Filmul „Poziţia copilului”, propunerea României la premiile Oscar

Data publicării:
netzer pozitia copilului ca-n filme

 

Filmul „Poziţia copilului” a fost ales să reprezinte România la premiile Academiei de film americane pe 2013, cu unanimitate de voturi, de către un juriu format din criticul şi realizatorul TV Eugenia Vodă, criticul de film Magda Mihăilescu, criticul şi istoricul de film Cristina Corciovescu, criticul de film Mihai Chirilov (director artistic al Festivalului Internaţional de Film Transilvania), criticul de film Dana Duma, criticul de film Irina Margareta Nistor şi directorul de imagine şi regizorul Dinu Tănase, potrivit unui comunicat al Centrului Naţional al Cinematografiei (CNC), potrivit Mediafax.

Acum cinci luni, filmul românesc „Poziţia copilului” a fost marele câştigător al celei de-a 63-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin.

Poziţia copilului este un film destul de personal” a spus atunci Călin Netzer, într-un interviu acordat emisiunii „Ca-n filme”, luat în exclusivitate la Berlin, chiar a doua zi după premiera internațională a filmului său.

Actrița Luminița Gheorghiu, care deține rolul principal în film, a afirmat că a urmărit ceremonia de decernare a trofeului de acasă, la un televizor „care fâlfâia”, iar după experiența cu filmul lui Cristian Mungiu, actrița spune că acum a putut să țipe și să se bucure în voie.

La ultima ediție a premiilor Oscar, la categoria cel mai bun film străin, pelicula Amour a fost desemnată câștigătoare.

Trailer Poziția copilului:

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri