DIGICULT| Cum era copilăria în comunism
Când te gândești la copilărie, îți vin în minte bucuriile simple, gesturile mici și sentimentul de siguranță cu care te înconjurau cei mari. Toți am fost cândva copii, dar nu toți am copilărit în comunism, în timpuri în care ideologia era mai importantă decât copilăria. „Nu poți fi la fel de nostalgic intrând în arhive, pentru că stenogramele, notele de arhivă și tot ce ai citit ulterior, toată acea deșteptare, care s-a petrecut odată cu trecerea timpului - și care s-ar fi petrecut, inevitabil, și copii fiind, dacă regimul comunist nu s-ar fi sfârșit - te fac să-ți dai seama că, până la urmă, am trăit cu toții într-un sistem opresiv, în care individul nu era încurajat să fie liber, în care eram cu toții creați să devenim orice, mai puțin oameni liberi, în care ne era negată personalitatea, un regim care a dorit să fim milioane de mici "eu", într-un imens "noi", să fim Omul Nou”, a spus Simona Preda.
Omul Nou era clădit de mic, încă de pe băncile școlii. Partidul avea grijă să le spună copiilor cât sunt de importanți și ce viitor luminos îi așteaptă. Până și preșcolarii făceau parte dintr-un plan.
„În 1976 apare și organizația Șoimilor Patriei, o organizație ciudată, pentru că o regăsim doar în România, în celelalte țări din blocul comunist nu se regăsește o organizație care să înregimenteze copiii de la 4 ani, de la cea mai fragedă vârstă. Se pare că a fost chiar creația lui Nicolae Ceaușescu”, a explicat Simona Preda.
Avântul conducătorului le era insuflat și celor mici, în încercarea de a sădi în ei sâmburele comunistului convins. Pentru ca un copil să fie atras de ceea ce-i oferi, trebuie să îmbraci totul într-o formă prietenoasă. Aparatul de partid a inventat tot felul de... "accesorii" la mintea copiilor. „Costumul, cu insignele, care, le rândul lor, reprezentau niște lucruri, niște mesaje care s-au schimbat pe parcursul regimului. Cravata roșie! Care, la început, este doar un petec roșu de pânză, un triunghi isoscel, simplu, începând cu 1972, cu Forumul Pionierilor de la Breaza, este introdusă sintagma "cravata roșie cu tricolor". Din 1972, în niciun cântec, în nicio poezie, nicăieri în presa pentru copii nu va mai apărea decât sintagma "cravata roșie cu tricolor". Tocmai pentru a conferi acea mândrie națională”, a spus istoricul. Primirea în rândurile pionierilor reprezenta un episod emoționant în "cariera" școlară.
O ceremonie solemnă însoțea gestul oferirii cravatei celui care, până atunci, fusese un simplu elev. Partidul avea grijă ca micul său soldat să simtă importanța momentului. Și responsabilitățile care veneau odată cu el. „Era o teză a "înnobilării" patriotice. Tu primeai acest lucru, te regăseai ca fiind un vajnic oștean al partidului, iar, la rândul tău, ce erai obligat să faci? Pentru că aceste "donații" de capital de imagine din partea partidului nu erau gratuite! Ele presupuneau să dovedești, să duci mai departe cuvântul partidului, să iubești necondiționat valorile partidului și întreg arsenalul comunist”, a declarat Simona Preda. Arsenalul comunist includea și o mulțime de termeni repetați obsesiv, zi de zi. O adevărată "mantră" a partidului, menită să-și motiveze armata de vârstă mică.
Mesajul era crucial. Lozinca, sloganul, o întreagă lirică a pionierilor slujeau interesele de la centru, dându-le celor mici senzația că sunt parte a unui proiect grandios. Propaganda pentru copii funcționa chiar mai eficient decât industria publicității de astăzi. „Copii fiind - și o spun din proprie experiență -, în urma lecturilor pe care le-am parcurs în copilărie, și-am fost un fan declarat, am spus-o și în cartea mea, al lecturilor lui Dumitru Almaș, le savuram! Știam toți ultimele cuvinte ale celui tras pe roată, ale celui împușcat la zid, Mitruț din "Stejarul din Borzești" m-a bântuit multă vreme, în copilăria mea, pentru că mi-a fost citit la grădiniță și am fost foarte bulversată. Evident, nutream un fel de ostilitate față de acei invadatori care ne-au cotropit!”, a spus istoricul. Invadatorul occidental nu mai avea șanse de a cotropi Republica Socialistă România: întâiul bărbat al țării veghea pentru binele poporului, iar scriitorii de seamă îi puneau în gardă pe cei mici, cu privire la pericolele care pândesc în Vest.
„Și am să dau exemplu Mircea Sântimbreanu, "Să stăm de vorbă fără catalog", în care ni se povestea că, uite, copiii din țările capitaliste mănâncă din lăzi de gunoi, își servesc hrana alături de haite de câini, cât e de rău! Se inducea ideea că, uite, capitalismul neglijează copilul, viitorul țării, în fond, viitoarea pepinieră de comuniști, de cadre! La noi e bine, e rău la alții!”, a explicat Simona Preda. Poezii patriotice, texte ale scriitorilor importanți, reviste de propagandă - un întreg aparat literar era menit să-i îndoctrineze, cu ritm, rimă și profund sentiment patriotic, pe cei mici. „Faptul că se folosea un limbaj adecvat vârstei, faptul că presa pentru copii era folosită ca un barometru, ca un fel de filtru prin care se anunțau acțiunile de masă, se întreținea o corespondență strânsă cu cititorii, era întreținută o atmosferă întreagă de veselie, de optimism, avea să inducă în mintea copiilor că, odată instituit acest regim, el nu putea fi decât veșnic”, a spus Simona Preda.
A venit, însă, și decembrie 1989. Copiii au aflat că, în istorie, la un viitor luminos se ajunge trecând printr-un prezent... sângeros. Copiii de astăzi nu mai sunt obligați să memoreze strofe nesfârșite despre aleșii țării. Nu sunt nevoiți să se limiteze la o mână de jucării ieftine, au la dispoziție un întreg univers colorat. Părinţii lor, însă, au visat și s-au bucurat cu ce le permitea sistemul.
Pentru mulți, comunismul este un capitol încheiat. De ce mai scrie un tânăr istoric de astăzi despre acele vremuri? „Din dorința de a arăta cum propaganda a reușit să modifice și să manipuleze conștiința unui tânăr, încât să-l facă să iubească toată acea retorică a lacrimilor și a sângelui care este istoria românească”, a spus Simona Preda.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
