Există o serie de boli care afecteaza multi români, iar ministrul Sanatatii s-a gândit ca acestea sa fie cele pentru care controalele să devină obligatorii.
Este vorba despre boli cardiovasculare, diabet de tip II, boli pulmonare, depresie și tulburări de creștere și dezvoltare la copii.
Aceste controale trebuie efectuate în funcție de vârsta pe care o are pacientul. Astfel, cei sub 40 de ani trebuie să mearga la control o dată la trei ani, iar cei peste 40 de ani o dată pe an.
În cabinet, medicul va face examinarea propriu-zisă și un set de investigații. De asemenea, pacientul va primi consiliere privind stilul de viata pentru evitarea sau diminuarea riscului.
Momentan ministrul Sănătății nu a vorbit despre ce sancțiuni s-ar putea aplica.