Reţete false, decontate la stat. Percheziții la o clinică privată din București. Peste 100 de persoane vor fi audiate

Data publicării:
5335771-Mediafax Foto-Andreea Alexandru-1

Mai multe percheziții au loc la această oră la o clinică privată din Capitală. Medici și asistente sunt cercetate pentru că ar fi decontat la Casa Națională de Asigurări de Sănătate rețete false. Doi membri ai acestei rețele erau inculpați într-un alt dosar de falsificare de documente și evaziune fiscală. Peste 100 de persoane vor fi audiate.

Perchezițiile au început în această dimineață şi au fost întreprinse de ofițerii de la Direcția de Investigare a Fraudelor. 

Nouă persoane, medici şi angajati ai clinicii Eurosanity, sunt suspectate că au obţinut bani din decontul unor servicii medicale, pe care în realitate nu le-au efectuat. Timp de un an, cu nişte retete false şi cu nişte analize medicale fictive, medicii şi asistentele au reuşit să pună mâna pe o sumă de peste 200.000 de euro. Sunt bani de la stat, bani despre care procurorii spun că ar fi fost luaţi de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Concret, contravaloarea analizelor efectuate real nu era înregistrată în evidenţele contabile ale clinicii. În plus, medicii înregistrau pe numele pacienţilor buletine de analize fictive pe care ulterior le decontau la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Reprezentanţii Casei de Asigurări spun că nu sunt singurele probleme găsite la clinică. Din cauza neregulilor, Casa Națională de Sănătate a întrerupt timp de câteva luni contractul cu clinica.

Prejudiciul a fost calculat la aproximativ 200.000 de euro, potrivit purtătorului de cuvânt al IGPR.

Este posibil ca aceste percheziții să aibă legătură cu un alt dosar, de acum câteva săptămâni.

Suspecții sunt acuzații că vorbeau cu pacienții, care erau diagnosticați cu boli pe care nici nu le aveau, se emiteau mai multe rețete false, iar banii erau colectați de la Casa de Asigurări de Sănătate.

„Vorbim de probarea activității infracționale a unei grupări formate de 11 membri. Vor fi puse în executare nouă mandate de aducere, pentru că doi membri sunt deja arestați într-o altă cauză. Vorbim de medici, directori medicali și reprezentantul unei societăți comerciale. Pentru a stabili activitatea infracțională vor fi audiate peste 100 de persoane, pe lângă cei nouă făptuitori”, a delcarat Raluca Seucan, purtătorul de cuvânt al IGPR.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IGPR, este vorba nu numai de falisifcarea documentelor, dar și de evaziune fiscală.

Nu este singurul caz de acest fel. Luna trecută, 25 de medici şi farmacişti din Capitală au fost trimişi in judecată, acuzati că ar fi prejucidiat statul cu 1,6 milioane de lei prin decontarea unor reţete false.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...