INTERVIU. Tudor Giurgiu, despre TIFF: „Riști să faci o proiecție de mărire fără să-ți dai seama că ce ai e bine”

După zece zile de TIFF, ești mulțumit de cum a ieșit această a XII-a ediție?

Tudor Giurgiu: Mi se pare că a fost foarte bine, că a mers ca uns și legat totul. Îmi spunea cineva, cred că Ada Solomon, că i-a adus aminte de primele ediții ale TIFF, deși mici, că s-a păstrat atmosfera informală, relațiile dintre invitații români și străini. S-a așezat foarte bine și cred că, pe lângă filme, ce a fost excepțional anul acesta a fost oferta de concerte și expoziții foarte diverse.

Deci acesta crezi că este punctul forte al festivalului?

Punctul forte este programul de filme, în primul rând asta atrage, iar anul acesta a fost foarte puternic din această perspectivă, mai ales la documentare. Pe de altă parte, este ceva care se întâmplă în oraș la TIFF, e un spirit fantastic, care este doar în Cluj, nu în alte orașe, e o stare de grație în oraș. Sunt persoane care reușesc să vadă doar un film sau două, dar e o stare specială în timpul festivalului, e greu de descris în cuvinte, dar o simți de dimineața până seara.

Dar care este vulnerabilitatea acestui festival care a crescut în ultimii 12 ani?

Cred că ține de dezvoltarea noastră în anii următori. Riscul este să ajungi foarte mare și să n-ai argumente. Poți să mai aduci invitați, să extinzi programele și proiecțiile și în alte zone sau să faci o serie de alte evenimente legate de cinematografie. Dar riști să faci o proiecție de mărire fără să-ți dai seama că ce ai e bine. Asta îmi spuneau și invitații străini: e atât de bine, păstrează-l în forma asta, deoarece, cu toată dimensiunea mare, atmosfera este foarte simpatică, iar alte festivaluri mari au pierdut-o.

Tudor Giurgiu: „Cel mai greu este să formezi un juriu”

Ce presupune munca de peste an pentru a realiza o ediție a unui festival de talia TIFF? La câte festivaluri ați mers dumneavoastră și echipa TIFF pentru a aduce filmele și invitații de marcă din lumea cinematografiei?

În primul rând am mers cu filmele mele în festivaluri și mi-am dat seama ce merge și ce nu merge. Am ajuns și noi să-i inspirăm pe alții, la fel cu și noi am văzut ce e apreciat acolo și am adus la Cluj. Pe de altă parte, constant de-a lungul anului există o rețea care funcționează și așa îți poți da seama care sunt oamenii prietenoși și deschiși, care au o chimie. Cel mai greu este să formezi un juriu. Dar trăim într-o comunitate care funcționează.

Din numeroasele filme din această ediție a festivalului pe care îl conduceți, câte filme ați reușit să vedeți propriu-zis?

Mă bucur că am văzut câteva la alte festivaluri, pentru că, în rest, am reușit să văd doar cinci în timpul acestei ediții. În general, încerc să văd cât mai multe în prima săptămână, în primele cinci, șase zile, pentru că apoi nu mai am cum. Am însă bucuria mare că i-am recomandat lui Mihai Chirilov (directorul artistic al festivalului – n.r.) filmul care a câștigat această ediție, filmul indian „Corabia lui Tezeu”, în regia lui Anand Gandhi.

Înțeleg că acesta este filmul preferat din competiție. Dar din cele aflate în proiecțiile speciale?

Nu pot să spun cu siguranță că este preferatul din competiție, pentru că am văzut doar cinci din 12. În rest, mă bucur că filmul „În căutarea lui Sugar Man” / „Searching for Sugar Man” (Suedia – Marea Britanie, 2012) a fost pe primul loc în preferințele publicului, iar că „Exploratorul”, despre viața lui Emil Racoviță, a fost foarte bine cotat.

Un film din secolul trecut, turnat la Cluj, la TIFF 2014

Apropo de cât de ocupat este un director de festival. Mi s-a părut că ați fost omniprezent, v-am văzut la toate evenimentele importante, de la gala de deschidere, la master class-uri cu cineaști importanți, la proiecții de filme, expoziții și petreceri. Cum v-ați organizat și ce înseamnă o zi din viața unui director de festival?

De obicei, stau cu asistenta mea cu două-trei zile înainte de debutul festivalului și încerc să selectez evenimentele și locurile importante la care trebuie să particip. Cel mai greu este să-ți găsești timp să vezi un film și să vorbești cu oameni care vin de departe. Cu adevărat greu este să-ți furi o oră, două, să te izolezi de tot ce înseamnă evenimente și când reușesc, îmi place să merg la „Doamna T”, un loc de pe strada Napoca, și să mă întâlnesc să vorbesc cu prietenii.

Știu că abia ați ajuns la finalul unei ediții maraton, dar v-ați făcut deja planuri pentru ediția de anul viitor, ce speranțe sau strategii aveți?

Am deja un folder în computer care se numește „TIFF 2014”, unde apar filme, propuneri. Ceea ce sper, dacă se va restaura un film filmat în Cluj la începutul secolului trecut, este să-l proiectăm anul viitor. Este vorba de „Escortata” („A Tolonk” - maghiară) un film din 1914, regizat de Michael Curtiz, care a regizat ulterior „Casablanca”, după un scenariu de Janovics Jeno, care este părintele cinematografiei din Transilvania. Anul viitor ar împlini o sută de ani. Filmul este în proces de restaurare, la arhiva de film de la Budapesta și, dacă procesul este finalizat până anul viitor, acesta ar fi, până acum, evenimentul cel mai important. În rest, am discutat să aducem și anul viitor trupa din Ucraina, Dakhabrakha (a susținut acompaniementul live la proiecția filmului „Earth” / „Pământ” de Alexander Dovzhenko – n.r.), care a fost extrem de apreciată la această ediție.

A consemnat Mădălina Prundea