BONTON. Radu Paraschivescu: Mă încăpăţânez să cred că există o legătură între felul cum gândeşti şi felul cum vorbeşti
Dana Gonț: Jurnalist, scriitor, traducător şi apărător îndârjit, aş spune, al limbii române! De ce este nevoie de o pastilă de gramatică servită la televizor?
Radu Paraschivescu: Eu mă încăpăţânez să cred că există o legătură între felul cum gândeşti şi felul cum vorbeşti! Şi am această convingere, pe care la un moment dat pot să o şi demonstrez, că un om care vorbeşte şleampăt, gândeşte şleampăt! Sau gândeşte încurcat, sau nu reuşeşte să îşi facă lumină!
Radu Paraschivescu: Mi s-a mai pus o întrebare, şi anume: de ce mai contează felul în care vorbim, câtă vreme mesajul ajunge acolo unde trebuie să ajungă, la destinaţie! Pentru bunul motiv că făcând abstracţie de felul cum vorbim şi de felul în care scriem, punem între paranteze noţiunea de stil. Pentru că există un stil nu doar în vestimentaţie, nu doar în modă, ci şi în exprimare! Literatura se bazează pe stil, între altele!
Radu Paraschivescu: Este nevoie de reguli! O spune un om care nu iubeşte regulile! Dar care, câteodată, le recunoaşte necesitatea! În momentul în care într-o limbă, română sau altă limbă, nu se mai respectă regulile, se încalcă, fiecare vine cu o contribuţie proprie pe care nu o validează printr-un organ sau organism abilitat, atunci se ajunge într-un soi de balamuc al limbii şi se ajunge la confuzii primejdioase. Adică vom confunda nevasta, cu nevăstuica! Fiecare cuvânt va dobândi sensuri noi, în funcţie de practicantul care îl foloseşte! Şi de asta, cred eu, mai e nevoie de un om care, din când în când, să spună: măi, cam aşa ar trebui!
Dana Gonț: Eşti unul dintre primii "analişti" ai nesimţirii româneşti, dacă putem să spunem aşa! Ai scris „Ghidul nesimţitului" în urmă cu zece ani. Cum au evoluat lucrurile de atunci, dacă putem vorbi despre o evoluţie?
Radu Paraschivescu: Cred că situaţia e cam la fel! De aici şi rostul destul de mic pe care-l au asemenea cărţi. Înainte de „Ghidul nesimţitului:" a existat o carte mult mai serioasă, „Codul bunelor maniere astăzi”, care are o viaţă de douăzeci şi ceva de ani. Sunt sute de mii de exemplare vândute. Şi nu-mi face impresia că există sute de mii de români mai manieraţi decât în urmă cu 20 de ani. Cred că în ceea ce priveşte manierele şi curtoazia şi vorbitul la do de jos suntem exact în locul în care suntem şi în ceea ce priveşte exprimarea corectă. Şi vorbirea bună a limbii române! Lasă că se poate şi aşa, lasă că nu contează! Ei, ce contează dacă intri tu în faţa femeii? Ei ce contează dacă tu stai pe scaun şi femeia cu paporniţă sau fără? Ajunge la destinaţie? Da! Eşti şi tu plătitor de bilet, şi ea plătitor de bilet? Da! Au vrut egalitate în anii 70? Au vrut! Atunci să pătimească! Bunele maniere rămân undeva... unde era caligrafia în catalog! Undeva la coadă, aşa... Între muzică şi purtare! Purtarea era şi mai la coadă! Purtarea în catalog era ultima! Ultima! Asta s-ar putea să aibă legătură cu felul în care sunt privite manierele, astăzi!
Dana Gonț: Într-un articol despre tupeu, spuneai, citez, că poate nu-ţi aminteşti: „tupeistul te obligă să te freci la ochi şi să te minunezi cu voce tare sau în gând: nu se poate". Şi tot acolo, întemeiai o idee pe care care, poate şi noi, poate prea subtil, am tot încercat să o cultivăm, să o expunem aici, că acest tupeu este, de fapt, principiul scurtăturii. Şi nu este o simplă obrăznicie, este o continuare a corupţiei, a hoţiei, a unui stil care produce tragedii, până la urmă! Să subliniem încă o dată: care-i diferenţa între tupeu şi îndrăzneală, pentru că nu sunt acelaşi lucru!
Radu Paraschivescu: Îndrăzneala este unul dintre motoarele prin care noi înaintăm! Ideea zborului este o formă de îndrăzneală. A fost, la un moment dat, o erezie! Îndrăznelile de tipul ăsta trebuie să existe! Fără ele, noi am fi fost lângă reptile la ora asta! Tupeul, pe de altă parte, se leagă de impostură! Oamenii ăia simt că locul în care vor să se ducă nu e locul lor! Cu toate acestea, şi-l fac al lor! Cum? Poluând, minţind, practicând scurtăturile, cum spui, renunţând la criterii, arătând dispreţ sau indiferenţă pentru consecinţele nefaste ale imposturii. Pentru că una este un pictor impostor, care păcăleşte lumea cât o păcăleşte şi la un moment dat nu mai vinde! Şi alta este un medic impostor! Alta este un arhitect impostor! Alta este un funcţionar de primărie, impostor, care dă avize contra şpagă, sau care nu dă avize, deşi ar trebui să le dea. Impostorul, tupeistul, nu se gândeşte absolut deloc la consecinţele pe care ar putea să le producă!
Radu Paraschivescu: Sunt situaţii de neglijenţă revoltătoare, dublate de tupeu cu revenire, daca pot să spun aşa. Să nu uităm că unul dintre primarii foarte intens mediatizaţi în ultima vreme, şi-a pus, la un moment dat, un stropşor de cenuşă în cap, că a văzut că n-are încotro şi televiziunile sunt cu ochii pe el, după care s-a simţit colindat de gândul de a candida din nou. Instituţiile statului sunt pline de oameni la limita penalului, sau care au trecut, deja, de limita asta. Şi care vor în continuare deminităţi publice! Suntem ţara... Nu ştiu dacă suntem singura, dar suntem ţara în care anumiţi primari au candidat din închisoare! Şi au şi câştigat! Este o formă de cangrenă de care noi nu cred că ne dăm seama, acuma! Noi suntem tentaţi să râdem! Fără să ne dăm seama că aicea, de fapt, se ascunde o dramă! Că este vorba de o selecţie negativă şi de o complicitate enormă, a noastră. Ca nucleu civic. Ei... Şi atunci evident că tupeul trebuie citit în cheia asta! A unei îndrăzneli cu semn schimbat, care, de obicei, este indiferentă la consecinţe! Şi care ridică din umeri în faţa efectelor neplăcute sau catastrofale!
Dana Gonț: Eşti pasionat de fotbal, un domeniu în care eu sunt profan, trebuie să recunosc, dar nu trebuie să ştii prea multe, astfel încât să observi că este un domeniu care, în ultima vreme, este măcinat de scandaluri, în care orgoliile sunt foarte mari, chiar al agresivităţii, uneori! Cum se împacă politeţea de care dai dovadă de fiecare dată, decenţa pe care o promovezi, corectitudinea exprimării, cu această zonă?
Radu Paraschivescu: Se împacă foarte bine! Eu m-am agăţat de o vorbă a lui Radu Cosaşu: sportul este expresia fizică a culturii! Este alibiul perfect! Şi eu văd acolo, poate că asta-i explicaţia: eu într-un meci de fotbal nu văd doar un meci de fotbal! Nu, acolo mai sunt şi alte poveşti! Ne gândim că fotbalul a provocat un război. În Amerca de Sud, că n-avea unde. Ăla era spaţiul... Ne gândim că am avut un papă fotbalist! Ioan Paul al II-lea a fost portar. Albert Camus a fost portar, la Orleans, mi se pare... Şi atâţia şi atâţia. Vargas Llosa este membru de onoare în galeria lui Real Madrid! Este unul dintre primii socios, de acolo, de la Real. Şi, câteodată, mai dă lovitura de începere la meciuri!
Dana Gonț: Cât despre fair play?
Radu Paraschivescu: Şi aici, cred că fair-play-ul este o formă de respect faţă de tine, în primul rând! Şi fair play-ul ăla nu se simte când e mimat! Sunt oameni la care politeţea este naturală! Nu e ceva jucat, nu e ceva impus, nu e ceva scrâşnit... Îi simţi pe oamenii ăştia! Evident că nu fac rating! Nu vor face niciodată! Şi vor fi persiflaţi. Şi se va spune că un mileniu ca mileniul trei nu prea mai are timp pentru capricii, pentru fiţe, pentru goange, pentru mofturi de genul ăsta! Şi că fair-play-ul, de fapt, e doar o paranteză a reacţiei lor. Nu e aşa! Îi asigur că nu e aşa!
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
