Raluca Sandu nu a neglijat niciodată felul în care arată, fiind adepta sportului ca modalitate de întreţinere, dar şi de viaţă sănătoasă. Așa că s-a apucat de Bokwa, noul trendin materie de fitness. „E un concept nou şi mi se pare foarte foarte accesibil pentru oricine. Adică eu prind destul de repede, am făcut sport toată viaţa, îmi place muzica, orice implică muzică şi mişcare pentru mine e foarte bine, sunt acolo”, spune Raluca.
În ultimul an, fosta jucătoare a mers în fiecare săptămână la zumba, dar Bokwa i se pare mai simplu. „Aveam o fată în spatele meu care la zumba nu se descurca deloc, dar deloc. Şi îmi spune: uite am găsit şi eu o clasă unde pot să învăţ de la început. Chiar e pentru oricine şi chiar e antrenant. După cum bine vezi, sunt transpirată”, a relatat Raluca Sandu.
Echipa emisiunii „Tinerețe fără bătrânețe” a aflat și ce înseamnă exact Bokwa. Este un program revoluţionar de exerciţii unde, cu ajutorul corpului, se desenează cifre şi litere. Foarte popular în state precum Australia, SUA sau Japonia, acest nou trend în materie de fitness „face ravagii” şi printre vedetele autohtone. Iar unul dintre motivele pentru care este atât de apreciat este acela că execiţiile cardio, în paşi de dans, ajută şi la pierderea kilogramelor, putându-se arde astfel până la 1200 de calorii într-o oră.
Alte informaţii despre atât de popularul Bokwa dar şi multe alte subiecte interesante despre sănătate şi frumuseţe, duminică, de la ora 13.30, la emisiunea „Tinereţe fără bătrâneţe”, de la Digi24.