondială a emiterii de acţiuni, obligaţiuni, documente bancare şi titluri de stat. Fabrica de timbre avea cele mai moderne utilaje şi graficieni specializaţi în fizică şi matematică, la Viena, Londra şi Paris.
Comunismul a promovat filatelia, dar a stagnat investiţiile şi a alungat clienţii externi. După anul 1990, situaţia s-a revitalizat. Dar poşta electronică şi numărul tot mai redus al filateliştilor români au subţiat cererea de timbre poştale şi filatelice. Totuşi, fabrica are, astăzi, dotări bune. Şi, după 144 de ani de la înfinţare, este singura care mai funcţionează pe fosta platformă a Monopolurilor, înfinţată de Regele Ferdinand, după Marea Unire.
Ion Barbu - directorul Fabricii de timbre: „Tipărim timbre poştale dintr-o colecţie care se numeşte Ceahlăul, avem o altă emisiune despre personalităţi ale lumii culturale româneşti”
După ce sunt tipărite, colile ajung la perforator şi capătă forma finală. Orice timbru poştal, fiscal sau filatelic vândut de Poşta Română se realizează în atelierul de perforare.
Gabriel Dobre - angajat al Fabricii de timbre: „Ideea este că acest perfor îi dă şi dimensiunea timbrului. Sunt timbre: 33 per 48, 36 per 36, sunt unele model cu cerc. Sunt mai multe matriţe”.
Gabriel Dobre este gravor, de meserie. Din cauză că timbrele nu se mai concep astăzi pe machete gravate, ci în sistem computerizat, omul a fost nevoit să se recalifice la locul de muncă.
Gabriel Dobre - angajat al Fabricii de timbre: „Este mai uşor, dar era mult mai frumos înainte! Era mai frumos. Era tipar adânc, se vedea altfel cerneala”.
Timbrele trebuie să respecte standardele internaţionale. Câte un exemplar al fiecărei emisiuni româneşti este trimis gratuit în fiecare dintre cele 235 de state membre ale Organizaţiei Mondiale a Poştei, ca să poată fi comparat cu posibile mărci falsificate apărute pe piaţă. Iar fabrica românească de timbre primeşte câte un exemplar emis în fiecare stat partener. Aşa că după perforare, timbrele fabricate la Bucureşti sunt verificate calitativ.
Iuliana Spătaru - controlor tehnic de calitate al Romfilatelia: „Această coliţă, vizual dacă le comparăm una cu cealaltă sunt perfecte pentru un necunoscător. Dar dacă ne uităm mai cu atenţie vom vedea aici lipsa de culoare, care este un pic luată. Ceea ce nu poate merge pe piaţă. Să vă arăt mai departe, care este o eroare puţin mai gravă: un perfor! Care se pot vedea mai bine pe spate! Spre exemplu, aceasta are perforul înfundat. Cum spunem noi... confetti. Toate găurile trebuiesc desfundate. Una singură rămasă nu este bună”.
140 de angajaţi mai are astăzi fabrica naţională de timbre. Salariile sunt mărunte, profitul redus. Dincolo de nevoi şi de lipsuri sclipeşte însă... mândria: suntem printre puţinele popoare care şi-au tipărit mărcile poştale de la începutul existenţei naţionale.
Ion Barbu - directorul Fabricii de timbre: „În momentul în care nu s-ar mai tipări în ţară aceste timbre, atunci ar exista efectul comercial şi care ar transforma timbrul poştal românesc într-un produs strict comercial şi fără nicio legătură cu promovarea intereselor naţionale ale României”
Cea mai frumoasă emisiune de timbre fiscale româneşti a fost tipărită în anul 1911 şi a reprezentat portretul Regelui Carol I. Cea mai scumpă piesă filatelică românească este însă un exemplar unicat al ziarului „Zimbrulu şi Vulturulu”, ştanţat pentru transportul de la Iaşi, la Galaţi, cu... opt timbre „Cap de bour", în valoare de cinci parale, fiecare. În anul 2007 a fost vândut la o licitaţie din Geneva cu... 860.000 de euro.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
