130 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu

Data actualizării: Data publicării:
mihai-eminescu-portret

În data de 15 iunie 1889, acum 130 de ani, a murit poetul Mihai Eminescu. Născut Mihail Eminovici, poetul este considerat cel mai important reprezentant al literaturii romantice din România.

Data şi locul naşterii lui Mihai Eminescu au fost acceptate ca fiind pe 15 ianuarie 1850, în Botoşani, deşi informaţiile privind acest subiect variază.

Eminovici Mihai era cel de-al şaptelea din cei unsprezece copii ai unui mic boier, Gheorghe Eminovici, şi ai Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu.

Debutul literar al lui Mihai Eminescu

A debutat literar în 1866, în revista Familia a lui Iosif Vulcan, iar, convins de acesta, Eminovici a devenit Mihai Eminescu şi sub acest nume a trăit şi a scris literatură şi a lucrat ca jurnalist.

Din 1866 şi până în 1869, a călătorit prin Transilvania până în Bucureşti, prilej cu care a cunoscut realitatea românească, cu oameni şi obiceiuri.

În 1867, s-a angajat ca sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiale, ulterior devenind sufleor şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti, unde l-a cunoscut pe I. L. Caragiale. Cu această trupă a mers în turnee, continuând să publice poezie şi proză şi să facă traduceri. În 1968 începea proiectul de roman "Geniu Pustiu".

Între 1869 şi 1872 a fost student la Viena, mai precis "auditor extraordinar" la facultăţile de filosofie şi drept. Aici se va împrieteni cu Ioan Slavici şi o va cunoaşte pe Veronica Micle. Totodată, a început să colaboreze la publicaţia Convorbiri literare. Între anii 1872 şi 1874 a fost student "extraordinar" la filosofie, la Berlin, cu o bursă acordată de cenaclul Junimea, dar nu s-a prezentat la examene.

În septembrie 1874 era numit director al Bibliotecii Centrale din Iaşi, iar Eminescu preda şi logică, la Institutul academic, în locul lui A. D. Xenopol.

În 1875, rămas fără slujbă, Eminescu a primit postul de corector şi redactor al părţii neoficiale la Curierul de laşi, unde numeroase rubrici erau realizate de el fără semnătură. A frecventat cu regularitate şedinţele Junimii, unde l-a introdus şi pe Ion Creangă. Tot în această perioadă s-a îndrăgostit de Veronica Micle.

În 1877, era invitat să intre în redacţia ziarului Timpul, iar Eminescu a părăsit Iaşiul şi a venit la Bucureşti, unde s-a dedicat gazetăriei. În 1880 era redactor-şef al publicaţiei. Din această perioadă datează unele dintre marile lui poeme, precum "Scrisorile" şi "Luceafărul".

Pe 6 august 1879 a murit Ştefan Micle, iar văduva acestuia, Veronica, a venit la Bucureşti, şi-au făcut planuri de căsătorie, la care poetul a renunţat în anul următor.

În ianuarie 1883, Eminescu a fost internat pentru o vreme în spital, cu diagnosticul de "manie acută", starea sănătăţii lui fiind precară de foarte mulţi ani. Potrivit mai multor specialişti, printre care şi criticului Nicolae Manolescu, Eminescu suferea de psihoză maniaco-depresivă. În toamna anului 1883, Eminescu era trimis la un sanatoriu din Viena. În primăvara anului următor, Eminescu s-a întors la Iaşi, dar în noiembrie era internat în Spitalul Sfântul Spiridon din oraş.

De ce a murit Mihai Eminescu

Mihai Eminescu a murit pe 15 iunie 1889, în sanatoriul doctorului Şuţu din strada Plantelor din Bucureşti, unde oscilase, tragic, între perioade de aparentă sănătate şi episoade de revenire a bolii.

În 1948 era ales, post-mortem, membru al Academiei Române.

Citește și De ce a murit Mihai Eminescu? Răspunsul a 12 dintre cei mai importanți medici români

Mihai Eminescu, în Cartea Recordurilor

Creaţia literară a lui Mihai Eminescu este una vastă, impresionantă, cuprinzând de la poezie la traduceri din limbi străine, piese de teatru, încercări beletristice. Aparţinând unui romantism literar relativ întârziat, opera sa poetică a fost influenţată şi de marile sisteme filosofice ale epocii sale, de filosofia antică, de marile sisteme de gândire ale romantismului, dar şi de teoriile lui Arthur Schopenhauer şi Immanuel Kant.

Ca un element insolit, potrivit World Records Academy, "Luceafărul" lui Mihai Eminescu este cel mai lung poem de dragoste. "Poemul poate fi simplu descris (pentru generaţia YouTube de astăzi...) drept o combinaţie între "Pe aripile vântului/ Gone with the Wind" (dramă romantică), "Star Trek" (conţine divertisment SF) şi "Love Story" (poemul este unul dintre cele mai romantice şi se încheie cu o dramă) - toate amestecate, ceea ce înseamnă că este un poem romantic, dar şi unul modern, al mileniului al treilea", notează cei de la WRA.

Sursa: Mediafax

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
bile loto
Rezultate LOTO - Joi, 21 noiembrie 2024. Numerele extrase și premiile puse în joc de Loteria Română
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...