Testul oftalmologic demonstrează că medicul Oleg Tacu e înzestrat cu o vedere ieşită din comun. Poate să desluşească şi cele mai mici litere de pe panou, chiar şi de la 11 metri distanţă. Adică de două ori mai departe decât reuşeşte o persoană obişnuită. Abilitatea, pe care doctorul a descoperit-o în facultate, îl ajută să fie un chirurg extrem de eficient, chiar şi atunci când nu foloseşte microscopul.
„Cel mai complicat pentru mine este, totuși, să suturez un vas care are niște dimensiuni destul de mici. Recunosc că mă epuizează în sine procedura respectivă, dar ai o satisfacție enormă în momentul în care vezi că acel vas pulsează,” spune Oleg Tacu, chirurg plastician.
Pentru că e singurul specialist în chirurgie reconstructivă de la Spitalul Municipal din Bârlad, medicul operează chiar şi 600 de pacienţi într-un an, de patru ori mai mult decât colegii săi din alte oraşe. Ultimul caz rezolvat cu succes e al unui bărbat care şi-a tăiat, din greşeală, două degete. După o operaţie de cinci ore, Oleg Tacu a reuşit să i le reataşeze, iar pacientul şi le va putea folosi în continuare.
„Am început să plâng, mi-au dat lacrimile de bucurie. Mă uitam la mână, nu-mi venea a crede. Eu mă aşteptam să mai am trei degete. Mulţumirile sunt prea puţine şi recunoscător o să fiu toată viaţa,” povesteşte Neculai Nacu, pacient.
Deşi dotările spitalului unde lucrează nu-l ajută foarte mult, medicul Oleg Tacu spune că nu se vede lucrând vreodată în altă parte.