Controversa Nobelului „muzical”
Haruki Murakami, Philip Roth, Milan Kundera, Salman Rushdie. Sunt doar câţiva dintre autorii despre care criticii de specialitate au crezut că vor câştiga Premiul Nobel pentru literatură 2016. Despre controversatul Nobel „muzical", au vorbit la Digicult doi experţi în literatură: John Freeman, unul dintre cei mai apreciaţi critici literari americani şi Andrei Codrescu, scriitor român stabilit în Statele Unite.
Pe 13 octombrie, Academia Suedeză a acordat faimoasa distincţie muzicianului Bob Dylan. Anunţul a stârnit controverse, a împărţit pasionaţii de literatură în două tabere, i-a revoltat pe unii şi i-a fericit pe alţii.
Domnul cu tamburină, idolul anilor '60, a devenit, astfel, cel de-al o sută nouălea scriitor căruia îi este oferit faimosul trofeu literar.
„A fost o alegere foarte bună. Pentru că este vorba despre legătura dintre poezie şi muzică. Felul în care privim literatura este în permanentă schimbare. Şi, de fapt, asta este partea frumoasă a literaturii. Într-un final, comisia Nobel a privit dincolo de stereotipurile genurilor literare, pentru a ne transmite că se pot face performanţe literare, fără să respecţi canoanele”, a spus John Freeman.
Premiul i-a fost acordat lui Dylan pentru „crearea unor noi maniere de expresie poetică în cadrul marii tradiţii a muzicii americane”, au precizat membrii Academiei Nobel. Criticile nu au întârziat să apară.
Dezbaterea serioasă privind acordarea Nobelului de anul acesta a stârnit în online nu doar păreri pro şi contra, ci şi glume de tot felul.
Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro
„Prietenii mei glumesc şi spun „Hei, ar trebuie să i se decerneze Nobelul pentru chimie lui Keith Richards, doar pentru că a reuşit să rămână în viaţă!", a adăugat John Freeman.
Nobel pentru domnul cu tamburină
În istoria de peste un secol a premiilor Nobel, din cei 109 laureaţi, o treime sunt poeţi. Doi dintre aceştia sunt și muzicieni.
Un lucru mai puţin ştiut este faptul că Bob Dylan, proaspătul deţinător de premiu Nobel pentru Literatură, nu este primul muzician căruia i s-a decernat faimosul premiu. În anul 1913, Rabindranath Tagore, supranumit Sufletul Bengalului, a primit înalta distincţie. Poet, dar şi un muzician desăvârşit, Tagore a remodelat muzica bengaleză de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
103 mai târziu, istoria s-a repetat: Bob Dylan a luat Nobelul literar. Artistul care revoluţionat punk rock-ul înainte de Woodstock şi unul dintre greii folk-ului american, idolul a generaţii întregi din anii '60 până astăzi, a reuşit să surclaseze nume mari ale literaturii universale.
„Este un lucru grozav care s-a întâmplat. Este absolut fantastic. Bob Dylan e un liricist profund, e mai bun decât 99% dintre poeţii pe care-i vedem pe hârtie. A avut din când în când un sunet muzical mai diferit dar liricile lui şi suflul lui puternic ne-a influenţat toată generaţia noastră şi generaţiile care au venit după noi”, a spus scriitorul Andrei Codrescu.
Criticul literar american John Freeman a spus că anunțul Academiei Suedeze nu a fost o surpriză în SUA.
„Academicienii şi scriitorii au făcut multe campanii pentru a-l promova pe Bob Dylan în vederea obţinerii premiului Nobel. Aşa că, cel puţin pentru americani, nu a fost o surpriză. Mai mult decât atât, în ultimii 20-30 de ani, s-au scris studii despre versurile cântecelor lui Bob Dylan, s-a vorbit despre cum versurile lui reînvie tradiţia bardului de altădată. Iar, în ultimii 2000 de ani, această legătură între poezie şi muzică s-a pierdut”, a explicat criticul John Freeman.
Poetul Bob Dylan, influențat de generația Beat
Bob Dylan este cel de-al doilea scriitor care a fost recompensat și cu Premiul Nobel, și cu Premiul Oscar, după celebrul dramaturg irlandez George Bernard Shaw. Este singurul, însă, care a primit şi 11 premii Grammy şi un Glob de Aur.
„Este probabil cel mai mare poet în viaţă", a spus Per Erik Wästberg, unul dintre membrii Academiei Nobel, iar alegerea lui Dylan pentru marele premiu s-a făcut „cu o mare unitate" în rândul membrilor comisiei.
„Am văzut o întreagă viaţă de om care s-a desfăşurat în poezie”, a spus scriitorul Andrei Codrescu.
În lucrările sale, versuri, scenarii sau chiar desene şi picturi, Bob Dylan a abordat teme precum condiţia socială a omului, religia, politica sau dragostea. A fost puternic influenţat de autorii Generaţiei Beat, Allen Gingsberg şi Jack Kerouac, dar şi de poeţii modernişti americani. Din anul 1961, toate versurile cântecelor sale au fost continuu publicate sub titlul „Lyrics" („Versuri"). Pe lângă acestea, artistul a publicat lucrarea experimentală „Tarantula" şi autobiografia „Chronicles" (Cronici).
„Până în ziua de azi nu înţeleg câteva din cuvintele lui, la început am început să transcriu versuri de Bob Dylan. Avea puterea asta de a ridica poezia”, a spus scriitorul român.
Discuţiile în contradictoriu privind decernarea Nobelului pentru literatură lui Bob Dylan au adus în atenţie şi alţi muzicieni. Unii dintre aceştia sunt extrem de apreciaţi de criticii literari pentru versurile cântecelor: John Lennon, Paul Mc Cartney, Tom Waits, David Bowie. Alţii, aşa cum este cazul lui Leonard Cohen, sunt scriitori cu acte. Autorul celebrei piese „Famous Blue Raincoat" a publicat 15 volume de poezii şi două romane.
„Şi ei au fost textieri buni. Dar ceea ce scrie Dylan este la un alt nivel. El a reuşit să aducă laolaltă mai multe tradiţii în scrierea textelor pentru cântece. Şi, dacă ascultaţi versurile lui Bob Dylan, veţi observa că acestea sunt cu adevărat poetice. Sunt vizuale, au ritm, au melodicitate, uneori au chiar şi metrică. Şi, de asemenea, sunt scrise în registre diferite, în limbaj popular, accesibil. Surprinde perfect suflul muzicii americane. Şi a făcut asta trecând prin genuri diferite, nu doar în muzică, ci şi prin versurile sale. Acum, străbate America de la un capăt la altul, într-un turneu care nu se mai termină, cântând piesele lui Frank Sinatra”, a explicat criticul literar John Freeman.
Motivaţiile Academiei Suedeze, atunci când acordă un premiu Nobel pentru literatură, pot fi de neînţeles pentru publicul larg. Unele voci merg mai departe susţinând că, de fapt, acest premiu este adesea oferit pe criterii politice.
„Nobelul este şi politic, dar în acel sens în care această distincţie readuce în prim plan valorile care vorbesc despre ce mai înseamnă umanitatea în zilele noastre. Şi cred că muzica a fost întotdeauna un instrument foarte bun prin care oamenilor să li se vorbească despre umanitate. Este grozav că Academia Nobel a înţeles lucrul ăsta. Fireşte, oamenii, acum, îşi vor pune întrebarea „De ce să nu ia Nobel şi Bob Marley? Sau Caetano Veloso?". În fond, există foarte mulţi muzicieni talentaţi şi ca artişti, şi ca textieri, şi ca poeţi”, a precizat criticul literar american.
Poate că, până pe 8 noiembrie, data când americanii vor merge la vot să-şi aleagă noul preşedinte, Bob Dylan le va face o bucurie celor de la Academia Suedeză, cei care i-au decernat Nobelul, şi le va răspunde la telefon.
Criticul cu o slăbiciune pentru poezie
John Freeman este unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi critici literari din Statele Unite. În anul 2013, a publicat o antologie de interviuri realizate cu scriitori celebri, cei mai mulţi dintre ei recompensaţi cu premiul Nobel: Günter Grass, Doris Lessing, Orhan Pamuk și Toni Morrison.
Freeman a mărturisit că are o slăbiciune literară pentru poezie. De altfel, criticul şi-ar dori ca Nobelul pentru literatură de anul viitor să îi fie decernat poetei canadiene Anne Carson.
„Anne Carson este un maestru al stilisticii şi al felului în care analizează dragostea, o temă adesea abordată şi de Bob Dylan în poemele sale. Anne Carson scrie despre cum dragostea poate să-ţi facă viaţa ţăndări, apoi adună toate piesele la un loc, în versurile unui poem. Adesea, discursul ei este eliptic, straniu, dar minunat. Îmi aminteşte de poeziile lui Sappho, poezii pe care Anne le-a tradus. Sper şi cred că ar putea câştiga premiu Nobel anul viitor. Totuşi, probabil că mă înşel”, a spus criticul literar.
John Freeman și-a lansat, de curând, în limba română, ultimului său volum: „Cele mai bune texte noi despre Familie”, poveşti amuzante sau sfâşietoare din viaţa unor familii simple sau ale unor scriitori faimoşi.
„În vremurile actuale, ne lovim de probleme legate de emigranţi, de respingerea ideilor despre o societate mai bine structurată, de acceptarea sau nu a căsătoriilor între homosexuali. Ne confruntăm cu femei hărţuite în plină stradă, cu afro-americani sau alţi oameni de culoare care se tem pentru siguranţa lor în preajma poliţiştilor înarmaţi. Despre toate astea trebuie să vorbim. Pentru că toate au impact asupra familiei”, a spus criticul.
Firul roşu care uneşte poveştile antologiei este...umorul.
„Nu ştiu cum sunt alţii, dar eu şi familia mea facem întotdeauna glume pe seama tatălui meu. De cele mai multe ori pentru că acesta face lucruri ridicole. Tatăl meu este un amestec de Jack Nicholson şi Robert de Niro la un loc. Cu toate excesele pe care vi le puteţi imagina. Dar cred că umorul ne salvează din stările de stres şi presiune. Faci haz de necaz ca să nu plângi”, a spus John Freeman.
„Transilvanul cu mustaţă bateau-mouche”
Pe 13 octombrie, adică exact în ziua în care Bob Dylan a primit Nobelul literar, a venit în Bucureşti scriitorul Andrei Codrescu. Poet, romancier, eseist, românul a emigrat în Statele Unite în anii 60. Este comentator la National Public Radio şi a deţinut titlul de Distinguished Professor of English la Louisiana State University.
Este autor al peste 50 de volume în urma cărora a primit recunoaştere internaţională. Cărţile sale sunt best-seller în America. Poezia, însă, este cea care l-a definit cel mai bine. Aşa cum spune chiar autorul, „viaţa nu se poate trăi fără poezie".
„Eu văd poezia ca pe un act social şi e politic fără să fie politic într-un mod retoric sau cum era poezia comunistă pe vremuri de propagandă, eu cred că poezia are un rol social important şi cu cât e mai originală cu atât e mai eficientă. În poezie cuvintele pot să se joace între ele, au libertatea frazele să nu se termine, să lase pe cititor să termine în gândul său ideea şi să sară într-un alt câmp de idei”, a spus scriitorul român.
Poet, romancier, profesor şi jurnalist Andrei Codrescu este şi unul dintre cei mai cunoscuţi jurnalişti din Statele Unite. Viaţa sa în America, însă, nu a fost chiar de la început doar lapte şi miere.
„Eu m-am trezit din visul american aproape imediat, în coşmarul american, fiindcă am ajuns acolo în anii 60, pe al mijlocul anilor 60, într-un plin război civil. Era armată pe bulevardul din Detroit. Eu am venit dintr-o paşnică ţară comunistă şi am ajusn în plin război civil dar era un război pentru drepturi, alte lucruri se întâmplau acolo. Dacă aş fi rămas în România probabil că aş fi făcut linie dreaptă către puşcărie sau spre exil în orice caz. În America am luat literal ideea libertăţii cuvântului şi am vorbit un pic prea tare dar veneam dintr-o societate închisă unde nu se vorbea despre nimic şi atunci eu am început să vorbesc despre toate”, a spus scriitorul.
Celebrul poet american al generaţiei Beat, Lawrence Ferlinghetti, a scris despre Andrei Codrescu: „Acest transilvan cu mustaţă bateau-mouche reuşeşte prin meditaţie să inducă un apetit pentru subversiv, o medicină necesară în zilele noastre de fascism prietenos”.
„Trăim într-o casă de sticlă, într-o casă de sticlă a ecranelor, a mediei, a reţelelor sociale, suntem exhibiţionişti. Vorbim de intimitate şi de apărarea vieţii personale dar de fapt noi vrem să ne exhibăm în case de sticlă în felul acesta când vorbim vorbim doar cu cei care ne aud. Suntem într-un ecou permanent într-o casă nu numai de sticlă, ci o casă a oglinzilor şi atunci de ce ne mirăm că aruncă oamenii pietre în ea?
Absolut absurd este limbajul politic, absolut absurd este limbajul corporatist, absolut absurdă este minciuna neîntreruptă a unui om ca Donald Trump, absurd este aproape totul care nu ţine de suflet, dar ţine de retorică pentru putere şi bani. Trăiesc într-o atmosferă toxică acum înaintea alegerilor fiindcă Trump e un om toxic, e de fapt o caricatură a unui bărbat şovin, misogin, naţionalist într-un fel absurd pentru că America e o colecţie de naţiuni, de emigranţi. Anti-emigrant într-o ţară de emigranţi, cu tupeu extraordinar, cu un orgoliu mare şi prost, nu ştie nici ce guvern vrea să conducă”, a explicat romancierul.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
