DIGICULT. Instalarea fricii în societate
Un scenariu apocaliptic, într-o lume anormală şi o lege, una singură, care guvernează masele: Frica. Aşa arată societatea contemporană în cel mai recent roman al autorului Rui Zink.
În lumea imaginată de scriitorul portughez, este de datoria cetăţenilor să lase frica să le pătrundă în suflet.
Iar sarcina uriaşei maşinării a statului, reprezentată de funcţionari dotaţi cu instrumente de instalat teroarea, este să se asigure că toţi au înţeles că frica este mereu aproape de cetăţeni, este sigură şi adevărată. Dar mai ales FRICA este peste tot.
De la terorism, boli şi răpiri, pandemii şi virusuri, sărăcie, colaps economic şi şomaj până la frica universală a copiilor "Scufiţa roşie şi lupul", tabloul descris de Rui Zink are toate ingredientele unui film la limita dintre science fiction şi comedie neagră.
Rui Zink, scriitor„Mi-am propus să descriu societatea de astăzi, într-un fel oarecum ştiinţifico-fantastic. Lumile distopice sunt un instrument foarte puternic pentru a scrie ficţiune. Şi asta pentru că mizează pe un element cheie al ficţiunii, paranoia.
Ficţiunea, ficţiunea de calitate, fie că este distopică sau nu, întotdeauna are legătură cu paranoia. În sensul în care absolut orice are sens dacă există motivaţie.
Din acest punct de vedere, cartea mea nu aminteşte doar de operele lui Orwell, ci are şi o latură chapliniană. Dar are şi o latură care aminteşte de Buster Keaton şi, din câte ştiu eu, are legătură şi cu cineva pe care îl ştiţi sigur, de care am auzit şi eu, Ionescu (n.red. - Eugen Ionescu).”
Romanele distopice au ca temă generală totalitarismul. Cel mai adesea, acestea descriu societăţi în care oamenii sunt obligaţi să respecte regulile impuse de către Guvernul autoritar prin opresiune, control social, propagandă şi supraveghere permanentă.
Printre cele mai cunoscute romane cult din genul distopic sunt "1984" de George Orwell, "Minunata lume nouă" al lui Aldous Huxley, "Fahrenheit 451" de Ray Bradburry sau "Procesul" lui Kafka.
Rui Zink: „Este foarte greu să scrii romane distopice fără să te loveşti de părinţii literaturii distopice. Sunt câţiva scriitori pe care nu ai cum să îi eviţi dacă intri pe teritoriul lor. Da, atunci e normal să te gândeşti la „Minunata lume nouă” ca la un reper. Nu poţi să scrii despre un viitor apropiat ameninţător, în care totul pare normal, fără să forţezi lucrurile.”
În societatea creată de George Orwell, ochiul lui Big Brother controlează nu doar acţiunile oamenilor, ci şi minţile acestora, iar legile care guvernează sunt "Războiul este pace", "Libertatea este sclavie" şi "Ignoranţa este putere".
În "Instalarea fricii", romanul lui Zink, justiţia şi sistemul penal nu există. Sau dacă există acestea îi pedepsesc pe nevinovaţi. Oamenii sunt nevoiţi să trăiască într-o veşnică teroare. Nu scapă nimeni, spun agenţii instalării fricii. Şi oricum: "Nu există bărci de salvare pentru toţi!".
Rui Zink: „Problema este că, în zilele noastre, în societatea actuală, frica face prea mult parte din vieţile noastre. Este copleşitoare. Frica are ceva din statutul managerilor de bănci plătiţi cu salarii prea mari. Brusc, sunt plătiţi mai bine decât medicii. Cum de e posibil aşa ceva?”
Cea mai teribilă frică rămâne totuşi terorismul, un monstru cu înfăţişare nevinovată. „Miraculos la terorişti este că nimeni nu îi vede pe ei, doar rezultatele lor”, spun protagoniştii romanului.
Rui Zink: „Terorismul seamănă cu rechinii. Ştii că sunt acolo. Dar te-a muşcat vreunul? Unde există concret terorismul? Ba apare, ba dispare, iar apare, iar dispare. Funcţionează ca un spectacol de magie. Chiar nu înţeleg cum se întâmplă. Teroriştii ISIS, da, ei sunt la ordinea zilei. Într-o zi, vedem că au decapitat pe cineva şi ne spunem „Ce odioşi sunt!”. După care, o vreme, nu îi mai vedem nici la televizor.”
Autorul portughez recunoaşte că atunci când te naşti şi trăieşti într-un sistem totalitar, îţi este mult mai uşor să scrii despre el. Născut la Lisabona, în anul 1961, Rui Zink şi-a trăit copilăria în dictatura lui Salazar: „Timp de 13 ani, am trăit în dictatură. Mă simţeam ca într-un film alb-negru. După care brusc, m-am trezit că „trăiesc technicolor”. M-am simţit ca Dorothy din „Vrăjitorul din Oz”. Brusc, nu mai eram în Kansas. Dar, într-un fel, mi-a făcut bine; mi-a antrenat mintea.”
În prezent, Rui Zink este profesor în cadrul Departamentului de Studii Portugheze al Facultății de Științe Sociale Umane la Universitatea Nova din Lisabona şi unul dintre cei mai traduşi autori portughezi ai momentului.
În România, autorul portughez Rui Zink a devenit cunoscut odată cu apariţia romanului "Cititorul din peşteră", una dintre cele mai frumoase parabole despre societatea de consum şi o minunată lecţie de citit.
Personajul Anibalector, al cărui nume este o îmbinare între Hannibal şi cititor, reprezintă ceea ce în zilele noastre, întâlnim din ce în ce mai puţin: devoratorul de cărţi.
Rui Zink: „Timp de cel puţin 32 de ani, am fost şi profesor şi scriitor. Sunt cele două laturi ale identităţii mele. Pe de-o parte sunt asemeni doctorului Jeckyll, adică profesor, încercând să explic lucrurile foarte clar. Pe de altă parte, sunt Mr. Hyde, un fel de scamator. Cele două identităţi sunt într-un conflict permanent şi în mine, şi în cartea aceasta (n.red. - „Cititorul din peşteră”). Dar dorinţa mea a fost, de fapt, să scriu o carte despre plăcerea lecturii.”
Un scriitor bun nu are voie să coboare ştacheta, spune autorul portughez. Literatura nu e politică. Cu toate că, uneori... „Sunt unii scriitori care scriu de parcă ar fi politicieni de doi lei. Par că-şi spun „ce vreţi să auziţi?”. Şi nu fac altceva decât să se conformeze şi să scrie ceea ce aşteaptă cititorul. E ca într-o telenovelă. O telenovelă proastă. Dacă era o telenovelă braziliană, mai ziceam. Dar nu, nu e braziliană, e o telenovelă mexicană. Nu arată deloc bine.”
Mai periculoasă decât un scriitor care scrie doar ca să vândă, în detrimentul calităţii, este, însă, tehnologia.
Rui Zink: „Am scris despre asta în „Cititorul din peşteră”. Cel mai nefast moment pentru omenire a fost acela când s-a inventat telecomanda, nu televiziunea; televiziunea e în regulă. Telecomanda ne-a transformat în nişte legume.”
Despre Rui Zink cititorii, dar şi cronicile literare spun adesea că este unul dintre acei puţini autori care cuceresc publicul prin simplitate. O simplitate pe care, însă, doar scriitorul ştie să o definească: „Dacă o propoziţie pare simplă, este pentru că am lucrat mult să pară aşa. Este ca la circ. Vedem acrobatul sus pe sârmă, balansându-se; îi vedem zâmbetul. Dar luminile îi ascund rănile.”
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
