O pastilă de tip „Viagra” pentru femei, autorizată pe piața americană

Data publicării:
pastile de addyi - furaciune

Medicamentul, produs de grupul Sprout Pharmaceuticals, fusese respins de două ori de la avizare de către FDA, în 2010 și 2013, dar în cele din urmă agenția americană a urmat recomandările făcute în iunie de un comitet consultativ de experți care pledase în favoarea punerii în vânzare a medicamentului.

Autorizarea vânzării de Flibanserin le oferă o opțiune de tratament femeilor care suferă de o dorință sexuală atenuată, a declarat într-un comunicat dr. Janet Woodcock, directoarea Centrului FDA pentru evaluare și cercetare asupra medicamentelor.

Însă, pentru că Flibanserinul, al cărui nume de comercializare este Addyi, poate avea efecte negative potențial grave, mai ales când este luat în combinație cu alcoolul, pastilele nu pot fi obținute decât pe rețetă.

„Pacienții și medicii trebuie să fie pe deplin conștienți de riscurile acestui medicament”, avertizează oficialul FDA.

Astfel, Addyi poate provoca o scăderi semnificative ale tensiunii arteriale și sincope. Aceste riscuri sunt mai mari și mai severe când pacienții consumă alcool sau iau în același timp și alte tipuri de medicamente.

FDA precizează că această disfuncție sexuală caracterizată prin lipsa dorinței sexuale și care provoacă angoasă sau dificultăți în viața de cuplu nu este rezultatul unor probleme medicale sau psihiatrice deosebite și nici nu reprezintă efectul secundar legat de administrarea anumitor medicamente. Sindromul se poate dezvolta la femei care nu aveau în prealabil probleme cu libidoul și se poate manifesta indiferent de tipul de activitate sexuală sau de situația cu partenerul, adaugă FDA.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...