CA-N FILME. Marcel Iureș: „Nu poţi să faci cinema numai ca să iei un premiu la un festival”

Şi pe cine ar fi putut realizatorii să întrebe pe acest subiect decât pe actorul român care a făcut carieră acolo unde părea imposibil, Marcel Iureş.

Iar comparaţia făcută de actor între cinematografia românească şi cea americană, pe care o cunoaşte foarte bine nu este deloc în favoarea noastră, piaţa cinematografică românească fiind pentru Marcel Iureş doar... o curticică: „Asta nu e o piaţă. E o curticică în care se mai joacă nişte oameni cu mai mult sau mai puţin talent. Dar atât! ... Cred că avem cea mai impresionantă galerie de premiaţi la Cannes, la Berlin, la Veneţia, Dumnezeu ştie unde...Nu, iertaţi-mă, nu râd de lucrurile astea. Doar că ele trebuie depăşite, nu poţi să faci cinema numai ca să iei un premiu la un festival. Trebuie să îl vadă foarte multă lume. Aici ne întoarcem la ideea de piaţă. Piaţa din România e aproape inexistentă.”

Iar problemele cinematografiei noastre, crede Marcel Iureş, vin încă din şcoală: „Am cunoscut câţiva oameni care sunt profund nemulţumiţi de nivelul şcolii, de tot! De perspectivă... Pare că nu ţine nimeni o busolă în cinema-ul românesc, la nivel de învăţământ... E destul de precară situaţia acolo... aşa pare, cel puţin. Dar persistă ideea de a te exprima în zona festivalului. ... Dacă ajungi să iei chiar şi o nominalizare... nu mai vorbim de fenomenul Cristian Mungiu şi altii (...) pare de ajuns. E ok, e în regulă! ... N-am auzit de filme româneşti care să intre la bătaie pe capitolul încasări cu niciun alt film din lume. Pe nicio piaţă. Nu ştiu dacă există”.

Despre lucrul în marea cinematografie, cea americană, Marcel Iureş spune că nu a avut niciodată idei preconcepute şi că actorii români nu au de ce să fie complexaţi, odată ajunşi acolo: „M-a întrebat foarte multă lume: cum e, te simţi discriminat, te simţi marginalizat, se poartă cu tine... da, se poartă, pentru că e vorba de nişte oameni foarte bine educaţi, ultra profesionişti, eficienţi, uneori ridicol de eficienţi!... Este emoţionant, emoţionant să te întâlneşti cu oameni care fac de atâta vreme, ţin foarte sus steagul ăsta al mărcii americane, al preocupării pentru film, marilor subiecte ale lumii...N-am avut niciodată niciun fel de idee preconcepută. E ceva ce m-a salvat în foarte multe situaţii. … Trebuie să deschizi o uşă şi să faci faţă situaţiei care urmează.”

Iar deosebirile nu numai dintre cele două industrii, dar şi dintre cele două popoare, al nostru şi al lor sunt uriaşe, după cum a remarcat actorul în toată perioada în care a lucrat acolo: „Au o proprietate a vieţii. Proprietatea faptelor pe care le plănuiesc şi din care trăiesc. Se legitimează în fiecare ceas în propria lor viaţă. … Ideea de reverie, de nemulţumire, e un instrument de lucru, nu e o situaţie în care se aşază şi aşteaptă. Aici încep marile deosebiri dintre noi, între America şi România...”

Şi cu toate astea, cu toate lucrurile frumoase pe care le-a întâlnit acolo, oameni şi locuri de care aproape s-a îndrăgostit, Marcel Iureş a refuzat întotdeauna să rămână definitiv pe tărâm american: „Se pare că am avut succes şi mi s-a propus să rămân acolo. “Cum adică să rămân aici? De ce să rămân aici?” - “Păi, ca să facem milioane!” - “Păi, vin să facem milioane, nu rămân aici, nu stau aici...” - “Cum adică vii? Nu, trebuie să te muţi aici! Deci nu vrei milioane?” - “Dacă asta e, aşa e înţelesul, da, nu vreau să fac milioane, deci nu mă mut aici. Vin când vreţi. Suntem într-o lume liberă, mă urc în avion şi în 18- 19 ore sunt aici. … Asta a fost prima lovire cu recul cu sistemul american. Cu sistemul care te înşurubează în el şi nu mai scapi decât cu mare greutate. E adevărat, e extrem de tentant, e fascinant, doar că eu aveam o vârstă la vremea aia, sărisem binişor de 40 de ani şi nu m-a fascinat atât de tare...”

Despre viaţă şi actorie, despre carieră, ambiţie, succes, talent dar şi foarte multă muncă, într-un interviu excepţional cu marele actor Marcel Iureş, duminică, de la 16.20, la Ca-n filme, pe Digi24.