Galerie Foto Timothée Chalamet a ales o ținută foarte îndrăzneață pentru a-și promova noul film cu canibali la Festivalul de Film de la Veneția
Data publicării:
Actorul Timothée Chalamet a luat prin surprindere audiența de la Festivalul de Film de la Veneția cu outfitulul de culoare roșie și cu spatele complet gol, ales special pentru a-și promova noul film, „Bones and All”, un film de dragoste cu canibali.
Chalamet a pășit zâmbind pe covorul roșu în ținuta extrem de îndrăzneață. Potrivit Vogue, el purta o salopetă care este creația unuia dintre designerii săi preferați, Haider Ackermann. Tinuta a fost completată cu o pereche de cizme negre și ochelari de soare.
„Bones and All” urmează să fie lansat pe 24 noiembrie, potrivit IMDB. Telespectatorii îl vor vedea pe Chalamet interpretând rolul unui canibal bisexual care se îndrăgostește de un alt canibal, interpretat de Taylor Russel, potrivit Variety. O astfel de poveste explică de ce Chalamet a optat pentru o ținută atât de îndrăzneață la Veneția.
Nu este prima dată când Chalamet face alegeri curajoase pentru covorul roșu sau chiar îndrăznește să-și arate pielea. La decernarea premiilor Oscar 2022, starul din „Dune” a apărut într-un costum Louis Vuitton cu o jachetă neagră strălucitoare, care îi scotea în evidență pieptul gol. Și în 2019, la Globurile de Aur, a avut un outfit care a atras atenția.