Bob Dylan va primi medalia și diploma premiului Nobel pentru literatură sâmbătă sau duminică la Stockholm, a anunțat miercuri secretarul permanent al Academiei suedez, Sara Danius, potrivit Agerpres.
"Academia suedeză și Bob Dylan au fost de acord să se întâlnească în acest weekend'' la Stockholm, unde cântărețul american urmează să susțină un concert, a scris dna Danius pe blogul său, conform France Presse.
''Acest lucru se va face într-un mic comitet și în privat și nu va fi prezent niciun reprezentant al presei'', conform sursei citate.
Legendarul rocker urmează să ajungă la Stockholm pentru a susține două concerte, la 1 și 2 aprilie, iar la 9 aprilie va urca pe scenă în orașul Lund din sudul țării.
Bob Dylan a câștigat Premiul Nobel pentru Literatură în 2016 pentru "crearea unor noi expresii poetice în marea tradiție a muzicii americane".
Celebrul muzician a comunicat cu trei săptămâni înaintea ceremoniei de la Stockholm că nu va fi prezent la eveniment din cauza ''altor angajamente''. El a trimis totuși un discurs de mulțumire care a fost citit la banchetul dedicat acestor premii de ambasadoarea Statelor Unite în Suedia, Azita Rajis. Artistul s-a declarat "onorat" de primirea acestei distincții. "Dacă cineva mi-ar fi spus că am cea mai mică șansă de a câștiga premiul Nobel, m-aș fi gândit că șansele mele sunt la fel de mari ca acelea de a fi pe Lună", a scris americanul, primul autor-compozitor recompensat cu această distincție. "Nu o dată m-am întrebat: sunt cântecele mele literatură?", a subliniat Dylan, menționând că "nu are cuvinte" pentru a descrie onoarea ca numele său să figureze alături de cele ale unor scriitori cum ar fi Rudyard Kipling, Albert Camus sau Ernest Hemingway.
Decizia artistului american de a nu participa la ceremonie a fost mult timp dezbătută în Suedia, unde a fost văzută ca un vot de blam dat Academiei și Fundației Nobel.