Fotografii regale, expuse la Facultatea de Istorie

Data publicării:
expoyitie

Fotografiile îi înfăţişează pe membrii Familiei Regale în diferite împrejurări. De la cele oficiale, făcute special pentru a fi dăruite, la ipostaze mai degajate, de familie. Toate imaginile vin din colecţii private.

Alături de portretele reginelor Elisabeta, Maria şi Elena, puteţi descoperi şi imagini de epocă.

Câteva fotografii imortalizează vizita Împăratului Franz Joseph în România, la sfârşitul secolului al XIX-lea.

O altă imagine, realizată în anii 20, îi înfăţişează pe Regina Maria şi Regele Ferdinand alături de generalul Alexandru Averescu.

Putem vedea şi cum arătau diferite acte oficiale în timpul lui Carol I şi al Regelui Ferdinand.

Un formular de paşaport emis în vremea lui Carol I conţine frumoase detalii grafice de care nu ne mai bucurăm astăzi pe paşapoartele noastre. Iar pe o decoraţie acordată de Regele Ferdinand unui sergent din Regimentul 3 de roşiori putem distinge iniţialele regale.

Puteţi vedea colecţia de fotografii până pe 20 mai.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri