13 milioane de cărţi, tezaurul Bibliotecii Naţionale a României. Hârtie, pergament, frunze de palmier şi cerneală de aur, o colecţie uriaşă de documente rare
Biblioteca Naţională reprezintă cea mai mare investiţie în domeniul culturii, după anul 1989. Gestionează patrimoniul scris al României şi are în colecţiile sale unele dintre cele mai valoroase manuscrise din întreaga lume, scrise în totalitate cu cerneală de aur.
13 milioane de unităţi bibliografice. 130 de milioane de euro investiţie în noul sediu. O suprafaţă construită de 15.000 de metri pătraţi, adică o treime din Casa Poporului. O colecţie uriaşă de documente rare, unele dintre ele vechi de peste 1200 de ani. Pe scurt, Biblioteca Naţională a României.
Din punct de vedere documentar, instituţia se situează în primele zece biblioteci naţionale din Europa. „Suntem imediat după ţările foste imperii, ceea ce e un loc meritoriu. Cunoaştem toţi British Library, Biblioteca Naţională a Franţei, Biblioteca Austriei, deci tot fost imperiu, biblioteca Turciei, biblioteca Rusiei. Şi noi avem un loc în primii zece, poziţia şapte-opt”, spune Elena Tîrziman, directoarea Bibliotecii Naţionale a României.
Biblioteca Naţională gestionează fondul de carte curentă al ţării, dar şi colecţii speciale: un adevărat tezaur, în care se găsesc 350.000 de documente, cărţi vechi, rare, dintre care 40.000 sunt manuscrise.
„Pentru unii par cărţi vechi care nu mai trebuie, dar nu, nu e aşa! Ele te învaţă despre trecutul tău, îţi spun ceva despre... îţi vorbesc!”, spune Anca Andreescu, şefa Departamentului „Colecţii Speciale”.
Instituţia se mai ocupă cu restaurarea manuscriselor, cu monitorizarea publicaţiilor străine care fac referire la România, dar şi cu atribuirea de ISBN-uri şi de CIP-uri către edituri, elemente obligatorii pentru publicarea cărţilor.
„Codul genetic al unei naţiuni. Asta e o bibliotecă naţională. Suntem responsabili de patrimoniul scris, ce a creat intelectual poporul român. Promovăm cultura şi civilizaţia românească. Ăsta e punctul nostru forte!”, adaugă Elena Tîrziman.
Cum a influenţat istoria Biblioteca Naţională, dar şi care sunt poveştile celor care timp de zeci de ani au îngrijit cu eforturi supraomeneşti, tezaurul uriaş al culturii române:
Constantin Brâncoveanu, vizionarul
Puţină lume ştie însă că Biblioteca Naţională are o istorie inedită de peste 300 de ani. Începuturile sale sunt legate de perioada domniei lui Constantin Brâncoveanu. Lui i se datorează primul depozit legal de carte din spaţiul românesc, cu peste 8000 de documente, înfiinţat la Mănăstirea Sfântul Sava - astăzi, Universitatea din Bucureşti.
„A instituit un decret domnesc prin care tot ce se tipărea în Ţara Românească obligatoriu trebuia depus la Biblioteca Naţională la care avea accesul românul de atunci”, explică directoarea instituţiei.
În anul 1836, la Mănăstirea Sfântul Sava - transformată ulterior în colegiu - este înfiinţată prima Bibliotecă Naţională a românilor.
54 de ani fără o Bibliotecă Naţională
„După Unirea din 1859, au început să fie adunate publicaţii şi din celelalte provincii româneşti. S-a dezvoltat, a fost un număr considerabil de volume care erau patrimoniale. Totul până în 1901, când a apărut Academia Română”,spune Elena Tîrziman.
În 1901, politicienii au desfiinţat prin lege Biblioteca Naţională şi au mutat depozitul legal de carte în patrimoniul Academiei Române. Apoi, vreme de 54 de ani, până la preluarea puterii de către comunişti, România nu a avut o Bibliotecă Naţională.
În 1955, în timpului regimului Gheorghe Gheorghiu Dej, printr-o hotărâre a consiliului de miniştri a fost reînfiinţată Biblioteca Naţională. Sediul bibliotecii a fost mutat într-un spaţiu inedit - cel al Palatului Justiţiei din Bucureşti.
Arestaţi între cărţi şi cărţi arestate
George Aron are 78 de ani şi este cel mai longeviv angajat al Bibliotecii Naţionale. Mărturiseşte că, de multe ori, pe culoarele Tribunalului, angajaţii bibliotecii dădeau nas în nas cu persoanele arestate care îşi aşteptau sentinţa.
„Când nu aveam ce să fac, intram într-o sală de şedinţe, în Tribunal. Ce vedeam acolo! Procese... Veneau câte unii, când îi vedeai vărgaţi aşa, şi îţi cereau câte o ţigară”, îşi aminteşte el.
Timp de 56 de ani, George Aron a lucrat ca electrician la Biblioteca Naţională. Îşi aminteşte cum, în 1957, comuniştii au mutat sediul Bibliotecii la fostul Palat al Bursei, din strada Ion Ghica. În acele vremuri, a fost printre puţinii angajaţi care aveau acces în depozitul interzis cititorilor de rând.
„Exista o sală care-şi spunea Secret, avea şi depozit. Acolo nu aveau voie decât ori securiştii, ori cei de la sectoarele de partid, ori de la minister, fiindcă erau cărţi interzise”, spune el.
După modelul sovietic, comuniştii practicau cenzura şi impuneau modelul literar specific Realismului socialist.
„Tot ce numim noi acum ca principiu UNESCO, un acces universal la cunoaştere, atunci era doar declarativ. Nu se întâmpla şi în mod real. Un scriitor care pleca şi nu se mai întorcea în ţară era automat un scriitor interzis. (...) Şi de fapt însemna o decupare din fondul de carte curentă a cărţilor care aveau un acces interzis sau controlat”, explică Elena Tîrziman.
În centrul Victoriei Socialismului
Comuniştii au realizat primul proiect de construcţie al unui sediu pentru Biblioteca Naţională în 1971, iar lucrările la actualul amplasament al instituţiei au început în 1986. Preşedintele Nicolae Ceauşescu, atins de megalomanie, îşi dorea ca edificiul să fie inclus în ansamblul urbanistic Victoria Socialismului, care conecta, pe o lungime de 3,5 km, trei obiective de mari dimensiuni: Palatul Parlamentului, Biblioteca Naţională şi Sala Radio.
S-a vehiculat că Ceauşescu ar fi garantat o parte din datoria externă a ţării, de peste 10 miliarde de dolari, cu cel mai valoros manuscris al bibliotecii: Codex Aureus. Codex-ul este păstrat în prezent la filiala Batthyaneum, din Cetatea Alba Iulia.
„Codex Aureus e făcut pe pergament, pergament făcut din piele de viţel nefătat, sacrificat, ca să fie foarte fin”, spune George Aron.
Codex Aureus este unul dintre cele mai valoroase documente medievale din întreaga lume. Datează din anul 810 şi este un fragment de evangheliar latin, scris integral cu cerneală de aur.
Înainte de anul 1989, o mare parte din fondul de carte curentă al Bibliotecii Naţionale era constituit din cărţi de propagandă. „Era foarte multă carte de limba rusă. Erau şi traduceri, dar majoritatea erau netraduse. Erau rafturile pline... cine se uita la ele?” mai spune fostul angajat.
Minus 756 de angajaţi
Cu mari eforturi, angajaţii bibliotecii reuşesc să ţină pe picioare una dintre cele mai importante instituţii culturale ale ţării. În prezent, tezaurul de cărţi şi documente al Bibliotecii Naţionale este gestionat de 239 de persoane.
„Din păcate, numărul celor care lucrează aici este undeva la coada bibliotecilor naţionale din Europa”, spune Tabita Chiriţă, şef al Departamentului de Cercetare şi Dezvoltare.
„Noi ar trebui să fim 995. Aşa a ieşit prin indicatorul de ţară, la care statul român putea să adauge”, confirmă Elena Tîrziman.
Din cauza lipsei de personal, instituţia se confruntă cu probleme de funcţionare. „Funcţionează greu, funcţionează cu ore peste program. După ce ne-am mutat în noul sediu şi unde lucrurile sunt mult mai grele, spaţii mai mari, cer mai mult efort. Simţim că am ajuns cumva la limită. Sperăm să se înţeleagă lucrul ăsta”, spune Tabita Chiriţă.
Pentru cei mai mulţi dintre angajaţi, Biblioteca Naţională a devenit o a doua casă. Mihaela Manolache lucrează în cadrul instituţiei din anul 1990. A fost custode la o sală de lectură, apoi a urmat cursuri de specializare în domeniu, iar din 2009 lucrează la departamentul „Colecţii Speciale”. „Pentru mine BnaR înseamnă tot. Tot. Adică aici am crescut practic, am văzut colegi plecând, am văzut colegi venind. Aici am crescut, aici e viaţa mea”, spune ea.
Departamentul „Colecţii Speciale”. Hârtie, pergament, frunze de palmier
Departamentul „Colecţii Speciale” cuprinde carte veche şi rară, românească şi străină, manuscrise, stampe, documente de arhivă istorică, periodice româneşti şi vechi. Echipa DIGICULT a intrat în depozit şi a filmat unele dintre cele mai valoroase publicaţii, documente şi manuscrise din arhiva Bibliotecii Naţionale.
„Manuscrise sunt în jur de 40 000 de documente, variate ca formă, în mai multe limbi, variază şi ca tip de suport, pe pergament, pe hârtie, avem chiar şi pe frunze de palmier”, spune Anca Andreescu.
Aici sunt arhivate şi periodicele apărute în spaţiul românesc între anii 1829 şi 1950: ziare, reviste, anuare, almanahuri şi calendare: „Porunca vremii, Adevărul, Universul, Timpul. Reviste din perioada ante şi interbelică. Bilete de papagal a lui Tudor Arghezi, Curierul de Ambe sexe - care-l avea ca redactor pe Ion Heliade Rădulescu, mai avem prima revistă de arhivistică – Hrisovul”, enumeră şefa departamentului „Colecţii Speciale”.
Centrul de Patologie şi Restaurare a Documentelor
Cum sunt păstrate însă în stare optimă manuscrisele şi documentele vechi de sute de ani? Din 2008, Biblioteca Naţională are propriul Centru de Patologie şi Restaurare a Documentelor. Oamenii de aici au ca principale sarcini realizarea de investigaţii fizico-chimice şi biologice pe documente sau cărţi de patrimoniu, dar mai ales conservarea şi restaurarea acestora.
„Durata unei restaurări pe un volum de câteva sute de file cu foarte multe degradări, unde se aplică diverse metodologii pentru salvarea filelor şi per ansamblu a corpului cărţii, poate dura şi în jur de un an de zile”, explică şefa departamentului, Maria Nesfântu.
„Este obligatoriu să avem fotografii martor înainte de restaurare, pe urmă se vor face fotografii martor pe parcursul restaurării, în etape intermediare ale procesului, iar la final vor fi făcute fotografiile finale ale obiectului restaurat”, adaugă specialista.
Printre cele mai valoroase lucrări restaurate în cadrul centrului se află o Biblie apărută în anul 1748, la Veneţia, „Octoihu şi slujbile sfinţilor de obşte”, „Mystirio sau Sacrament”, creată acum aproape 400 de ani.
Condiţiile de lucru într-un astfel de centru trebuie să respecte întocmai anumite norme. „Temperatura optimă pentru cărţi se situează între 18 şi 22 de grade, iar umiditatea - între 50-60”, explică restauratoarea Marinela Lisandru.
Restaurarea documentelor presupune migală, precizie, cunoştinţe solide în domeniu, dar, înainte de orice, multă pasiune, spun experţii restauratori.
În urmă cu un an, Oana Păcurariu, angajat în cadrul centrului, a început să lucreze la restaurarea celor 800 de file ale unei culegeri de legi tipărite la Târgovişte în 1652, în timpul domniei lui Matei Basarab.
„În momentul intrării în laborator, prezenta numeroase deteriorări fizico-chimice şi biologice, cu afectarea aspectului şi structurii hârtiei suport”, spune ea.
În cei aproape 20 de ani de când lucrează la Biblioteca Naţională ca expert restaurator, Nicoletei Oprică i-au trecut prin mâini sute de manuscrise şi documente de patrimoniu: „Am în faţă un document de la 1630. La Iaşi a fost găsit, era într-o stare foarte fragilă. Practic, era bucăţele. Este un document al lui Vasile Lupu”, arată ea.
Una dintre cele mai mari provocări o constituie însă restaurarea unui Incunabul, adică un exemplar dintr-o carte tipărită înainte de anul 1500, în primii ani ai introducerii tiparului.
Cristian Bedivan este grafician, sculptor şi expert restaurator în lemn şi metal. În momentul de faţă, restaurează prima carte din cele patru ale unei Biblii ce datează din anul 1480. „E ca o cutie a Pandorei: înăuntru e informaţia, o desfaci, intră-n creier sau nu intră. Dar restauratorul nu are voie să intervină grăbit”, spune el.
Experţi restauratori, bibliotecari dedicaţi trup şi suflet cărţii, oameni care au asigurat supravieţuirea Bibliotecii Naţionale, sunt doar câţiva dintre cei care au înţeles că Patrimoniul este nucleul unei culturi.
DIGICULT
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
