VIRAL. Motanul care se crede oaie

Data publicării:
pis oaie

Un motan din Noua Zeeland ă face deliciul presei din lumea întreagă. Şi asta pentru că Steve se crede oaie. Explicaţia este simplă: a crescut de mic la o fermă de oi.

Steve este un motan de opt luni din regiunea Waitotara, din Noua Zeelandă. A crescut într-o fermă cu zeci de animale, dar cei mai dragi îi sunt mieii. Este nedespărţit de oi, cu care iese la joacă şi chiar la păscut.

„Este un fel de lider al lor. El se plimbă prin curte, iar ele îl urmează. Se joacă prin tufişuri, iar ele sunt curioase să vadă ce face şi se duc după el”, spune Amanda Whitlock.

Proprietara fermei a postat pe reţelele sociale o fotografie cu Steve în mijlocul turmei, cu titlul „Motanul care se crede oaie”. Explicaţia este simplă: au crescut împreună. Jurnaliştii au vrut să vadă minunea cu ochii lor.

„S-a obişnuit cu oile, a stat mult cu ele înăuntru. Când le-am mutat afară, ne-am dat seama că Steve dispăruse şi ne-am întrebat unde este. Ne-am uitat pe fereastră şi l-am văzut jucându-se cu mieii”, afirmă Amanda Whitlock.

Motanul este acum o vedetă locală, iar fotografia lui printre oi a devenit virală. Toate ziarele din Noua Zeelandă au publicat poza, iar unele i-au scris şi povestea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri