Farsă culturală. Cum a ajuns un scriitor inexistent în „România Literară”
Viaţa bate ficţiunea! Iar orice revistă literară cu pretenții poate deveni peste noapte, din venerabilă, una vulnerabilă. Un caz tragicomic a tulburat recent apele culturii românești: câțiva tineri au decis să pună la încercare vigilența și competența oamenilor care lucrează la periodicele finanțate de Uniunea Scriitorilor din România. Au inventat un scriitor argentinian de origine română, au născocit și un critic literar emigrat la Buenos Aires, care "certifică" existența și valoarea autorului, au prelucrat în Photoshop diverse ziare argentiniene de epocă și au trimis către revistele din subordinea USR "marea descoperire". Nu doar că au primit răspuns de la câteva publicații modeste, dar chiar colectivul de la România literară s-a oferit să publice un articol despre scriitorul inexistent. Cum s-a născut Antonio Rodriguez de la Muerte, celebrul scriitor fictiv? Care este miza unei asemenea farse culturale? Ce părere au inamicii "teroriștilor" literari? Aflăm dintr-un reportaj marca DIGICULT.
Ce fac câțiva tineri cu preocupări culturale - colaboratori la publicații cunoscute, copywriteri, artiști grafici - când se plictisesc? Plănuiesc să le joace o festă somităților de la România literară.
„O joacă, inițial. Pur și simplu, eram aici, în atelier...
Când, Ștefan, la petrecere?
Da, da, da, era petrecerea de Crăciun.
Da, am făcut un Secret Santa și, din idee în idee, am ajuns la un coleg, un fost coleg de grup, care ținea un jurnal intim...
Cel mai intim dintre toate jurnalele cu putință!
Și ne-am imaginat noi, aruncam cu idei, cum ar fi să scriem jurnalul unui astronaut, în spațiu. Și să fie un roman, un roman-fluviu, cum scriu sud-americanii. După vreo două minute, ne-am dat seama că ne este foarte lene să ducem până la capăt și ne-am zis "Hai să scriem o recenzie! Scriem o recenzie a romanului și încercăm s-o publicăm în România literară". Cam asta a fost!”
Chiar dacă au pus la cale o farsă elaborată, autorii nu credeau cu adevărat în șansa de a-și vedea articolele publicate.
„Eu întotdeauna am fost sceptic, părea o zonă impenetrabilă România literară, e "Revista" cu R, par excellence.
Nu știu, eu, cumva... aveam o intuiție, mă gândeam că, până la urmă, o să ajungem acolo, nu așa de repede, în 3 luni, și să vină ei la noi, să ne caute, de fapt.”
"Procesul tehnologic" prin care a fost creat protagonistul a inclus și născocirea unui personaj secundar.
„A fost o perioadă de două luni, în care am conceput o scrisoare de "vânzare" a lui de la Muerte. În același timp, am creat și un personaj auxiliar, critic literar din Buenos Aires, un român plecat acolo în anii '90. El a ajuns prin '93 în Buenos Aires, a lucrat diverse chestii și a ajuns seminarist la Universidad de Buenos Aires, la Facultatea de Litere, Literatură veche, am zis noi. Să fie ceva exeget, să rupă. Radu Demetriade, el e. I-am creat un mail...
I-am găsit o poză frumoasă, găsită căutând "om bătrân cu barbă" pe Google images.”
Pentru că exista riscul ca farsa să fie dată în vileag, cei de la Dezarticulat și-au luat toate măsurile de precauție.
„Noi am dat numai referințe care se găseau în mediul fizic, doar la biblioteca din Buneos Aires se găseau, într-un subsol, niște reviste apărute prin anii 70 în număr de 100-200 de exemplare, într-o rețea underground. Și nici măcar nu se mai găseau în format fizic, pentru că am zis că acolo fusese o inundație în subsolul respectiv și erau numai câteva exemplare copiate pe microfilm. Nu știu dacă asta i-a convins sau, pur și simplu, n-au căutat.”
Horia Gârbea, scriitor, pres USR, filiala Bucuresti: "Evident e o farsă josnică. Am fost și eu „victima" unor tentative de „farsă" la poșta redacției.E la fel de evident că un redactor sau o redacție întreagă nu are cum să cunoască toți autorii din lume. Se prezumă buna-credință a celui care propune o traducere, un poem etc. Nu stă nimeni să verifice (unde?) dacă un scriitor chiar există și în ce condiții."
De la Camil Petrescu încoace, știm că autenticitatea face un roman bun. Așa că portretul-robot al scriitorului inexistent a inclus caracteristici dintre cele mai diverse.
„În mintea mea a fost întotdeauna așa, un fel de cum își imagina Eminescu că este: un arhetip romantic, poet damnat. Și, mă rog, amestecat cu figurile avangardei interbelice românești, un pic de Geo Bogza, Sașa Pană, mai ales Tristan Tzara. Are și elemente foarte gotice în construcția lui. Eu m-am gândit mult, e un personaj dintr-o carte despre un scriitor de romane gotice care înnebunește și dialoghează cu diavolul. E a doua carte de Carlos Ruiz Zafon, din trilogia "Cimitirul cărților uitate".”
Horia Gârbea, scriitor, pres USR, filiala Bucuresti: "Odată, unu' mi-a trimis un potpuriu de versuri clasice (traduse, însă, din alte literaturi). I-am răspuns că poemul e o tâmpenie. Și mi-a trimis o scrisoare lungă și disprețuitoare, că i-am făcut tâmpiți pe 15 mari poeți ai lumii. Dar, punând alături versuri de Poe, Baudelaire, Valéry, Esenin etc., nu obții o poezie genială, ci un ghiveci oribil."
Cât de complicat a fost, până la urmă, să fie publicat un articol despre un autor fictiv, girat de un critic la fel de inventat?
„Mai puțin complicat decât să faci un articol pe Wikipedia, ceea ce n-am reușit, încă. Planul inițial era să facem un "ciot" de Wikipedia, în limba română, și de acolo să plecăm să convingem revistele literare din provincie.
Să punem referințe ale recenziei pe Wikipedia și apoi să venim cu...
Da, dar, din nefericire, ai nevoie de trei referințe externe pe Wikipedia, ca să faci un articol nou. Și-atunci n-am reușit să facem așa și-am inversat: am zis că scriem mai întâi la revistele din provincie și după aia încercăm să ajungem la Wikipedia și, când e și pagina de Wikipedia... că ne-am gândit că vor verifica pe Wikipedia.
Ne-am gândit cam mult!
Noi mai contam pe vreo 5 articole în provincie, până să ajungem în România literară.”
Drumul către consacrare al pseudo-romancierului a venit la pachet cu oferte personalizate. Mesajele despre "marea descoperire" au ajuns în toate colțurile României.
„Cred că sunt peste 50 de reviste românești, dintre ele 20-30 apar în print, susținute de diverse ONG-uri locale, făcute de intelighenția locală, mai apar și firme care le sponsorizează. Ministerul Culturii, prin U.S.R., le dă ceva bani. Am trimis mail-uri la 30-35-40... același mail, practic. Modificat ici-colo, ca să pară că e pentru ei. În același timp, le făceam și niște mici promisiuni: spuneam că o să facem, la un moment dat, o conferință mare despre de la Muerte și alți scriitori minori din America Latină și că e posibil să-i invităm și pe ei... în Argentina, în Buenos Aires.
O mică răutate...
Mi-o asum eu, integral. Am fost rău!”
O simplă recenzie nu putea susține o poveste cu greutate. Așa se face că farseurii au livrat către publicațiile literare și un unic text al lui de la Muerte.
„E o povestire de vreo 3 pagini, care a apărut în revista Helis din Slobozia, în numărul din mai. Stilul lui e așa... e bad writing. Dus la nivel de artă. Cu multe adjective, cu multe adverbe, încărcat stilistic, vorbește foarte mult despre sentimente.
Cei de la Slobozia ne-au zis să punem că-i din Slobozia.
Noi le ziseserăm tuturor că-i din orașul lor.
Ca să zică "Oau, uite, e un timișorean, un călăfățean... urbea noastră a ajuns în America de Sud!" Și ei ne-au zis să menționăm în primul articol că e din Slobozia. Și am zis "Hai să facem asta!". Ne imaginam că, la un moment dat - dar n-am mers până acolo - că o să ajungem să-i ridicăm fie o statuie, fie să schimbăm un nume de stradă din Slobozia după el.
Dar acolo ne-am lovit de niște probleme morale sau etice: trebuia să se cheltuiască niște bani publici.”
De la un articol apărut într-o revistă din Slobozia și până la publicarea în România literară a mai fost un singur pas. Și o mână de ajutor venită de la o altă publicație a Uniunii Scriitorilor: "Steaua".
„Un redactor de la revista "Steaua" ne-a spus că i se pare bun subiectul și că trimite către un alt redactor, de la România literară. Și-apoi ne-am trezit, într-o zi, cu un mail de la România literară, că i-a povestit un redactor de la "Steaua" despre Antonio Rodriguez de la Muerte, că i se pare un subiect bun și a venit cu o propunere. După aia am modificat un text pe care deja în publicaserăm în Helis și în încă vreo două reviste din provincie...
Unii au publicat direct email-ul pe care l-am trimis, n-au mai așteptat nici articolul!
E un site, "Armonii culturale", omul publică orice! Și-a publicat mail-ul, direct, în 5 minute după ce l-a primit.”
Totuși, ceea ce a convins colectivele de la revistele de profil a fost cronica falsului critic Radu Demetriade la opera falsului scriitor Antonio Rodriguez de la Muerte.
„Tot articolul este scris așa, ca un delir, tot ce-am scris pe pagina aia, de fapt.
E un nonsens bine pus la punct.
Am zis, la un moment dat, ceva despre figura priapică a lui Neil Armstrong...
Da!
În procesul scrierii articolului pentru România literară, ca să ne dăm seama care este stilul României literare, am început să citim articole de arhivă. Și am găsit printre ele o recenzie care a rămas cu noi, un volum semibiografic despre Mateiu Caragiale. Eu, unul, l-am citit și n-am înțeles nimic. O vorbire extrem de frumoasă și extrem de elaborată, plină de arabescuri, foarte ornată. Dar care, în sine, nu comunica multe lucruri. Ne-am uitat și am hotărât că ar fi bine să integrăm din acea recenzie în recenzia noastră.”
Horia Gârbea, scriitor, pres USR, filiala Bucuresti: "De exemplu, eu, care traduc Shakespeare, pot oricând să scriu o pastișă în stilul lui, să mă duc la o revistă și să spun că tocmai s-a descoperit o variantă nouă la "Macbeth" și eu am tradus-o și o ofer. Sunt sigur că 90% dintre reviste ar înghiți-o, fără măcar să caute pe Google. Și la ce mi-ar folosi acest tip de mârșăvie? Aș râde 5 minute eu și gașca mea, plus inamicii revistei cu pricina."
Dincolo de valurile din lumea literară, o glumă - nevinovată pentru unii, condamnabilă în ochii altora - poate genera conflicte în instanță.
„Cred că cei de la Uniunea Scriitorilor și de la România literară au măcar atâta umor cât să nu ne dea în judecată.”
Farseurii își susțin cauza și prin faptul că nu sunt nici primii, nici singurii care s-au amuzat pe seama României literare.
„Dar nu e prima gogoașă pe care o-nghit, au fost mai multe! E o instituție puțin suprarealistă România literară, dacă stăm să ne gândim.
- Cum așa?
Au publicat odată că a murit Gabriel Garcia Marquez, iar Gabriel Garcia Marquez era în viață.
Au zis că The Paris Review își încetează apariția, la un moment dat...
Oricum, nu e vina lor! Ei sunt ferm convins că fac tot ce pot ca să creeze o revistă de calitatea pe care o are.
Eu o citesc, săptămânal!
Dar eu cred că ce e cel mai important de reținut din tot acest demers este faptul că el nu este primul care s-a-ntâmplat în România: undeva, în interbelic, pe final, un grup de liceeni conduși de Sașa Pană publicau în 12 exemplare un număr revista P**ă, cu subtitlul "Revistă de p**ă modernă, organ universal".”
Horia Gârbea, scriitor, pres USR, filiala Bucuresti: "E o „glumă" ordinară care nu dovedește nimic, căci competența unei reviste nu stă în a căuta cu lumânarea farsele. Se făceau demult, încă din interbelic, și erau la fel, de același prost-gust."
Ce au de spus autorii glumei, "în apărarea lor"?
„Și Manolescu e un mare farseur! A făcut și el farse!
Da, e-adevărat, am citit că a făcut și el farse.
A inventat și el, odată, un scriitor. La o ședință, la o festivitate de premieră, undeva, a urcat pe scenă și a lăudat un scriitor, care, de fapt, nu exista. Și toți au început să aplaude.
Aia zic, că suntem urmașii legitimi la șefia USR-ului! Nu, a României literare, nu a USR-ului. Scuze!
Ăsta-i procesul nostru normal, suntem cea mai mare fabrică de intenții de glume.
Facem niște prostii foarte complexe.”
Prostii sau nu, membrii grupului Dezarticulat au articulat cea mai mediatizată glumă culturală din acest an. Iar pățania celor de la România literară ne arată că accidente se pot petrece și la case mari. Important este că umorul n-a murit și nici nu dă semne că s-ar preda.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
