DIGICULT. Viața excentrică a scriitorilor contemporani
Scriitorii nu sunt oameni obișnuiți, asta știe oricine. Dar despre extravaganțele poeților și scriitorilor noștri nu se cunosc prea multe. Cine a fost cel dintâi romancier posesor de automobil? Ce personalitate a literaturii de azi zboară cu parapanta? Ce prozatori faimoși eclipsau restul lumii prin eleganța ieșită din comun? Ce poet contemporan le dăruiește doamnelor hieroglife doar de el cunoscute? Pentru că la școală nu se studiază viața particulară a scriitorilor, Digicult vă spune povestea celor mai nebuni poeți și prozatori.
„Scriitorii au și ei anumite obiceiuri excentrice, ca toți oamenii, dar probabil că sunt mai fanteziste, mai inteligente, pentru că meseria lor este să fie inteligenți, să aibă fantezie. Scriitorii sunt cu gândul la opera lor, însuși faptul că scriu o viață întreagă este o excentricitate. Putem să nu ne mai mirăm atunci când auzim că scriitorii au diverse ocupații ieșite din comun, întrucât viața lor, cu totul, este ieșită din comun”, susține criticul literar Alex Ștefănescu.
Ieșit din comun a fost momentul în care Liviu Rebreanu a devenit primul scriitor din România proprietar de automobil. Se întâmpla în perioada interbelică, iar romancierul se mulțumea cu statutul de pasager: nu-și conducea singur mașina.
„Rebreanu, nu știu dacă se știe, avea și o moșie, de care se ocupa cu foarte mare seriozitate. Și în jurnalul lui, publicat post-mortem, există numeroase referiri la administrarea moșiei, ca și în jurnalul celebru al lui Tolstoi”, mai spune Alex Ștefănescu.
Spirit întreprinzător, Rebreanu a încercat să facă bani de pe urma mașinii sale: a transformat-o în taximetru, în perioadele în care nu avea nevoie de ea. Dar afacerea a eșuat lamentabil. La fel cum au eșuat si încercările lui Mateiu Caragiale de a se da drept descendent al unei familii de viță nobilă.
Nae Ionescu a fost un adevărat împătimit la mașinilor de lux: a fost proprietar de Maybach și Mercedes. Iubea într-atât mașinile, încât la cursurile sale de logică le vorbea studenților despre motorul cu ardere internă.
„Nae Ionescu era și un mentor al tinerei generații și împrumutase foarte mult din spiritul tineresc. Era - spuneau adversarii lui - și un playboy. Asta intra în stilul lui de viață, în acest dinamism pe care-l practica și care-l făcea să comunice cu tinerii. Apoi Bucureștiul, înainte de război, era un loc pașnic și al bucuriei de a trăi. Făceau excursii la mare, acolo făceau curse pe faleză, curse de automobile care aveau happy end”, afirmă criticul literar.
Viață excentrică au avut unii scriitori și în comunism. Romanicerul Petru Dumitriu era un dandy autentic, care îi eclipsa pe cei din jur cu ținutele sale de o eleganță ieșită din comun.
„El avea un regim de privilegiat: i se permitea chestia asta pentru că făcuse pactul cu regimul comunist. Era și un scriitor foarte talentat, după părerea mea este cel mai valoros prozator al nostru. Chiar dacă a făcut pactul cu diavolul... I se permitea acest răsfăț, să fie elegant”, spune Alex Ștefănescu.
Petru Popescu, un alt romancier de succes, avea extravaganțe vestimentare și de comportament care i-au adus notorietatea atât în cercurile literare, cât și în afara lor.
În timp ce unii scriitori au dus-o minunat sub comuniști, alții nu și-au putut împlini dorința de-o viață. Radu Tudoran, pasionat de navigație, a fost nevoit să suporte interdicțiile regimului.
„Radu Tudoran a traversat războiul cu mari pierderi. El nu a făcut pactul cu comuniștii. Înainte de 1947, începuse să-și construiască un iaht, cu gândul să plece în jurul lumii. S-a mutat câțiva ani la Brăila și-a construit vasul respectiv, numai că s-a interzi orice plecare, nu aveai voie să te îndepărtezi deloc de țărm”, spune despre el Alex Ștefănescu.
Nu doar clasicii au trăit experiențe ieșite din comun, au avut pasiuni neobișnuite și tabieturi costisitoare. Scriitorii de azi sunt demnii urmași ai excentricilor de altădată. Gabriel Liiceanu, de pildă, a scris articole despre bolizii săi, Siegfried și Marcello.
„Dar nu se știe că Gabriel Liiceanu și gătește. Și joacă un joc cu bile pe nisip, chiar eu am participat la un asemenea joc. Se numește petanque, un joc marinăresc, din Marsilia plecat. Jucam pe plajă două echipe: eu cu Nicolae Manolescu într-o echipă și Gabriel Liiceanu cu Andrei Pleșu în cealaltă. Eu cu Manolescu îi băteam mereu. Altceva e memorabil: în timp ce jucam cu pasiune, un bătrân de pe plajă, care ne privise dezaprobator și care n-auzise de niciunul dintre noi, se ridică și ne muștruluiește: Nu vă e rușine, oameni în toată firea, jucați jocul ăsta stupid, în loc să puneți și voi mâna pe-o carte!”, își amintește Ștefănescu.
Dacă hobby-urile unor scriitori le sunt accesibile și muritorilor de rând, în cazul altora este vorba despre excentricități unice, de-a dreptul nemaiauzite.
„Un poet, poate cel mai valoros poet în viață în momentul de față, Emil Brumaru, are cele mai multe excentricități. Colecționează sârme încâlcite, răsucite, găsite pe stradă, pe care le consideră hieroglife și le descifrează și le dă o semnificație. Odată, când eram la Iași, mi-a trimis câte un mesaj de acest fel pentru fiecare fată din redacție. Mi-a spus: asta i-o dai Constanței Buzea, asta - Ioanei Pârvulescu, asta - Adrianei Bittel și, în afara redacției, să-i dau Maiei Morgenstern și Andreei Marin. Eu i-am respectat dorința, dar n-am ținut minte ce mesaj să dau și cui anume. Și le-am dat la întâmplare. El a verificat, a dat telefoane, a întrebat: „Aoleu, ce poștaș incompetent!” S-a supărat foarte tare”, afirmă acum criticul.
Dacă Emil Brumaru găsește simboluri „la nivelul solului”, Ioana Pârvulescu are nevoie de înălțimi pentru a se destinde: zboară cu parapanta.
Și Mircea Dinescu este celebru pentru obiceiurile lui nu tocmai obișnuite.
„Dinescu prindea întotdeauna tot felul de dihănii nemaiîntâlnite. Odată, la mare, sub ochii noștri, a prins o pisică de mare”, susține Alex Ștefănescu.
Gesturile excentrice nu fac parte doar din ADN-ul scriitorilor. Uneori, ele au un scop... comercial. În zilele noastre, scriitorii recurg la tot felul de stratageme pentru a se promova.
„Am fost invitat de un autor într-o măcelărie, ca să-și vândă fiecare carte cu un pachet de carne, dat alături, ca un bonus. Lumea n-a prea venit, iar unii luau carnea și aruncau cartea”, spune cu umor criticul literar.
Mari cheltuitori, dandy de cursă lungă, maniaci ai vitezei, colecționari ciudați. Scriitorii uimesc nu doar prin ce creează, ci și prin gesturile lor de fiecare zi. Face parte din farmecul personal, fără de care imaginea lor n-ar fi completă. Nouă, „muritorilor de rând”, nu ne rămâne decât să visăm la viața interesantă pe care o trăiesc, sau o pun pe hârtie.
CONTENT
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
