Biserica din adâncuri

Data publicării:
biserica

Departe de agitaţie cotidiană, în adâncurile minei de sare de la Ocna Dej, minerii au săpat o biserică ce poartă hramul Sfintei Varvara, protectoarea ortacilor. Lăcaşul a început să prindă contur în anii 2000, după ce minerii şi-au dorit un loc al lor pentru rugăciune.

Cu ajutorul bunului Dumnezeu s-a amenajat acest spaţiu deosebit în Salina Ocna Dej la adâncimea de 81 de metri cu hranul Sfânta Varvara pentru a se aduce rugăciuni de binecuvântare pentru toţi minerii care lucrează în subteranul de la Ocna Dej,” spune Dan Mihai Toşa, preot.

Mircea Câmpan este unul dintre cei care au muncit la amenajarea bisericii. Acum are 63 de ani şi îşi aduce aminte cu nostalgie de anii petrecuţi în subteran.

Am început lucrările în primăvara lui 2000 şi în iarnă, de Varvara, s-au finalizat şi s-a făcut sfinţenia. După ce am terminat în brut lucrările ni s-a părut că arată foarte simplu. Noi nu eram pregătiţi să facem ceva deosebit pentru că eram oameni simpli care făcusem munca necesară exploatării.

Şi m-am apucat să fac ceva lucrări pe lângă vitralii care erau foarte frumos făcute, de la o firmă din Cluj, am făcut ceva stâlpi, un fel de sfeşnice,” povestește Mircea Câmpan, fost miner.

Altarul este din lemn. La fel şi băncuţele, pe care enoriaşii se pot ruga în tihnă. De pe pereţii salinei îngeri şi sfinţi veghează ruga celor ce trec pragul lăcaşului de cult.

Şapte ani a trudit Mircea Câmpan la înfrumuseţarea interiorului bisericii, dar efortul său a fost răsplătit de miile de turişti care au admirat ineditul lăcaş din inima salinei. În biserica din adâncuri sunt oficiate slujbe religioase doar o dată pe lună, dar şi de ziua Sfintei Varvara, în data de 4 decembrie.

O dată pe lună în ziua de luni a fiecărei luni cobor împreună cu colegul slujitor şi oficiem de la ora 9 acatistul Sfintei Varvara, iar de la ora 10 Sfântă Liturghie. Aducem rugăciuni pentru toţi cei care lucrează aici,” spune Dan Mihai Toşa, preot.

Accesul în lăcaşul de cult din inima pământului e momentan restricţionat, din cauza exploatării unei galerii ce trece chiar pe sub biserică. La finalul verii, lucrările ar trebui să fie gata, însă, iar bisericuţa din adâncuri ar putea reintra, în septembrie, în circuitul turistic.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Candidatul de extremă dreapta, George Simion, ar putea ajunge la putere, scrie...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Cine poate încasa ultima pensie în caz de deces? Cine ia pensie de urmaș și până la ce vârstă?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un animal misterios, cu aspect „ciudat”, depistat în parcul West Virginia. Locuitorii sunt nedumeriți: „Cum a...
Film Now
Hugh Grant, mărturisiri neașteptate despre personajul său din „Notting Hill”. Starul face dezvăluiri inedite...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”