Filmul românesc face valuri la New York. Festivalul Making Waves, la a zecea ediție

Data publicării:
making waves

„România rămâne casa unora dintre cineaştii esențiali din lume”, a declarat, în deschidere festivalului, Dennis Lim, director de programe la Lincoln Center.

„Ce este Making Waves la a zecea ediţie? Este dovadă că Mihai Chirilov, Oana Radu şi cu mine, împreună cu un număr de suporteri, de oameni care au crezut şi cred în filmul românesc, consideră că merită să fie prezentat în Statele Unite”, spune Corina Şuteu.

„Eu mă implic pentru că pe lângă faptul că am o afecţiune pentru festivlul asta, am fost mulţi ani la rând aici, am avut o grămadă de filme aici, cred că e nevoie de o vizibilitate a filmului românesc aici, la New York”, explică actorul Andi Vasluianu.

„M-am implicat pentru că era lucrul cel mai normal pe care să-l faci în momentul în care filmul românesc a dat lovitura”, punctează Mihai Chirilov, director artistic. „Nu e de ajuns să faci un film bun. Acel film bun şi cel care l-a făcut trebuie acompaniat, pus în contextul cel mai favorabil”, adaugă Mihai Chirilov.

Cele mai importante filme româneşti de anul acesta rulează în săli pline pentru un public american. Printre acestea se numără şi "Comoara" de Corneliu Porumboiu, "Aferim" de Radu Jude, "Un etaj mai jos" de Radu Muntean şi "De ce eu" de Tudor Giurgiu.

„Pentru mine, Making Waves e probabil singurul mare eveniment de promovare a cinema-ului românesc în Statele Unite”, mărturisește regizorul Tudor Giurgiu. „Sunt extrem de recunoscător al echipei conduse de Corina Şuteu şi de Mihai Chirilov pentru că a reuşit să menţină festivalul ăsta extraordinar în condiţii financiare foarte grele”, mai spune Tudor Giurgiu.

Ediţia cu numărul 10 îl omagiază pe Mircea Daneliuc şi proiectează, în semn de omagiu, câteva dintre cele mai cunoscute titluri ale sale: Croaziera, Probă de microfon, Iacob, Senatorul melcilor şi Patul conjugal. Acesta din urmă a fost şi lungmetrajul din deschiderea Making Waves.

„El a făcut cunoscut filmul românesc cel puţin în zona New York-ului. Şi mai departe. La acest festival vin directori din alte festivaluri, critici, etc. şi vorba se duce”, arată Mircea Daneliuc.

Organizatorii nu au avut de fiecare dată sprijin financiar de la stat. Însă ei reuşesc, an de an, să strângă în jur de 200.000 de dolari pentru a promova filmul românesc în New York.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...