Probleme de coloană cauzate de felul în care pășim. Cum se face evaluarea mersului

Data actualizării: Data publicării:
podoscop

Scolioza, durerile de coloană şi chiar monturile pot avea o cauză la care puţini dintre noi se gândesc: felul în care păşim. Care este explicaţia și cum se face evaluarea mersului ne explică specialiștii în podologie.

Gelu Cosma este fiziokinetoterapeut. Consultă în medie 30 de pacienţi în fiecare zi, iar pentru a afla cauza durerilor examinează întotdeauna şi felul în care aceştia păşesc.

- Practic te foloseşti de nişte oglinzi? Aici vezi exact talpa şi felul în care calcă pacientul?
- Exact, acest aparat se numeşte podoscop. În primul rând ne dă detalii despre arcul plantar. Dacă avem arcul plantar înalt şi există şi o rigiditate a tălpii, tendinţa este să călcăm prea mult în exterior.

Gelu Cosma - fiziokinetoterapeut - explică:  „Călcând în supinaţie (înspre exterior - n.r.), şocurile de la nivelul tălpii se transmit la nivelul şoldului sau la nivel coxo-femural.  La foarte mulţi pacienţi cu coxartroză, un factor foarte important este tipul acesta de călcătură în supinaţie, călcătura pe exterior”.

Există şi teste mult mai detaliate, realizate de podologi. De exemplu, există un dispozitiv care scanează felul în care călcăm atât când stăm pe loc, cât şi în mers.

„În testul static vom observa, aşa cum se vede şi pe scanare, centrii de presiune, centrii de greutate, distribuţie, iar în dinamic, rulajul, care e de asemenea important în mers ca şi uzură mecanică a articulaţiilor”, arată Constantin Irimia - kinetoterapeut cu specializare în podologie.

Mers incorect, probleme în tot corpul

„Dacă nu avem o călcătură simetrică, forţele la nivelul coloanei vertebrale se transmit asimetric. Transmiţându-se asimetric, în timp, corpul încearcă să îşi găsească echilibrul şi apar compensator tot felul de dizabilităţi, cum ar fi scoliozele”, spune Gelu Cosma, fiziokinetoterapeut.

Pe lângă scolioză ori coxartroză, din această cauză pot apărea si probleme la genunchi, la menisc, tendoane sau discuri intervertebrale.

„El are tendinţa să distribuie mai mult pe dreapta, deci practic arcul plantar pe piciorul drept are tendinţa de a coborî mai mult. Atunci şoldul lui se balansează către dreapta şi face o rotaţie în anterior dreapta. Coloana lombară se hiperlordozează şi se roteşte către dreapta, deci practic o torsiune de şold”, arată Constantin Irimia, kinetoterapeut.

Pentru a corecta aceste probleme unii specialişti recomandă, pe lângă recuperare medicală, şi talonete personalizate. În plus, nu uitaţi să mergeţi cât mai mult timp desculţi, pe iarbă sau pe pământ, şi să purtaţi încălţăminte comodă, cu talpa flexibilă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Doliu în lumea filmului la final de an. A murit actrița iubită de milioane de români
Digi FM
Halle Berry, fabuloasă în costum de baie cu un decolteu amețitor, la 58 de ani: „Nu mă pot decide dacă vreau...
Pro FM
La asta nu se aștepta nimeni! Cum a reacționat Jennifer Lopez când a aflat ce onorariu vrea Bruno Mars ca...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
CV-ul lui Gigi Becali, șters de pe pagina Parlamentului. Detaliile neștiute despre primul său mandat
Newsweek
OFICIAL Pensiile nu mai cresc la 1 ianuarie. Înghețarea pensiilor, pe un an sau pe o lună?
Digi FM
Ce crede Nicușor Dan despre Călin Georgescu: "Cel mai grav este că pune în discuţie apartenenţa noastră la...
Digi World
"Am corpul unei persoane de 75 de ani". Are 20 de ani și suferă de un sindrom care afectează doar câteva mii...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Mark Wahlberg și soția sa, festival de gesturi tandre, la plajă, în Barbados. Imaginile cu cei doi au făcut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...