Bacşiş, ciubuc, peşcheş, plocon - gestul care face înconjurul lumii. Cât lăsăm peste nota de plată?

Este acea sumă de bani pe care, cel puţin teoretic, o oferim pentru diferite servicii atunci când suntem mulţumiţi. Cel puţin teoretic, bacşişul pe care îl oferim taximetriştilor care ne transportă şi chelnerilor care ne servesc ar trebui oferit de bună voie şi nesilit de nimeni. Numai că, în România, „ne simţim” să lăsăm „ceva”, chiar dacă nu avem tragere de inimă să plătim nici măcar nota.

În Statele Unite ale Americii bacşisul este legal şi impozabil. La restaurant, este introdus pe nota de plată doar dacă este vorba de un număr mare de persoane la masă sau dacă localul este de lux. Însă toată lumea lasă întotdeauna ceva peste sumă, de regulă 15-20%, chiar dacă serviciul nu a fost de calitate, spune americanul John Allina, intervievat la „Bonton”.

Bahşişul otoman şi kila cea mai mică

Poate că expresia românească „a arunca cu banii” arată că românii au dare de mână, gata oricând să răsplătească pe oricine, chiar dacă nu merită. În realitate, ideea bacşişului a pornit de la arabi, care dădeau un avans lucrătorilor din diverse branşe pentru a munci mai bine sau o recompensă după ce munca era terminată. La noi, bacşişul a ajuns pe filieră turcească. Dar atunci când Ţările Române plăteau bir otomanilor, scopul „bahşişului” era altul, povesteşte istoricul Georgeta Filitti.

„Este o conotaţie mai substanţială a bacşişului în spaţiul românesc. În momentul în care dependenţa noastră faţă de turci era foarte accentuată, oamenii aceştia veneau să ridice diversele obligaţii la care noi eram îndatoraţi. Sunt mai multe instrumente de măsurat: este kila de Constantinopol, este kila de Brăila, dar mai este şi kila care se foloseşte la Bucureşti”, explică istoricul. Diferenţa între acestea fiind foarte mare, plătitorul dădea turcului un bacşiş, iar turcul calcula obligaţia faţă de Poartă după kila cea mai mică.

Bacşiş la bacşiş

Bacşişul s-a adaptat vremurilor, iar procentul plătit de obicei peste nota de plată este cuprins între 10% şi 20%. Pentru că„aşa se face”. Dar aceste calcule simple riscă să fie date peste cap odată cu propunerea ca bacşişul să fie inclus în nota de plată. Darnici din fire, românii ar lăsa poate în această situaţie bacşiş la bacşiş...

Cătălin Velea, expert Horeca, detaliază: „Propunerea sună în felul următor: fiecare proprietar de restaurant va putea să îşi aleagă ce nivel de service charge va putea pune pe nota de plată. Propunerea era ca într-o plajă de la 1-15% să ne organizăm fiecare entitate în funcţie de locaţie, de nivelul serviciilor. (...) Este un cost suplimentar pentru consumator. Dar consider că acest venit suplimentar va ridica vădit nivelul serviciilor înacest domeniu. Este clar că atunci când într-o branşă ştii că mergând la serviciu o să câştigi bani mai mulţi, majoritatea tinerilor îşi vor dori să ia meseria asta ca pe o profesie.”

Însă cei care lucrează în domeniu spun că propunerea ar duce la scăderea numărului de clienţi şi la creşterea notei de plată, pentru că „la final clientul se va trezi că ieriplătea 10 lei pentru o consumaţie într-un restaurant iar de mâine va plăti 11 sau 12 lei”, crede Cătălin Mahu, proprietar de lanţ de restaurante.

De cealaltă parte a baricadei, nici clienţii nu văd cu ochi buni o asemenea idee. Aparent, când vine vorba să fie obligaţi să lase o „mică atenţie”, se simt constrânşi. Liberul arbitru îşi cere drepturile. „Stau şi mă gândesc: în cazul în care serviciul nu este în regulă, ce faci cu bacşişul ăla care este deja în nota de plată?”, se întreabă Alin Roşu, client ocazional de restaurant.

Impozitul pe bacşiş

Paul lucrează ca ospătar într-un pub din centrul vechi al Bucureştiului. 50% din venitul său lunar provine din ce lasă clienţii peste notă. Cu o lege a bacşişului pusă în aplicare, bugetul lui ar avea de suferit.

„Părerea mea este că o să ne scadă nouă un pic bănuţii pentru că noi 10% oricum îi avem şi cred că persoana, în momentul în care o să fie obligată să-i plătească, n-o să mai plătească în plus”, spune Paul, care dă şi o medie a „tip”-ului obţinut într-o seară: 70-90 de lei, în funcţie de fluxul de clienţi.

Mapamond: Între 5% şi 35% peste notă

În lume, cultura bacşişului diferă de la ţară la ţară. Dacă în majoritatea lăsăm între 5 şi 20% din valoarea totală a notei de plată ca „tip”, în statele arabe, acesta variază de la 5 la 35% din valoarea serviciilor.

Ţări în care bacşisul se pune pe nota de plată, dar e cuviincios să mai laşi şi peste: Italia, Elveţia, Columbia, Egipt, Bolivia.

Ţări în care bacşişul este inclus în notă şi nu se aşteaptă nimic în plus: Argentina, Franţa, Brazilia.

Ţări în care nu se lasă bacşiş: Finlanda, Danemarca, Japonia, Noua Zeelandă, China.

Ţări în care clientul lasă între 10 şi 20% din nota de plată: Germania, Marea Britanie, Cehia, Croaţia, Canada, Turcia, Grecia, Spania, Rusia, Statele Unite ale Americii etc.

Când şi cât oferim ceva în plus peste nota de plată. Concluzii

O regulă nescrisă este de 10% „şi cred că este absolut rezonabil”, este părerea istoricului Georgeta Filitti. „Pentru că, vedeţi, în virtutea acestui bacşiş care nu are numai acel moment de încântare reciprocă, când dau şi când primesc mai e ceva: cel care primeşte înţelege foarte bine că dacă serviciul lui e lamentabil astăzi, mâine sau poimâine riscă să fie dat afară. Şi atunci, dacă vreţi, acest bacşiş este si un stimulent in futurum.”

Un bacşiş ar trebui să reflecte calitatea unui serviciu şi modul amabil şi politicos în care a fost făcut. În România însă, el „se subînţelege”. În plus, „răsplata” se oferă şi în contexte ilegale, adică în relaţia cu funcţionarii publici. Noi îi spunem „atenţie”, legea o cataloghează drept mită. Tot ce trebuie să ştim este să facem diferenţa între a răsplăti buna purtare şi a cumpăra amabilitatea.