Cu ce rămâi atunci când pierzi tot? Destinul ca în filme al descendentei unei familii care a dat României numeroase personalități
Şi-a cunoscut tatăl ca erou onorat cu decoraţii, dar şi ca fugar şi zilier pe şantier. Manuela Ghyka este fiica lui Leon Ghyka, ofiţer în Marina Regală a României în Al Doilea Război Mondial şi descendent al familiei care a dat României de a lungul timpului numeroase personalităţi. Povestea familiei sale este cea a a unui destin greu încercat, din care Manuela Ghyka a învăţat însă cea mai importantă lecţie a vieţii: că atunci când pierzi tot, rămâne ce ai în minte şi inimă.
Manuela Ghyka provine dintr-o familie care a dat României voievozi, premieri sau intelectuali de marcă. Ea este strănepoata omului de stat Mihail Kogălniceanu şi fiica ofiţerului de marină Leon Ghyka. Chiar dacă viaţa ei pare un subiect de film, scenariul nu a fost întotdeauna cel mai fericit. Regimul comunist i-a lăsat părinţii şi familia fără nimic peste noapte. A învăţat însă de la tatăl său că cele mai de preţ valori, pe care nimeni nu ţi le poate lua niciodată, sunt educaţia, munca şi lupta pentru propriile visuri.
Manuela Ghyka: El la 5 ani a decis că va fi ofiţer de marină, tatăl lui fiind ofiţer de cavalerie şi strămoş tot în cavalerie, nimeni nu a fost în marină, dar el la 5 ani cred că a vazut marea, i-a placut, şi nu i-a trecut niciodată acest vis. Pe urmă când a vrut să dea la Iaşi, la Negruzzi, şi-a dat seama că nu ştia absolut nimic... Şi cu o voinţă nemaipomenită şi-a făcut o cabană într-un pom şi toată vara a stat şi a învăţat şi pe urma fișele lui de la școala de Negruzzi, a început al 16-lea, anul următor a fost al 10-lea din clasă, de unde nici nu voiau să îl primească la început, pe urmă a fost tot timpul premiant, premiant, premiant.
Cu o ambiţie extraordinară, tânarul Leon Ghyka face Şcoala Navală şi, la doar 32 de ani, pe uniforma militară străluceau cele mai mari decoraţii.
Primul Război Mondial îl găseşte pe ofiţerul Leon Ghyka pe mare. Vaporul său este atât de avariat în război, încât, la final, va fi o surpriză enormă faptul că membrii echipajului sunt încă în viaţă. Meritele îi sunt recunoscute la întoarcere, când va fi decorat pentru felul în care a reuşit să îşi salveze echipa.
Prigoana comunistă a familiei Ghyka
Decoraţiile nu au mai însemnat nimic însă, odată cu instalarea regimului comunist. În anul 1948 acesta este retrogradat din funcţie şi următorii 30 de ani şi-i petrece ascunzându-se de comunişti şi muncind cu ziua ori pe şantier.
Manuela Ghyka: A muncit orice şi i s-a spus, cei din societatea lui i-au spus: "Cum poţi să munceşti aşa necalificat, pe şantier?" Şi a zis: "Am o nevastă şi copii pe care trebuie să îi cresc, să îi întreţin! Nu există muncă înjositoare, numai să furi este înjositor, în rest, dacă câştigi banii cinstit, din contră, e o onoare să munceşti. Şi aşa, mai ales că pe mama nu au angajat-o nicăieri, pentru că era Ghyka. Şi oriunde se prezenta, nu o primeau. Si atunci dădea sânge săraca de ea, că acolo se câştiga, dar ea nu avea vene, o chinuiau. A făcut figuraţie. Desena extraordinar de frumos, a făcut note muzicale pentru compozitori... Încerca şi ea să facă, să mai aducă nişte bani în casă.
Manuela Ghyka s-a născut în anul 1948, când familia sa pierduse deja tot şi tatăl său era nevoit să se ascundă pentru a nu fi arestat. Deşi trăiau de pe o zi pe alta, Manuela şi Domnica, sora ei, nu simţeau că le lipseşte nimic.
Citește și ”Urmează câteva săptămâni de foc! PSD va repeta momentul ianuarie 2017”
Dragoste de tată
Manuela Ghyka: Am simţit că suntem puţin diferiţi, şi la şcoală câteodată mai spunea câte un profesor foarte simpatic, din fericire foarte rar, care spunea "familia ta de exploatatori", dar nu înţelegeam prea bine. Am fost foarte protejaţi, extraordinar de bine protejaţi de aceşti părinţi minunaţi care au făcut totul ca noi să nu simţim nimic, să nu ne simţim diferiti şi ne-au dat enorm de multă iubire, îngrozitor de multă iubire. Nu aveau ce să ne facă cadou de Crăciun şi atunci tata a început seara, când venea acasă, ne-a lucrat în pod câte o casă la fiecare din lemn, cu două camere la parter, două camere sus... În dormitor era patul făcut. Mama a făcut perna, saltea, cearșafuri, totul. Eu cred că nu există cadou mai frumos, neavând bani, dar aveau ceva în plus şi o iubire extraordinară.
Cu aceeaşi iubire extraordinară, Leon Ghyka a reuşit să le insufle fetelor sale cele mai frumoase valori.
Manuela Ghyka: Cinstea! Să iubeşti pe aproapele tău, pentru că tata era cel mai bun om, era bunătatea personificată, să ajute pe toată lumea, să nu te enervezi, să nu critici, eu nu l-am auzit niciodată pe tata criticând niciodată în viaţa lui, să iei oamenii aşa cum sunt, cu calităţile lor, cu defectele lor.
Manuela Ghyka: Nicăieri nu este ca acasă
În anul 1971, Manuela Ghyka reuşeşte să parăsească ţara. Stă întâi în Germania, apoi se mută în Franţa, unde locuieşte şi în prezent.
Manuela Ghyka: Dacă aş fi putut să voiajez, nu aş fi plecat niciodată din România, aici erau rădăcinile mele. Tata nu a vrut niciodată să plece, a zis că el mormintele strămoşilor lui nu o să le părăsească niciodată. Deci nu era pentru ca eu să plec, dar eu voiam. La început a fost greu, că nu aveam nici ce să mănânc, mâncam un iaurt pe zi. Dar nu- i nimic, la 23 de ani treci peste orice, ai entuziasmul ăsta al tinereţii şi dorinţa de a reuşi. Şi pe urmă când au venit ei a fost minunat.
De 47 de ani, Manuela Ghyka trăieşte în străinătate. Dorul de ţară însă o face ca aproape jumătate din timp să şi-l petreacă în România. Crede că oriunde ai fi în lumea aceasta şi oricât de frumos ar fi acolo, nicăieri nu este ca acasă.
Manuela Ghyka: Sunt oameni care sunt de mare valoare şi aş vrea să nu mai plece. Aş vrea să rămână aici sau ca înainte: se duceau şi făceau studii în străinătate şi veneau cu tot ce au învăţat aduceau să creeze România, să crească statul. Aş vrea ca toţi copiii aceştia extraordinari care sunt şi care fac studii în străinătate să vină înapoi, să ridice România!
Urmăriți emisiunea „Bonton” în fiecare duminică, de la 17:30, pe Digi24.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
