Pilulele contraceptive Yaz şi Yasmin, suspectate de provocarea a 23 de decese în Canada
Data publicării:
Documentele puse la dispoziţia autorităţilor canadiene de către farmacişti şi doctori arată că, în perioada 2007-2013, 23 de femei au murit şi alte 600 au suferit reacţii adverse după ce au început să ia pilulele Yaz şi Yasmin.
Peste jumătate dintre decedate aveau vârste sub 26 de ani, cea mai tânără având 14 ani. În majoritatea cazurilor, moartea a survenit în urma formării unor cheaguri de sânge care au provocat embolii.
„A luat pilula timp de cinci săptămâni şi acesta a fost sfârşitul unei fete foarte frumoase”, se plânge mama unei victime.
Avocaţii angajaţi în lupta cu gigantul german Bayer, producătorul pilulelor, spun că numărul deceselor este mult mai mare faţă de cel anunţat de ministerul canadian al Sănătăţii. „Există încă 30-40 de cazuri, dar acestea reprezintă doar vârful aisbergului, întrucât multe femei au murit, iar familiile lor nu ştiu nimic de contestarea şi problemele pilulelor”, afirmă avocatul canadian Tony Merchant.
Sute de femei care au luat cele două tipuri de pilule acuză că au suferit operaţii de îndepărtare a vezicii urinare, atacuri cerebrale sau tromboză, şi sunt nevoite să ia toată viaţa medicamente pentru subţierea sângelui. Acuzaţiile nu au fost dovedite încă în faţa judecătorilor, pentru că bătălia judiciară va începe în Ontario, pe 4 septembrie.
În Statele Unite, compania Bayer a plătit deja peste un miliard de dolari despăgubiri în cadrul unor înţelegeri la care s-a ajuns în urma unor procese similare.
Pilulele contraceptive Yaz şi Yasmin, care conţin drospirenona şi etinilestradiol, sunt comercializate şi în România.