Cum trebuie preparați cartofii prăjiți pentru reducerea riscului de cancer

Data actualizării: Data publicării:
McDonald's Japan To Offer Chocolate Topped 'McChoco Potato'
Foto: Gulliver/Getty Images

Alimentele bogate în amidon preparate la temperaturi foarte înalte pentru o perioadă lungă de timp, precum cartofii prăjiți intens, pot crește riscul de cancer în cazul persoanelor care le consumă în mod frecvent, au anunțat luni oamenii de știință britanici din cadrul unei agenții guvernamentale, informează Reuters.

McDonald's Japan To Offer Chocolate Topped 'McChoco Potato'
Foto: Gulliver/Getty Images

Potrivit Agenției guvernamentale pentru standarde alimentare din Marea Britanie (FSA) citată de Agerpres, o substanță numită acrilamidă, produsă atunci când alimentele bogate în amidon sunt prăjite, fripte sau coapte pentru o perioadă îndelungată la temperaturi foarte înalte, poate crește riscul de cancer. Acest lucru a fost relevat în urma studiilor efectuate pe animale, au precizat reprezentanții Agenției.

Într-o declarație care a stârnit critici din partea unor experți independenți, FSA susține că pentru reducerea pericolului consumatorii ar trebui să gătească alimentele bogate în amidon la temperaturi scăzute și să le mănânce atunci când acestea au o tentă aurie, nu maronie. "Părerea generală în rândul cercetătorilor este că acrilamida are potențial cancerigen în cazul oamenilor", se arată în declarație. "Ca regulă generală, trebuie vizată o culoare aurie sau mai deschisă în timpul coacerii, prăjirii sau frigerii alimentelor bogate în amidon, precum cartofii, rădăcinoasele și pâinea", precizează FSA, potrivit sursei citate. 

Alți experți susțin, însă, că există o serie de factori cu un mai mare potențial cancerigen, precum fumatul, consumul de alcool și obezitatea, iar consumatorii ar trebui să își concentreze atenția în primul rând asupra lor. "În urma studiilor efectuate pe animale s-a observat că acrilamida are potențialul de a interacționa cu ADN-ul din celulele noastre, așadar poate fi asociată cu cancerul", susține organizația Cancer Research UK într-un răspuns emis după anunțul FSA. "Însă, în urma cercetărilor efectuate pe oameni, dovezile arată că, în cazul majorității tipurilor de cancer, nu există o asociere între acrilamidă și riscul de cancer", precizează aceasta.

Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului (IARC), parte a Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), clasifică acrilamida drept "un potențial factor cancerigen uman" punând această substanță în aceeași categorie de risc ca și utilizarea steroizilor anabolizanți, consumul de carne roșie și de băuturi foarte fierbinți, dar și meseria de lucrător în saloanele de coafură.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri