Turiştii vor putea viziona mai bine de 40 de filme documentare şi de ficţiune. Pe lângă proiecţiile în Cetate, vor mai avea loc prezentări de carte, concerte cu prime audiţii şi expoziții.
La ediția din acest an, temele abordate se referă, printre altele, la evenimentele care au marcat anul 1968, asasinarea lui John F. Kennedy si împlinirea a 30 de ani de la moartea marelui actor Amza Pellea.
Festivalul se află la ediția a cincea și este unicul eveniment cu acest profil din sud-estul Europei. Evenimentul contribuie an de an la impunerea oraşului Râșnov drept capitală a filmului istoric în România, cetatea Râșnov fiind locul în care s-a filmat o mare parte din filmele cu temă istorică ale cinematografiei românești. Festivalul ţine până pe 11 august.