"Ce-am fi dac-am ști", piesa de teatru despre istoria neștiută a protestelor din România
Suntem sau nu un popor ușor de manevrat? Avem sau nu fibră de protestatari? Știm sau nu să luptăm pentru drepturile noastre? Sunt întrebări la care răspunde spectacolul "Ce-am fi dac-am ști", pus în scenă la Centrul de Teatru Educațional "Replika" din București.
Ionuț Sociu, critic de teatru: „Există această idee, primită de-a gata, că nu suntem protestatari de felul nostru, că suntem blegi, molcomi, că nu reacționăm, or, din acest punct de vedere, spectacolul este un statement. Nu încercăm să scoatem în evidență niște eroi, tocmai, punem accentul pe aspectul colectiv al solidarității.”
David Schwartz, regizor: „Cel mai ușor să controlezi niște oameni e să le spui că ei, oricum, nu pot face nimic ca să înceteze situația respectivă. Vedem că, de fapt, au existat foarte multe mișcări de protest, mișcări muncitorești destul de numeroase, au fost greve, au fost revolte, au fost oameni care au luptat pentru drepturile lor, pentru drepturile celorlalți, care au făcut sacrificii, au fost gata să-și piardă și viața pentru niște idealuri. Și, cumva, lucrurile astea ar trebui să ne dea și speranță și, pe de altă parte, să ne dea și exemple.”
Echipa implicată în proiect a inițiat acest demers artistic pentru a corecta o realitate injustă. Sau măcar incompletă.
David Schwartz: „Felul în care se predă istoria, în școli și în universități, și discursul public despre istoria noastră este, cumva, și foarte rudimentar, și într-o singură direcție. Tot timpul se predă istoria macro, o istorie cu regi, cu președinți, cu politică de stat șamd. Și, tot timpul, din perspectiva acestor conducători. Și mult mai puțin din perspectiva oamenilor obișnuiți, din perspectiva mișcărilor sociale, a celor care au luptat pentru a obține anumite drepturi. Mai degrabă ni se inoculează ideea că tot regii și prim-miniștrii și miniștrii au fost cei care luptat pentru drepturile oamenilor, când lucrurile au stat exact invers: oamenii obișnuiți au fost cei care s-au adunat împreună și au luptat cât au putut pentru drepturile lor.”
Andrei Șerban, actor: „Deși învățasem că perioada interbelică a fost o perioadă prosperă, au fost cele mai multe greve din România, erau undeva la zeci de greve pe zi. Și lucrurile astea nu le-am citit absolut nicăieri și nu mi-au fost predate în nicio instituție prin care am trecut.”
Katia Pascariu, actriță: „Revelația mea a fost, cumva, relația pe care o avem cu informațiile și cu istoria, că e foarte ușor să iei de bun ceea ce ți se spune, ceea ce înveți la școală. Dacă nu am fi avut ocazia să săpăm un pic în istorie și să ne informăm, sunt foarte multe lucruri care ar fi rămas ascunse și pentru noi și n-ar fi fost spuse, la momentul ăsta, în felul ăsta, prin acest spectacol.”
Informațiile de care avea nevoie echipa n-au fost ușor de găsit. Documentarea a durat luni întregi.
Mădălina Brândușe, actriță: „Eu am ales să lucrez, pe documentare, pe partea de femei în ilegalitate, când era Partidul Comunist în ilegalitate. A trebuit să-mi fac abonament la arhive, a fost o muncă asiduă, ca un al doilea job. Comandam dosare, apoi le citeam, multe nu se puteau citi, pentru că au fost arse, multe au fost scrise de mână și nu se mai înțelegea. Le-am făcut poze, le-am xeroxat și ne-am apucat să lucrăm pe ele: să le conspectăm.”
David Schwartz, regizor: „Am lucrat inclusiv cu surse primare, cu arhive, am încercat să mergem la arhive, direct, altfel lucrurile devin foarte interpretabile și de greu de adunat; am încercat, peste tot unde s-a putut, să mergem, să vorbim direct cu oameni implicați, tocmai pentru a încerca să înțelegem lucrurile puțin mai profund, mai "departe" și mai contextualizat.”
Andrei Șerban, actor: „E pentru prima oară, cel puțin pentru noi, actorii în această echipă, când ne-am ocupat și de documentare, dar am lucrat și la partea de dramaturgie, în care am transcris textul, am conceput scenele, de asta scenele sunt foarte diferite.”
Spectacolul prezintă cazuri concrete, care au schimbat cursul istoriei recente, dar care sunt prea puțin cunoscute.
David Schwartz: „Ziua de lucru de opt ore, la 1918-1920, era un vis frumos, pur și simplu! Acum e obligație în lege. Ca să ajungă obligație în lege, oamenii au protestat, au ieșit în stradă, au făcut manifeste, s-au coalizat în mișcări sindicale, s-au coalizat în acțiuni de protest, uneori au fost și bătuți pentru asta, au fost și arestați pentru asta și au și murit pentru asta.”
Ionuț Sociu, critic de teatru: „Noi am încercat să aducem în spectacol mai multe tipuri de proteste, începând cu greva tipografilor, mișcarea ilegalistă din perioada interbelică, apoi, continuând cu perioada comunistă, cu Vasile Paraschiv, și încheind cu cazul lui Virgil Săhleanu, din 2000.”
David Schwartz: „Virgil Săhleanu, liderul de sindicat al societății Tepro Iași, care a luptat împotriva privatizării frauduloase a fabricii și a sfârșit ucis, după cum s-a dovedit ulterior, din ordinul patronului ceh al fabricii.”
Măcar la prima vedere, istoria protestelor este un domeniu prea puțin artistic. Dar echipa a găsit soluții pentru spectacol: cifrele și evidențele seci alternează cu reconstituiri emoționale.
David Schwartz: „Încercăm, la fiecare moment, să surprindem și componenta umană. Amestecăm pe de-o parte lucruri care țin mai mult de statistică sau de date cu istorii personale, cu istorii de viață și cu experiențe foarte fizice. Pentru că, de fapt, aici e forța teatrului: forța de a spune o poveste. Statisticile le putem citi, dar rămân niște cifre. În momentul în care, în spatele cifrelor sunt oameni, sunte povești de viață, sunt istorii cu care putem empatiza, ne putem identifica, în momentul ăla s-ar putea să aibă un alt impact emoțional asupra noastră.”
Spectacolul "Ce-am fi dac-am ști" prezintă mecanismele istorice și politice care au construit ce este România astăzi. Uneori, progresul este evident. Alteori, lupta înaintașilor nostri pare să fi fost în van.
Katia Pascariu, actriță: „Aflând foarte multe despre istorie și având revelații și punând totul în context, stai și te-ntrebi: "E incredibil că suntem în punctul în care suntem, că nu s-a schimbat lumea, că se repetă lucruri!". Asta e foarte frustrant, acum: foarte multe lucruri pe care noi le-am descoperit și le povestim în spectacol, dacă tai data și pui 2015, sunt, încă.”
David Schwartz, regizor: „Ar trebui să fie mai mult decât un spectacol, că, de fapt, sunt niște idei cu care ar trebui să creștem de mici: că trebuie să luptăm pentru drepturile noastre, că nimic nu vine de-a gata, tot timpul, că minimul confort pe care-l avem astăzi se bazează tot pe lupta altor persoane dinaintea noastră și că numai astfel lucrurile pot merge spre mai bine.”
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
