Pacienți cu HIV, lăsați fără tratament. Guvernul promite bani la rectificare

Data publicării:
pastile captura

Cel puţin 200 de bolanvi nu pot începe tratamentul împotriva HIV din cauza lipsei banilor pentru medicamente. Aşa că trebuie să aştepte până când Ministerul Sănătăţii va suplimenta bugetul programului naţional de tratament HIV-SIDA. De altfel, de-a lungul întregului an, bolnavi din toată ţara au avut greutăţi în a-şi primi tratamentul vital. Statul asigură medicamente pentru 8.817 de români infectaţi cu HIV, dar bugetul alocat se va epuiza la finalul acestei luni.

„În 15 până în 20 şi ceva, martie, tot judeţul Constanţa nu a avut tratament, vreo 800 de pacienţi. Judeţul Suceava, la începutul anului, 200 şi ceva de pacienţi nu au avut tratament. De două săptămâni, pacienţii care se tratează la Craiova, 200 şi ceva, nu au tratament”, spune directorul Uniunii Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA.

Lista poate fi completată cu judeţele Dâmboviţa, Olt, Sibiu sau Vaslui. De aceea, organizaţiile de pacienţi cer fonduri suplimentare, eliminarea listelor de aşteptare, dar şi cumpărarea prin licitaţie naţională a medicamentelor, astfel încât Ministerul Sănătăţii să obţină preţuri mai mici pentru tratamente. Autorităţile spun că problema va fi rezolvată la rectificarea bugetară de la finalul acestei luni.

Autorităţile de sănătate publică din România nu sunt indiferente şi, cu siguranţă, nu putem să fim de acord cu această afirmaţie, cine va fi condamnat la moarte? Cred că întotdeauna s-au găsit soluții, astfel chiar și în perioadele de constrângeri financiare să se asigure pacienților HIV resursele necesare”, spune conf. dr. Alexandru Rafila, consilierul ministrului Sănătăţii.

În fiecare an apar alte 500 de cazuri noi de infecţii cu HIV. Pericolul, spun medicii, este că virusul capătă rezistenţă şi devine mai greu de ţinut sub control, dacă tratamentul este întrerupt.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...