DIGICULT. Dosarul de la Securitate al Regelui Mihai
Oana și Mihai Demetriade, istorici și cercetători la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, fac lumină asupra aspectelor controversate din viața fostului suveran.
„Leon". „Străinul". „Rex". Sunt câteva dintre numele de cod folosite pentru regele Mihai, în dosarul sau de urmarire de la Securitate. Vreme de peste patru decenii, fostul suveran a fost monitorizat. Fiecare mișcare a sa a fost consemnată în filele unui document pe care doi tineri cercetători de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității l-au studiat, l-au înțeles și, mai nou, l-au pus la dispoziția publicului.
La Biblioteca Națională din București, expoziția „Regele urmărit" face lumină în privința multor aspecte controversate din biografia lui Mihai I.
„Noi ne-am pus întrebarea de ce, totuși, Securitatea l-a urmărit pe Majestatea sa. Unul dintre răspunsurile posibile ar fi pentru că regimul din România era conștient de faptul că era ilegitim în țară: România devenise, din monarhie constituțională, republică populară, peste noapte. Fără consultarea poporului, printr-un decret votat de o adunare națională ieșită din niște alegeri falsificate. Așa că Majestatea sa reprezenta factorul de continuitatea și de constituționalitate al statului. Erau conștiență că, în jurul Majestății sale, se poate coagula o formă de rezistență la regimul comunist”, spune Oana Demetriade.
Dosarul de urmărire al regelui conține sute de pagini. Pentru expoziție, s-a operat o selecție a documentelor.
„Selecția s-a făcut în funcție de câteva momente-cheie pe care Majestatea sa le-a parcurs în exil. Dar și în funcție de relevanța documentelor, de importanța lor, de impactul potențial și de dimensiunea lor istorică”, explică Mihai Demetriade.
Mituri, calomnii
De multe a avut parte regele Mihai, de-a lungul vieții. Una dintre istoriile menite să-l discrediteze pe fostul suveran este cea a plecării în exil cu vagoane întregi încărcate cu obiecte de preț.
„Am ales să punem un document, chiar din momentul plecării suitei regale în exil - un exil impus, trebuie să spunem - de la începutul lunii ianuarie 1948, unde poliția consemnează metodic, pe ore, tot ce s-a întâmplat în acea dimineață. Adică: suita a venit în gara Sinaia, unde erau câțiva ziariști străini, care aflaseră despre ce se întâmplă și voiau să facă anumite reportaje. Au fost îndepărtați. A apărut Majestatea sa, însoțit de regina-mamă Elena, toate bagajele au fost verificate de agenții poliției; la sosirea Majestății sale un elev a strigat "Trăiască regele!" și a fost imediat arestat; s-au îmbarcat în tren și trenul a fost însoțit până la graniță de agenți ai poliției. Majestatea sa a avut 12 sau 20 de geamantane și atât. Asta a fost "averea" cu care a plecat. La graniță trenul a fost oprit și s-a făcut o percheziție asupra suitei sale. Majestatea sa a reușit să ia în exil 10-15 persoane, care făceau parte din suita regală. Toți aceștia, știind că pleacă în exil, au încercat să-și ia cu ei ce au putut: bani, bijuterii. Totul s-a confiscat. Sunt documentele semnate de aceste persoane: cum și ce li s-a confiscat”, spune Oana Demetriade.
O altă legendă, menită să-i facă rău regelui, este legată de cele 42 de tablouri de patrimoniu pe care ar fi reușit să le scoată din țară când a plecat in exil. Ce s-a întâmplat, de fapt, cu aceste opere de artă?
„Este o poveste creată în laboratoarele Securității, la începutul anilor 70, ca să folosesc jargonul din dosare, bine "seminarizată" în exterior, în mediile legionare, care erau tradițional antimonarhice. Singurul adevăr din această afirmație este că aceste tablouri au plecat în exil, la Paris, în 1936-1937, cu prilejul unei expoziții, duse de Carol al II-lea, în condiții legale, pentru vernisare, și ulterior lăsate de Carol al II-lea, păstrate, în străinătate. Acest transport n-are nicio legătură cu Majestatea sa, lucrul acesta s-a întâmplat în 36-37, abdicarea s-a produs în 47, regele Mihai n-a plecat cu niciun tablou, iar asocierea abuzivă a celor două momente istorice s-a produs într-un scenariu redactat de Securitate, într-un mod intenționat, tocmai pentru că operațiunea de denigrare și de maculare a imaginii regelui a fost una dintre direcțiile-cadru ale Securității, în exterior”, explică Mihai Demetriade.
Tactica Securității de a-l decredibiliza pe regele Mihai a inclus și un alt scenariu, conform căruia suveranul ar fi primit, în exil, o soldă de la Partidul Comunist, pentru a i se anula orice tentativă de rezistență din străinătate. Dosarul său arată altceva.
„Iarăși o mare minciună, care pleacă din 1947, răspândită în țară chiar de comuniști, că l-ar fi momit sau l-ar fi convins pe rege să plece, o mare minciună pe care Securitatea, ulterior, în mod organizat, a difuzat-o în exterior. Ziarele apropiate regimului din exil sau cu simpatii comuniste ori antimonarhice, au difuzat-o. La fel făceau și agenții de influență, care nu sunt puțini”, subliniază Mihai Demetriade.
Oana și Mihai Demetriade au studiat sutele de pagini ale dosarului de urmărire al regelui Mihai. Datorită lor, toți cei interesați au acces la detalii din viața fostului suveran. Au avut de luptat cei doi cercetători cu vreun fel de cenzură, în încercarea de a face lumină asupra perioadei exilului?
Hiatusuri inexplicabile în dosare
„Există o cenzură implicită, atunci când aceste dosare au fost predate la CNSAS. Ca să fim foarte onești și fără niciun fel de teamă: dosarele au fost atent selecționate, periate, cu certitudine o bună parte din arhivă nu ne-a fost predată. Iar dosarul de SIE al Majestății sale are hiatusuri inexplicabile. Adică sunt intervale calendaristice cu totul neacoperite de documente. Completamente implauzibil, e vorba de un fost șef de stat, un obiectiv central al Securității în exil și un om în jurul căruia se puteau coagula o formă de solidaritate care putea lua conturul unui guvern în exil. E vorba de 1954 - 1972. Mai bine de 20 de ani care sunt acoperiți de 3 sau 4 documente. În condițiile în care 1973, care nu are mare relevanță sub raportul activității Majestății sale, are foarte multe documente. Este cu totul inexplicabil că aceste perioade calendaristice lipsesc și, pe de altă parte, sunt o serie de momente istorice cruciale, cum este audierea din Comisia Gersten, din Congresul SUA, care nu este acoperită în niciun document. În condițiile în care, la Londra producându-se această audiere, regele a făcut niște declarații extrem de dure la adresa regimului comunist”, subliniază Mihai Demetriade.
Cei care caută răspunsuri la întrebări n-au, însă, prea multe motive de îngrijorare: istoricii și cercetătorii știu că adevărul iese, mai devreme sau mai târziu, la iveală.
Cercetătorii au descoperit în dosarul de urmărire deschis regelui detalii surprinzătoare.
Securitatea împiedica angajarea Principesei Margareta în OMS
„Toate insistențele cu care Securitatea voia să izoleze Casa regală și acțiunile Majestății sale. Niște conflicte diplomatice care, pentru noi, sunt niște noutăți. Iar aceste documente erau întocmite de Securitate, aduse la cunoștința ministrului de Externe Ioan Totu, iar toată acțiunea era coordonata de miniștrii de Interne Emil Bobu, respectiv Tudor Postelnicu și de șeful Securității, Iulian Vlad”, spune Oana Demetriade.
„Este o surpriză, de pildă, nivelul de penetrare la care Securitatea ajunsese în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății. Securitatea auzise, la un moment dat, că Principesa Margareta urma să fie angajată de OMS. Prin urmare, prima măsură pe care o ia: activeză un agent de la vârful OMS-ului, care era agent al Securității. Acest agent are o întâlnire cu unul dintre ofițerii acoperiți din ambasadă, cu care are o discuție în termeni foarte duri. Îi spune acestui agent că, dacă OMS va angaja vreodată un membru al Casei Regale, actul în sine va fi considerat un act ostil la adresa României”, subliniază Mihai Demetriade.
Cine vrea să afle mai mult despre istoria recentă a României are de făcut un drum la Biblioteca Națională din București, până pe 27 iulie.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
