O lume nebănuită, rătăcită printre restaurantele Centrului Vechi. Ce se află în fosta casă a familiei Dalles
O clădire din Centrul Vechi al Bucureştiului, care a fost proprietatea familiei Dalles, dărâmă părerea cum că Lipscani înseamnă doar gălăgie şi terase. În Centrul Vechi a fost înfiinţat Muzeul Micul Paris, dupa o iniţiativă care-i aparţine maestrului fotograf Eugen Ciocan. Modă, accesorii, mobilier, obiecte de uz casnic, toate amintesc de perioada de glorie a orașului care respira franţuzeşte.
Aceeaşi stradă, două lumi diferite. Este centrul istoric al Bucureştiului, unde, printre terase şi cluburi, a apărut un muzeu... din altă epocă. Maestrul fotograf Eugen Ciocan, singurul din Europa care mai colorează fotografiile manual, a reconstruit, prin forţe proprii, o mică parte a Micului Paris.
Eugen Ciocan - regizor, fotograf: „Mi-am dat seama că aşa, în regimul ăsta ritualic şi de frumuseţe, se trăia odinioară, în câmp deschis, în stradă. În epoca când manierele, stilistica, obiceiurile de viaţă, limba, lecturile veneau de la Paris. Şi mi-am dat seama că totuşi identitatea asta pe care o avea Bucureştiul, acest supranume pe care-l avea, Micul Paris, cu această sintagmă nu facem nimic astăzi. E totuşi o referinţă onorabilă sau mai mult de onorabilă, e totuşi momentul de glorie al Bucureştiului. Și mai demult m-am gândit la chestia asta: domnule, dacă nimeni nu face nimic cu o valoare, hai să nu mai aştept să facă alţii. Hai să fac eu. Deşi mi s-au înmuiat genunchii când am intrat aici, că era totul o dărăpănătură şi un linoleum jupuit pe jos, mi s-au înmuiat genunchii pentru că ştiam ce am în cont şi ca om care a mai decorat case, şi eu, şi soţia mea, scenograful Irina Solomon, ne-am dat seama că va fi un efort”.
Eugen Ciocan este regizor, fotograf, fost om de televiziune și se pricepe şi la decoruri. A reuşit să recreeze în clădirea care i-a aparţinut familiei Dalles, una dintre cele mai înstărite familii de la final de secol XIX, atmosfera aproape pierdută din Belle Epoque. A transformat întreaga casă într-un univers al eleganţei şi bunului gust.
Salonul oriental
„Eu cred, sincer, că noi, românii, avem o vocaţie cam bizantină în noi, aşa că am făcut un salon oriental şi un salon franţuzesc. Cu stucaturi de la Teatrul Maria Filotti din Brăila, stilul maur, cu acest univers de obiecte din zările Orientului, e un fel de reconciliere a marelui Orient”, explică Eugen Ciocan.
Salonul franţuzesc
„Şi Salonul franţuzesc. La Micul Paris ce poate fi mai important decât salonul în maniera fraţuzească, cu stucaturi de ipsos patinate din mânuţa noastră, cu o splendidă oglindă rococo - este o piesă de muzeu, este o realizare pe care nu ai cum să o mai ai astăzi nici dacă ai toţi banii din lume”, spune Eugen.
Maestrul fotograf nu s-a gândit la câştiguri financiare atunci când a decis să investească într-un loc desprins parcă din alte timpuri. Din contră, nu a impus nicio taxă de vizitare.
Eugen Ciocan: „Câştigul este că nu-mi dedic finalul vieţii înmulţirii banilor. Nu ştiu dacă sesizaţi, dar suntem confiscaţi şi înmulţim banii fără să ne putem opri din acest comportament monomanic. Sunt nişte bani pe care i-am băgat, într-adevăr, dar în primul rând e sufletul şi munca noastră. Cum noi suntem decoratori şi mai facem case, avem chiverniseala să facem din puţin lucruri spectaculoase. Dar eu cred că dacă-mi luam vreo cinci jeep-uri, cât am băgat în decorul ăsta, nu eram mai bogat. Şi nici mai mulţumit”.
Fotocabinetul lui Eugen Ciocan există în Bucureşti de 18 ani. Timp în care lucrurile bunicilor, uitate prin cufere, şi-au găsit, fiecare, o utilitate. Astfel că ideea înfiinţării unui muzeu al Micului Paris a venit în mod natural. Obiectele sunt moştenite din familie sau donate de Raluca Partenie, o colecţionară de pălării vechi.
Eugen Ciocan - regizor, fotograf: „Sunt o mulţime de obiecte, de la aceste accesorii vestimentare autentice din epocă venite de la Paris şi cumpărate din România, deci lucruri care au fost purtate în aceste locuri şi care au rămas în cuferele bunicilor până în zilele noastre, până la obiecte sau evocări din epocă. O trusă de toaletă bărbătească intactă, de pildă, o maşină de cusut Singer care făcea parte din cotidianul din fiecare casă, în fiecare casă se realizau confecţii vestimentare. Moda, după revistele pariziene care intrau aici, era în mare măsură refăcută şi în casa fiecăruia. E un microcosmos, îndrăznesc să spun, complet, el urmează să fie ajutat de fotografii de context, explicative şi mai multe lucruri şi muzeul va intra într-o fază a doua în care omul va ieşi de aici îmbogăţit cu informaţii pe care nu le găseşte în altă parte”.
Raluca Partenie - colecţionar pălării vechi: „Suntem oameni atraşi probabil de aceleaşi valori , pentru că noi colecţionăm obiecte, de fapt noi iubim anumite valori, nu neapărat obiecte şi astfel ne-am cunoscut. Cred că sunt multe epoci în istorie când oamenii ne-au dat lecţii de modernitate peste secole sau peste decenii”.
Muzeul Micul Paris este, înainte de toate, o lecţie de istorie. Şi o mărturie a unor vremuri prospere si elegante.
Eugen Ciocan - regizor, fotograf: „Greşurile istorice au fost mai multe, adică ne-am frânt prestigiul Micului Paris în mai multe etape. Sigur că războiul a frânt un vis de frumuseţe, dar comunismul după aceea l-a făcut terci de tot. Comunismul a venit şi a întronat mediocritatea şi urâţenia. Mai rău este că odată eliberaţi de era comunistă, s-a dovedit că nu avem, nu ştim să înnodăm un fir roşu, adică să fi înnodat ceea ce s-a rupt. Timpul nu se întoarce înapoi şi nu sunt genul să mă alimentez cu utopii, dar cred că am putea restabili o oarecare ritualitate a vieţii noastre, am putea să ne mai sustragem din spatele ecranelor noastre atât de inteligente şi să mai dăm cu nasul de viaţa reală şi să mai punem pe câte un obiect autentic sau pe un fragment de istorie”.
Fiecare obiect din muzeu are o poveste.
„Poate lumea se întreabă aici de unde alăturarea asta între straie ţărăneşti şi două manechine cu danteluţe franţuzeşti. Este vorba despre întâlnirea care avea loc în Micul Paris la Bucureşti, între paporniţele ţăranilor care veneau la piaţă şi 'moizelele care se duceau să-şi facă aprovizionarea. Cele două universuri vizuale se atingeau, se frecau între ele, deci ele erau dimpreună. Peste tot sunt încrustate mici aluzii. De pildă, aici, e un fragment dintr-un serviciu de ceai, eu îl am complet, e o piesă uimitoare, pictată manual, poţi chiar să mângâi textura picturii cu un element rococo de un azur, numai francezii pot să-şi imagineze aşa ceva.
Serviciul stă pe o tavă turcească. Deci vrem să vorbim chiar despre Micul Paris, care este un mix turco-francez, a fost un mix turco-francez unic în lume. Sunt lucruşoare care, fără explicaţii, pot să-ţi scape atenţiei. De pildă, acolo avem două evantaie care vorbesc despre era obiectului promoţional care avea să urmeze şi în care trăim noi acum. E vorba despre evantaie importate din Japonia vrac, pictate manual toate, într-un număr finit, care erau inscripţionate cu produsul. Şi se vede chiar şi un cognac... obiect promoţional care era dat pentru a face reclamă la băutură sau la o firmă”, explică Eugen Ciocan.
Raluca Partenie, cofondatorul muzeului, şi-a dedicat ultimii ani studierii modei anilor 20. „Aceasta este o rochie de seară anii '20... Aceasta este o pălărie din anii '30, din paie de Panama, cel mai calitativ pai şi este interesantă eticheta, Galeriile Lafayete Bucureşti”, spune Raluca.
Muzeul Micul Paris a fost înfiinţat din respect pentru trecut şi din nevoia de a le reaminti oamenilor că Bucureştiul a avut o epocă de glorie. Este dovada că încă se mai poate construi: mai bine, mai frumos şi pentru viitor.
„E un moment de bucurie să simţi că mai sunt oameni care rezonează cu acest univers, e un câştig pentru toată lumea, e un câştig şi pentru copiii ăia să vadă că lumea n-a apărut odată cu ei, există un fel de senzaţie aşa că ai apărut pe lume şi odată cu tine lumea întreagă. Atât de mare e criza istoricului, simţului istoric astăzi. Poate unii tineri îşi dau seama despre ce vorbesc. Dar să nu uităm că se nasc în continuare copii şi că ei vin cu un suflet frumos pe lumea asta şi dacă încercăm să nu le amărâm acest sufleţel, ei îşi vor găsi un nou culoar, vor descoperi o nouă cale, o cale de a ieşi din ambuscada asta de condiţionări”, punctează Eugen Ciocan - regizor și fotograf.
(Reporter: Ioana Mihalca)
Urmăriți emisiunea „Bonton” în fiecare duminică de la ora 17:30, la Digi24. Arhiva emisiunii, aici.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
