CA-N FILME. America, țara tuturor posibilităților cinematografice

Data publicării:
hollywood

„E greu să fii ținut deoparte, e greu, e foarte greu în America să zici: nu îmi place. Este emoționant să te întâlnești cu oameni care fac de atâta vreme, țin foarte sus steagul ăsta al mărcii americane, al preocupării pentru film, marile subiecte ale lumii...", spune Marcel Iureș.

„Am mulți colegi care și-au încercat norocul acolo. Și puțini pot să povestească lucruri, că au facut niște lucruri, că au lucrat cu niște oameni. Sunt chiar... poți să îi numeri pe degete și cred că îi știe deja toată lumea...", spune Aylin Cadîr, actriță.

„E greu să răzbați peste ocean ca orice regizor, actor, producător de film. Nu e mai greu pentru un român, nu este mai ușor pentru un român", consideră Mona Nicoară, regizor. 

De mult timp, românul a privit spre Vest. New York-ul este plin de români care vor să... „make it big", de conaționali care speră să trăiască visul american. Sunt actori și cineaști care au plecat în căutarea unei vieți glamour sau măcar un pic mai bune.

„Acolo am avut cele mai tari tripuri, treaz fiind. Îmi puneam pur și simplu căștile pe urechi, plecam în oraș, făceam fotografii. Și e o senzație incredibilă. Sau te urci în metrou, cu căștile pe urechi... e ca într-un film!", povestește Cristi Balint, actor. „Am plecat fără niciun fel de prejudecată. În schimb, au fost câteva lucruri de care m-am îndrăgostit în America. E mult spus îndrăgostit, dar care m-au fascinat...", spune Marcel Iureș. 

„Cred că pentru unii există atracția Hollywood-ului, dar destul de puțin. Foarte multă lume vine în locuri ca New York, care se specializează în filmul independent. Și într-un film de arta", explică Mona  Nicoară. „Înțeleg că sunt și câțiva români foarte bine plasați care lucrează în contextul acela de Hollywood, dar este un context care este de fapt străin profesional pentru mulți dintre noi de aici. Îți trebuie alte organe să te adaptezi acolo!...", adaugă ea.

„Plus că acolo sunt foarte mulți, extrem de mulți! Actoria este văzută ca... toată lumea este actor acolo. Este derizoriu deja!", subliniază Aylin.

Povestea lui Marcel Iureș

Povestea de succes a domnului Marcel Iureș este probabil una dintre cele mai cunoscute de la noi. Un agent internațional l-a remarcat pe scenă și așa a ajuns actorul să aibă roluri în „Interviu cu un vampir", alături de Tom Cruise și Brad Pitt, apoi în „Misiune imposibila" al lui Brian de Palma, dar și în „Pacificatorul", împreună cu George Clooney și Nicole Kidman.

„Ne ajutam unii pe alții. Eu o ajutam pe Nicole Kidman, ea mă pansa la genunchi... am mâncat la New York stând în fund pe bordură, din niște caserole, că era un fel de running lunch, ca să câștigăm timp, și discutam textul... (…) E viață, nu? E normal!", spune Marcel Iureș. „Se pare ca am avut succes și agenții SIA, care e o uzină, sunt vreo șase Intercontinentaluri în clădirea aia, mi-au propus să rămân acolo. "Cum adică să rămân aici? De ce" - "Păi, ca să facem milioane!" - "Păi, vin să facem milioane, nu rămân aici, nu stau aici..." - "Cum adică, vii? Nu, trebuie să te muți aici! Deci nu vrei milioane?" - "Dacă asta e, așa e intelesul, da, nu vreau să fac milioane, deci nu mă mut aici. Vin când vreți. Suntem într-o lume liberă, mă urc în avion și in 18- 19 ore sunt aici", povestește actorul.

Marcel Iureș a renunțat însă la sistemul american și a ales România. Spre deosebire de Cristi Balint care, la vârsta de 35 de ani, este tot mai fascinat de America. „M-a mai întrebat cineva: ok, te-ai dus acolo, cum e, de ce te-ai dus, ce așteptai... și am zis: n-am așteptat nimic, pur și simplu acolo trebuia să fiu în momentul ăsta din viața mea. Atât." A ales New York-ul, unde a locuit timp de aproape jumătate de an.

„Ei știu exact ce au de facut, acolo n-are nimeni timp de depresii, n-are nimeni timp să își plângă în pumni că a pierdut o audiție sau că nu a luat un rol, totul e să mergi înainte, să mergi înainte", subliniază Cristi Balint.

Cristi Balint consideră că în cinematografia de la noi sunt foarte puțini oameni care își iau în serios meseria. În New York, el a fost forțat să o facă. A participat la o audiție pentru un scurtmetraj și a luat-o, a început filmările la un scurtmetraj regizat chiar de el, a scris un lungmetraj. Pentru el, America este efervescentă, motivantă și foarte profesionistă.

Mitul de destrămat

La fel de ocupați ca actorul Cristi Balint sunt și soții Alina Grigore și Bogdan Albulescu, care au plecat la New York fascinați tot de modelul american. „În capul meu exista imaginea aia, a copilului care mergea când era mic la cinematograf și vedea numai filme americane. Și tot felul de filme americane, cu tot felul de explozii și evenimente...(...) și atunci ai senzația că cinematografia americană e foarte bine dotată. Ceea ce e foarte adevărat! (...) Mitul ar fi imaginea aia glamorous și foarte spectaculoasă a ceea ce se întâmplă în afara produsului! Vezi vedetele care merg acolo pe covorul roșu și sunt înconjurate de mii de camere! (...) Ăla este mitul de destrămat!", consideră Alina Grigore. „Am primit o ofertă din LA, cartea mea, eu am scris o carte acum 2 ani și a fost preluată de None N Production..Sunt cei care anul trecut au dat lovitura cu True Skin și acum lucrează cu Warner Bro, cu producătorul de la Harry Potter și cu scenaristul de la Prometheus pentru dezvoltarea filmului lor...”.

Acum, depinde unde te duci. La Hollywood este greu să pătrunzi, însă românii noștri au dovedit că, cel puțin la New York, pot... face valuri. Studiu de caz? Festivalul de Film Românesc Making Waves, pus la punct de Corina Șuteu. „Este o emblemă a visului american! Ai trei oameni care și-au asumat un risc, care au zis: hai să mergem să riscam lucrul ăsta, să vedem dacă ne iese. Culmea este că visul american, cred eu, și cred că și Ioana, și Mihai și Elvira sunt convinși de asemenea, Mona Nicoara, Andi Vasluianu (...) suntem toți convinși că visele americane funcționează foarte bine în America și ceea ce încercăm să facem este să aducem și restul lumii către acest tip de vis care nu trebuie întotdeauna să fie o utopie...", spune Corina Șuteu.

Succes românesc peste Ocean

Avem și noi români care au reușit să intre în sistemul Hollywood. Mihai Mălaimare Jr are 37 de ani, locuiește în LA și are în spate colaborări cu nume grele ale cinematografiei, printre care Francis Ford Coppola. A semnat imaginea filmelor „Tinerețe fără tinerețe" și „Tetro", iar acum jumătate de an s-a impus la categoria Cea mai bună imagine, la gala premiilor „National Society of Film Critics". Și actrița Maria Dinulescu locuiește și lucrează în LA, iar scenarist la Hollywood este actorul Tudor Petruț, adică Șerban din „Liceenii".

„Cunosc cazul Monicăi Bârlădeanu, știm cu toții că a avut mare succes aici, cunosc cazul lui Tudor Petruț, care trăiește visul american, social vorbind, adică are o viață foarte împlinită iar în ultima perioadă a avut și succes în cariera lui artistică, atât ca actor, cât și ca scenarist”, explică Alina Grigore.

Nae Caranfil a ales sa primească sistemul american la el acasă. Și-a găsit un producător de peste Ocean pentru cel mai recent film la care lucrează, „Closer to the Moon". „Filmul l-am scris în ideea că va fi făcut în România cu actori români. Fiind un film scump, era important să gasesc un co-producător străin și o sursă de finanțare străină. CNC-ul singur nu ar fi putut acoperi costurile acestui film", explică Nae Caranfil.

Dincolo de bani, de zgârie-nori, de faima visată, dincolo de popcorn și hot dog, dincolo de dive, covoare roșii, star factory și glam, America înseamnă mult mai mult pentru cineaștii noștri. Este locul în care ar putea să facă filmul pentru care în România ar trebui să se chinuie ani în șir ca să obțină o finanțare amărâtă. Și, mai mult, America este promisiunea unui sistem de lucru profesionist, care la noi rămâne încă la nivel de utopie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri