Sistemul medical românesc este penultimul din Europa

Data publicării:
PACIENTI SPITAL-MFAX

Sistemul medical din ţara noastră a fost întrecut până şi de cele din Bulgaria şi Serbia. România a obţinut mai puţin de jumătate din cele o mie de puncte acordate de specialiştii suedezi care au întocmit clasamentul. Experţii au constatat că România şi Serbia sunt singurele ţări care au "roşu pe linie", adică probleme foarte grave, la opt indicatori importanţi.

Mortalitatea infantilă, "cel mai relevant indicator" din studiu, este de aproape 10 la mia de naşteri şi asta ne duce pe ultimul loc în această privinţă, în condiţiile în care media europeană este 6.

La cea mai importantă categorie, "rezultatele tratamentelor", România abia a adunat 83 de puncte din 250 posibile şi este din nou ultima, la egalitate cu Serbia.

În schimb, la timpul de aşteptare pentru primirea tratamentului suntem la acelaşi nivel cu Spania, Marea Britanie, Polonia şi Lituania şi înaintea Suediei şi Irlandei. În schimb, ne depăşesc toate celelalte ţări europene.

Cel mai bun sistem sanitar de pe continent îl are Olanda.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri