Actorul Tim Robbins a venit în România, în calitate de regizor 

Data actualizării: Data publicării:
GettyImages-3027454

Compania lui Tim Robbins, „The Actors' Gang”, prezintă joi și vineri, de la Filarmonica de Stat din Sibiu, spectacolul „Visul unei nopți de vară”, în regia americanului. Celebrul actor va primi o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu, în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 18 iunie. Potrivit directorului Festivalului de Teatru, negocierile pentru aducerea lui Robbins în România au durat cinci ani. Tim Robbins a primit un premiu Oscar în anul 2004, pentru rolul sau din „Mystic River”, și a fost nominalizat la Oscarul pentru Regie în 1996, pentru filmul sau „Dead Man Walking”.

„Suntem încântaţi că spectatorii vor veni în această seară, că un grup nou de oameni va urmări „Visul unei nopţi de vară”, o poveste pe care o spunem în toată lumea, din SUA până în China, şi acum România. Va fi o adevărată ocazie să privim această piesă prin ochii publicului român. Modul nostru de abordare pentru piesă a fost: cum putem face un spectacol cu doar 500 de dolari, adică fără niciun fel de buget. Aceasta a fost provocarea noastră, atunci când am făcut spectacolul pentru prima oară: cum ajungi la esenţa unei piese de teatru, fără costume, fără scenografie sau efecte speciale. Iar răspunul este: o faci prin limbaj, Shakespeare a scris deja totul. Iar când dramaturgul englez punea piesele în scenă, nu avea foarte multe resurse, ci doar actorii”, povestește Tim Robbins, actor şi regizor.

Duminică, de la ora 16.30, urmăriţi întreg interviul cu cineastul american, în emisiunea Ca-n filme.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
Sondă de petrol.
Compania ungară Mol susţine că renunţarea la importurile de petrol rusesc este nerealistă, în pofida...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Josh Brolin, dezvăluiri despre cum l-a ajutat Barbra Streisand să renunțe la alcool, iar John Travolta l-a...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...