Studiu. Meditația poate favoriza pierderea în greutate

Data publicării:
GettyImages-457675426 1

 

FOTO: Getty Images

În cadrul unui regim de slăbire, accentul se pune îndeosebi pe aspectul fizic prin adoptarea unei alimentații echilibrate și a mișcării, însă adesea se uită latura emoțională. Acest lucru a fost pus în evidență de cercetători de la Vanderbilt University School of Medicine, care au subliniat eficiența meditației asupra pierderii în greutate. Ei au descoperit că, în practicarea acesteia, zona cerebrală legată de impulsivitate este mai puțin stimulată și că pofta de a ronțăi ceva, provocată de tulburări emoționale, este mai scăzută.

Potrivit cercetătorilor, meditația poate lupta și ea împotriva excesului de greutate și obezității, ipoteză care confirmă alte studii realizate pe aceeași temă.

Meditația este deosebit de eficientă în eliminarea kilogramelor în plus, dar nu numai ea, ci și alte tehnici ca tai-chi, qi-gong, sofrologia sau yoga.

Un factor important care influențează luarea sau pierderea în greutate este starea psihologică bună. Într-o situație de stres, va fi foarte greu să se elimine kilogramele nedorite. Meditația permite distanțarea de propriile emoții și controlarea lor cu ajutorul respirației, prin urmare aduce o stare psihologică bună care favorizează pierderea în greutate.

Pentru ca meditația să joace un adevărat rol în slăbire, este important ca ea să fie practicată zilnic.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Programul pe care trebuie să îl folosești mereu la mașina de spălat. Este singurul care nu strică hainele
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”