Filmele care au anticipat viitorul
„Ne uităm înapoi la nişte SF-uri din anii '80, din anii '90, din anii '20 dacă vrei şi vedem că... au avut dreptate oamenii ăia! Într-un fel, trebuie să le dăm dreptate”, spune George Mihalcea, critic de film.
„O fantezie erau foarte multe dintre previziunile care s-au adeverit în timp şi pe care le regăsim în filme”, spune şi criticul de film Cătălin Olaru. „Probabil că primul caz de previziune cu bătaie extraordinar de lungă este într-unul dintre primele SF-uri făcute vreodată, şi anume „Voyage dans la Lune”, de Georges Melies.
În „Le voyage dans la lune", filmul din anul 1902 al lui Melies, un grup de savanţi porneşte într-o călătorie spre lună la bordul unui vehicul spaţial. Ce-i drept, Neil Armstrong nu a întâlnit ciuperci uriaşe şi omuleţi stranii, aşa cum îşi imaginase regizorul francez, dar voiajul către Lună a fost realizat, la 67 de ani de la filmul lui Melies.
Tehnica este, de fapt, zona în care filmele au reuşit cel mai bine să anticipeze viitorul.
„Primul şoc pe care l-am avut în materie de film versus tehnologie şi, mă rog, modul în care filmul anticipează tehnologia de mai târziu, am avut-o la Minority Report, la celebrele touch-screenuri pe care le jonglează Tom Cruise la un moment dat, într-un film care e totuşi din 2002. Şi, peste ani, când au apărut primele telefoane, primele televizoare, primele console care aveau acea capacitate de a face exact ceea ce făcea Tom Cruise în 2002, în Minority Report, mi-am adus aminte imediat”, povesteste George Mihalcea.
„Prima imagine a fost cea în care valsează el foarte amplu din mâini şi toate acele interfeţe, acele holograme care jonglează. Şi mi-am dat seama că Spielberg (regizorul Steven Spielberg, n.r.) n-a făcut altceva decât să anticipeze cu câţiva ani, nu cu foarte mulţi, ceea ce urma să se întâmple în materie de tehnologie”, mai spune Mihalcea.
„S-a consultat cu foarte mulţi experţi, cu ingineri, cu oameni de publicitate, şi a ţinut să pună pe ecran propria viziune a ceea ce considera că va fi viitorul, imaginat în filmul respectiv”, spune Angela Georgiana Alexandru, blogger de film.
În anul 1982 apărea „Blade Runner", un film controversat regizat de Ridley Scott. Acţiunea filmului se petrece în anul 2019, adică peste doar patru ani, iar Scott şi-a imaginat o lume nu foarte diferită de cea în care trăim astăzi.
„Fiecare secvenţă din Blade Runner este o sinistră premoniţie a ceea ce va urma să se întâmple. Şi se întâmplă as we speak. De la imaginea acelui Los Angeles a anului 2019, pe care Ridley Scott a văzut-o în 1982, este foarte aproape de urbea modernă. Billboardurile acelea imense, din Los Angeles, le vedem în fiecare zi pe stradă, aici, lângă noi, la doi paşi, lângă blocul nostru”, spune George Mihalcea.
„Reclamele digitale, pe care le vedem prima oară în Blade Runner, au devenit realitate. Acum, în Japonia chiar există reclame personalizate, în funcţie de vârstă, sex şi preferinţe”, afirmă bloggeriţa Angela Georgiana Alexandru.
„Faptul că filmul se întâmplă într-o noapte permanentă, în care doar billboardurile rămân sursă de lumină este, practic, o premoniţie sinistră despre Beijingul zilelor noastre, unde nu mai există soare, unde soarele nu se mai vede”, mai spune criticul George Mihalcea.
„Ridley Scott povestea, la un moment dat, că aveau nevoie de foarte mulţi figuranţi, care să umple străzile acelui Los Angeles de peste cinci ani. Şi a ajuns împreună cu producătorul la concluzia că cei mai ieftini figuranţi sunt punkiştii. A luat câteva sute de punkişti, mexicani şi asiatici. Şi Los Angelesul anului 2019 arată ca o metropolă americană din zilele noastre. Sau ca o metropolă europeană, în care rasele se amestecă”, mai afirmă Mihalcea.
Ridley Scott nu este singurul care a intuit corect cum va arăta viitorul.
„Un astfel de exemplu este tocmai telefonul mobil folosit în seria Star Trek. Mai mult decât atât, în primele două episoade ale seriei Star Trek, mă refer acum la filmele, la producţiile destinate marelui ecran, personajele - dacă ţin bine minte - folosesc nişte ceasuri inteligente şi, prin intermediul acelor ceasuri, comunică. Adică echivalentul unor smartwatches de astăzi”, spune criticul de film Cătălin Olaru.
„Imprimanta 3D cred că apare pentru prima dată în Weird Science, care apoi a devenit şi serial de televiziune. În care, practic, doi tineri crează o femeie sau, mă rog, o scot la imprimantă, ce mai. O idee foarte năstruşnică în epocă şi poate la fel de năstruşnică acum. Deşi, probabil, dacă e să ne gândim, când imprimantele 3D se vor folosi la scară largă, probabil în această direcţie se vor folosi ele cel mai des”, mai spune Olaru.
„De exemplu, avem acum drone. Drone care în 1992, adică atunci când a fost filmat Terminator, partea a doua, erau doar o fantezie”, mai spune criticul.
Criticii Laura Meleacă şi Onuţ Toana Buruga cred că, în industria cinematografică, în momentul de faţă, sunt o grămadă de idei care au fost luate din filme. Oamenilor le-au plăcut anumite obiecte sau o anumită tehnologie din film, au luat-o şi au încercat să o pună în practică, mai cred ei.
„Sigur, avem toate gadgeturile lui Bond, dintre care unele au devenit sau unele s-au transpus în realitate, dar mai mult decât atât, un aspect mai puţin cunoscut este că prietenia dintre Ian Fleming, care este părintele editorial al lui Bond, şi Alan Dallas, care era în epocă directorul CIA-ului, a dus la situaţia în care Dallas şi-a îndemnat subordonaţii să transpună în realitate gadgeturile din serie”, arată Cătălin Olaru.
„Atât de impresionat a fost el de ce a văzut în romanele James Bond şi apoi în filme, încât a insistat şi în cele din urmă a şi reuşit să imite sau să facă să existe cel puţin unul din gadgeturi, şi anume pantofii din From Russia With Love, pantofii Rosei Kleb, care era personajul negativ al filmului, din care, acţionaţi nu mai ştiu cum, făceau ca din vârf să iasă un stilet, un pumnal, un cuţit. E, asta chiar s-a făcut”, spune Olaru.
Chiar şi interacţiunea noastră cu Internetul a fost anticipată.
„The Net, cu Sandra Bullock, Reţeaua. Este la un moment dat o scenă în care se vede pe ecran posibilitatea de a da comandă pentru pizza. Lucrul respectiv nu era real atunci”, îşi aminteşte Angela Georgiana Alexandru. „Se mai reia ideea ulterior şi în Cable Guy, cu Jim Carrey, are la un moment dat personajul lui un discurs când răbufneşte şi spune că o să trăim într-o societate în care comenzile online vor fi posibile, jocurile la distanţă între diferiţi parteneri aflaţi la distanţe foarte mari vor putea fi posibile de asemenea”, mai spune ea.
De multe ori, scenariştii nu doar au inventat tehnologii şi gadgeturi, dar au intuit şi direcţia în care se îndreaptă societatea.
„Truman Show. Un personaj este filmat din ziua naşterii lui până undeva în jur de 30 şi ceva de ani, fără să ştie că viaţa lui este un show TV. În Truman Show se pune pentru prima dată această întrebare: Cât de mult suntem dispuşi să intrăm în acel reality show”, spune George Mihalcea. „Americanii deja, în '98, discutau aspectele problematice ale dimensiunilor pe care o luaseră reality show-urile. Anii '90 erau anii ăia nebuni, cu Jerry Springer, toate acele show-uri TV care făceau nişte audienţe colosale”, mai spune el.
„Culmea e că Truman Show, aşa frustrant cum e, e un exemplu bun. Pentru că acum e mai rău. (...) Truman Show era o minciună pentru un singur personaj. Toată minciuna era construită în jurul unui singur individ. Ce se întâmplă acum în reality show-uri e o minciună pentru tot publicul”, spun şi Laura Meleacă şi Onuţ Toana Buruga.
Fie că este vorba de tehnologie, ştiinţă, politică sau viaţă socială, au existat producţii cinematografice care au prezis lumea de astăzi. Iar viitorul prezentat în filmele din trecut este, câteodată, îngrijorător.
„Cel mai mult şi cel mai mult mă înspăimântă modelul din Truman Show. Mie îmi place tehnologia, o iubesc! Faptul că avem acces, printr-un device, la toată informaţia, la biblioteci întregi, la colecţii de filme, este absolut spectaculos! Ce mă înspăimântă cel mai tare este faptul că, deşi tehnologia a făcut să avem acces la toate bibliotecile lumii, la toate filmele lumii, la absolut tot, tot, totul este la dispoziţia noastră, la doar câteva click-uri distanţă. Şi cu toate astea, noi alegem să stăm într-o canapea, cu ochii într-un ecran de câteva zeci de inch şi să trăim vieţile altora”, spune George Mihalcea.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
