Foarte puţină lume ştie că Sorin Tănase este tatăl unui băieţel în vârstă de 7 ani care suferă de sindromul Down, ceea ce îl face un copil...special, după cum spune artistul. Atunci când s-a născut micuţul, muzicianul împreună cu soţia lui, Gabriela Tănase, medic stomatolog, nu au ştiut încotro să o apuce: „ Bine, bine e copilul meu, îl iubesc, dar ce fac mai departe? Şi nimeni nu a ştiut. Îl iei şi îl creşti. ... Nimeni nu ne-a spus absolut nimic, unde să mergem, ce să facem, toată lumea se uita ciudat la noi ! Ca şi cum asta e, ai securea deasupra capului, descurcă-te. Peretele ăsta imens de necunoaştere a părut din ce în ce mai înalt pe măsură ce noi încercam să aflăm mai multe informaţii despre cum ar fi mai bine să creştem un copil cu sindrom Down.”
Dar drama care i-a lovit pe cei doi nu a reuşit să-i dărâme, dimpotrivă i-a întărit şi i-a determinat să lupte pentru toţi copiii aflaţi în acelaşi gen de suferinţă. Şi aşa au înfiinţat fundaţia „UpDown” iar printre primii care i-au sprijinit cel mai mult au fost chiar colegii lui de trupă. Au organizat concerte caritabile şi au donat fundaţiei procente din vânzarea albumelor: „Am primit cel mai mare suport, eu personal, ca un tătic cu copil cu sindrom Down din partea formaţiei. Ei au fost, evident, mai mult decât voluntari şi s-auimplicat în orice fel de acţiune pe care am întreprins-o în folosul asociaţiei. Necondiţionat .”
Dar problemele familiei muzicianului sunt departe de a se fi terminat. Cu fiecare vârstă pe care o traversează, problemele copilului cresc şi ele, iar părinţii se confruntă cu fel de fel de situaţii grele. Spre exemplu, accesul la grădiniţă. Deşi legea le dă dreptul copiilor cu sindrom Down să înveţe alături de ceilalţi, în realitate uşile unităţilor de învăţământ se închid rând pe rând în faţa părinţilor: „Am dat cu nasul în vreo 10 uşi de grădiniţă. Aveau locul până în momentul în care spuneam că are sindrom Down. Când spuneam că are sindrom Down nu mai aveau locuri....Depinde de societate dacă noi evoluăm frumos, va evolua şi el frumos şi va fi integrat în societate. Dacă va fi ca până acum, nu îi văd un viitor şi nu le văd un viitor în această societate în care dacă te duci cu el în parc sunt părinţi care îşi iau copiii de lângă el să nu se îmbolnăvească. Sau se uită ca la poartă nouă. Cam aşa se uită unii”, povesteşte cu tristeţe soţia lui Sorin Tănase.
O poveste de viaţă pe care o împărtăşesc, din păcate, foarte mulţi alţi părinţi care se luptă cu un sistem ce nu se grăbeşte să-i ajute. Pentru toţi aceştia, o ediţie a emisiunii „Tinereţe fără bătrâneţe” cu multe informaţii utile despre sindromul Down, şi nu numai, duminică, ora 13.30, la Digi24.